Economia moldovenească a înregistrat o creştere peste aşteptări în anul 2014
Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Republica Moldova a înregistrat un avans economic de 4,6 la sută în anul 2014 faţă de anul precedent, peste aşteptările analiştilor şi oficialilor, care au mizat pe un spor cu 2,0-3,5 la sută al Produsului Intern Brut. Biroul Naţional de Statistică (BNS) a anunţat astăzi rezultatele pentru trimestrul al patrulea din anul trecut care indică o creştere spectaculoasă de 4,2 la sută şi respectiv 4,6 la sută, comunică MOLDPRES.
Rezultatele din ultimul trimestru al anului sînt extrem de surprinzătoare în condiţiile în care în noiembrie şi decembrie unele domenii au consemnat rezultate mai slabe decît în lunile precedente, iar ritmul de creştere s-a temperat după ascensiunea cu 5,9 la sută în trimestrul trei.
Banca Mondială şi cei mai mulţi analişti se aşteptau la un spor anual de 2 la sută, iar Ministerul Economiei anticipa un avans de 3,5 la sută. În pofida unui mediu regional nefavorabil, cauzat de criza dintre Rusia şi Ucraina, poziţia economiei Republicii Moldova a continuat să fie puternică.
Produsul Intern Brut a atins în anul trecut, în preţuri curente, 111,5 miliarde de lei.
„Peste aşteptări este evoluţia agriculturii după saltul din anul 2013. În 2014 am avut o creştere mai mică decît în anul precedent în sectorul agricol, dar totuşi una foarte bună. La fel a sporit şi industria, deşi în septembrie se credea că avansul va fi cu mult mai modest, însă în ultimele cîteva luni ale anului au fost recuperate poziţiile pierdute anterior”, a declarat pentru MOLDPRES Alexandru Fala, director de programe la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
El a adăugat că şi construcţiile au contribuit la ascensiunea economică cu o creştere de 10,6 la sută. „Sporirea activităţii investiţionale a fost generată în special de finanţări din surse publice, care la rîndul lor au fost sprijinite de finanţări mai mari din exterior”, precizează expertul.
„Este într-o anumită măsură surprinzătoare creşterea consumului, pe fondul reducerii transferurilor de valută. Toţi se aşteptau la o temperare a acestuia. O explicaţie ar fi deprecierea leului, care a dus la majorarea consumului”, a mai spus Alexandru Fala.
„Această creştere de 4,6 la sută înseamnă, în primul rînd, că baza de comparaţie în acest an va fi mult mai mare şi deci am putea avea evoluţii mult mai modeste în 2015”, a mai spus directorul de programe la Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”.
Valoarea adăugată brută produsă în sectorul de bunuri s-a majorat în 2014 cu 7,7 la sută în raport cu perioada respectivă a anului anterior. Statisticienii mai precizează că valoarea adăugată brută produsă în agricultură, economia vînatului, silvicultură, pescuit, piscicultură şi industrie a depăşit realizările perioadei respective a anului precedent respectiv cu 8,2 la sută şi 7,2 la sută.
Potrivit BNS, valoarea adăugată brută produsă în sectorul de servicii s-a majorat comparativ cu anul precedent cu 4,2 la sută, din construcţii a crescut cu 10,6 la sută, urmată de comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, 6,1 la sută, transporturi şi comunicaţii cu 3,4 la sută.
Consumul final a fost în creştere cu 2,4 la sută în raport cu anul precedent. Sporul a fost condiţionat de majorarea cu 2,9 la sută a consumului final al gospodăriilor populaţiei. Formarea brută de capital fix a depăşit cu 10,1 la sută realizările anului precedent.
(Reporter: V. Berco, editor M. Jantovan)
Soluții pentru valorificarea energiei verzi în orele de consum maxim, analizate la Ministerul Energiei
Clusterizare pentru fermieri, apicultori și turism: Moldova se modernizează economic cu sprijinul Elveției și PNUD
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare monitorizează situația vânzării produselor petroliere în stațiile PECO
VIDEO // Moldagrotech 2026 adună la Chişinău peste 100 de expozanți: fermierii descoperă tehnologii noi pentru sezonul agricol
Veniturile din impozitul achitat de persoanele care dau imobile în chirie, în creștere cu peste 21 la sută
GALERIE FOTO // Fermierii descoperă noile tehnologii: agricultura modernă, în prim-plan la Moldexpo
Importurile de carburanți sunt în creștere. Dorin Junghietu: „Este adus mai mult combustibil pentru a compensa consumul sporit de pe piață”
Parlamentul ar putea introduce noi facilități pentru mediul de afaceri
Calea Ferată din Moldova scoate la licitație active imobiliare și unități de tracțiune: „Este un proces de valorificare a bunurilor neutilizate”
VIDEO // Program pilot pentru modernizarea ascensoarelor în blocurile locative. Guvernul alocă 40 de milioane de lei pentru prima etapă
VIDEO // Ludmila Catlabuga: „Fermierii vor fi sprijiniți pentru a continua lucrările agricole”
Premierul Alexandru Munteanu, despre situația din sectorul energetic: „Monitorizăm cu atenție. Avem suficiente resurse și posibilități ca să menținem situația sub control”
Lucrări de întreținere pe drumurile naționale. Drumarii continuă plombarea gropilor și instalarea indicatoarelor rutiere
Programul „Casa Verde” // Alte o mie de familii vor beneficia de granturi de până la 200 de mii de lei pentru lucrări de eficiență energetică a locuințelor
Alertă critică pe Nistru: Poluarea se intensifică la graniță. Ministrul Gheorghe Hajder recomandă sistarea alimentării cu apă în zona Naslavcea
Reguli noi pentru importuri și achiziții publice: proiect pentru mediul de afaceri, votat în Parlament
FOTO // Proiecte de infrastructură în raionul Nisporeni: vicepremierul Vladimir Bolea a evaluat lucrările realizate prin programe guvernamentale
Premierul Alexandru Munteanu s-a întâlnit cu doi antreprenori care dezvoltă afaceri de succes în Căușeni
Ziua Limbii Române va fi marcată în Ucraina pe 31 august. Decretul semnat de Volodimir Zelenski
Parteneriat strategic între România și Ucraina. Acordul a fost semnat la București de Nicușor Dan și Volodimir Zelenski
Două proiecte importante realizate în Căușeni cu sprijinul Guvernului, vizitate de Premierul Alexandru Munteanu
Agricultorii vor primi de la Guvern compensații de 4.000 de lei pe tona de motorină
Târguri de cariere în instituțiile de învățământ profesional tehnic: tinerii pot descoperi oferte de angajare
Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Apărării a eșuat
Guvernul României a aprobat ratificarea acordului cu Republica Moldova privind controlul coordonat la punctul feroviar Fălciu–Cantemir
Întrevederea viceprim-ministrului pentru reintegrare Valeriu Chiveri și a comisarei europene pentru extindere Marta Kos
Persoanele fizice și juridice care desfășoară activitate de întreprinzător, obligate să prezinte declarația privind impozitul pe venit până pe 25 martie
Subiectele discutate la Bender de Comisia Unificată de Control
Peste 114 mii de ședințe de dializă au fost efectuate în Moldova anul trecut
Spectacolul „Eu sunt vântul” revine pe scena Teatrului „Alexie Mateevici”