Facturi de patru ori mai mici pentru școala din satul Bălțata, raionul Criuleni, care a renunțat la gaz în favoarea încălzirii pe biomasă
Gimnaziul din satul Bălțata, raionul Criuleni, a reușit să reducă de patru ori cheltuielile pentru încălzire după implementarea unui proiect de eficiență energetică și înlocuirea gazelor naturale cu un sistem bazat pe pelete. Rezultatele au fost evaluate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, care a vizitat astăzi instituția de învățământ, transmite MOLDPRES.
Școala este frecventată de peste 180 de copii, inclusiv nouă refugiați din Ucraina. În urmă cu mai bine de un deceniu, instituția se încălzea cu gaze naturale. Costurile erau atât de mari încât administrația era nevoită să facă economii la fiecare metru pătrat încălzit.
„Nu aveam suficienți bani pentru a încălzi sala de sport, coridoarele și toate încăperile școlii. Copiii ieșeau în frig, dar și în clase temperatura nu era întotdeauna cea mai confortabilă”, își amintește directoarea Gimnaziului Bălțata, Galina Todoriuc.
În 2011, primăria a aplicat la Programul Energie și Biomasă, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD Moldova. Astfel, a fost instalată o centrală termică pe pelete cu o capacitate de 220 kW, care încălzește întreaga clădire a școlii, cu o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați.
Rezultatele se văd și astăzi. Dacă inițial, costurile pentru un sezon de încălzire erau cu aproximativ 40% mai mici decât ar fi fost în cazul utilizării gazelor naturale, în prezent acestea sunt de aproape patru ori mai reduse. Școala consumă circa 40 de tone de pelete pe sezon, procurate de la un producător din localitatea Izbiște. Pentru a beneficia de prețuri mai avantajoase, combustibilul pentru iarna următoare este cumpărat încă din lunile aprilie și mai, cum s-a procedat și în acest an.
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a declarat că Bălțata este un exemplu foarte bun despre cum investițiile în eficiență energetică și valorificarea resurselor locale pot reduce costurile pentru comunități și pot crea condiții mai bune pentru copii.
„Fiecare leu economisit la facturile pentru energie poate fi investit în educație, infrastructură sau alte necesități ale localității. Iar resursele energetice produse local și nu importate generează venituri antreprenorilor locali, salarii și impozite”, a declarat ministrul Energiei, Dorin Junghietu.
Totodată, clădirea gimnaziului a fost izolată termic, iar geamurile și ușile au fost înlocuite, reducând semnificativ pierderile de căldură. În plus, centrala este monitorizată permanent prin senzori care urmăresc funcționarea instalației și temperatura din încăperi.
Administrația școlii păstrează și vechea centrală pe gaze pentru situații excepționale. Aceasta a fost utilizată doar o singură noapte, anul trecut, atunci când stocul de pelete s-a epuizat temporar. Experiența a confirmat însă avantajele noului sistem: costul unei zile de încălzire cu gaz a fost aproape dublu comparativ cu încălzirea pe pelete.
„Made in Moldova” și „Cămara Fest”: weekend cu târguri și produse locale la Chișinău
Expoziția „Republica Moldova prezintă”, inaugurată la Vaslui: produsele moldovenești, promovate în România de 60 de companii autohtone
VIDEO // Căpșuni de la 45 de lei kilogramul și cireșe de la 40 de lei. Ce prețuri găsesc cumpărătorii în piețele din Chișinău
Energocom a procurat în luna mai energie electrică la un preț mediu de 119 euro/MWh
Expoziția „Ziua Fructelor” 2026, organizată la Corlăteni, Rîșcani: 42 de companii au prezentat soluții moderne pentru livada viitorului
Ministra Agriculturii, în discuții cu fermierii: „Ne dorim soluții care să sprijine agricultorii, dar să fie responsabile financiar și aplicabile pe termen lung”
GALERIE FOTO // Chișinăul găzduiește Moldova Digital Summit 2026: două zile dedicate inovației și transformării digitale
Prețurile la carburanți continuă să scadă. ANRE explică motivele
Republica Moldova va primi o finanțare de 250 de milioane de dolari din partea Băncii Mondiale pentru a avansa reformele
Moldova Digital Summit 2026 a început la Chișinău. Comisara europeană, Marta Kos: „Republica Moldova este deja o poveste de succes în domeniul digital”
Republica Moldova ar putea avea acces la piața unică a UE înainte de aderare. Germania și Franța pregătesc inițiativa
Dolarul se ieftinește la sfârșit de săptămână
GALERIE FOTO // Eveniment major la Chișinău: UE anunță investiții de 1 miliard de euro în Republica Moldova
Reguli mai stricte pentru platformele de taxi: plățile vor trece obligatoriu prin băncile din Republica Moldova
SATUL EUROPEAN // Apeducte, drumuri și instituții publice sunt modernizate în 122 de localități prin programele guvernamentale
Programul EcoVoucher // Alte peste 600 de familii au utilizat vouchere de șase mii de lei pentru a-și procura electrocasnice noi
Republica Moldova și România își coordonează eforturile pentru avansarea negocierilor de aderare la UE
Juniorii moldoveni la polo pe apă au câștigat medalii la Turneul Internațional „Devin Cup 2026”
Peste 250 de salvatori din Europa vor participa la exercițiul „MD–EU MODEX 2026” organizat în Republica Moldova
Igor Grosu a mulțumit reprezentantei UNICEF în Republica Moldova, Maha Damaj, pentru sprijinul acordat reformelor sociale și protecției copilului
Condiții mai bune pentru locuitorii un bloc multietajat din capitală: imobilul va beneficia de lucrări de modernizare energetică prin Programul guvernamental FEERM
VIDEO // Peste 5 milioane de lei ridicați în urma perchezițiilor într-un dosar de escrocherie. Cinci persoane au fost reținute
Persoanele care au participat la războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei vor fi interzise în Uniunea Europeană
Sute de superiahturi au blocat portul Monaco în timpul Marelui Premiu de Formula 1
Record pe bursa de energie electrică: cel mai mare volum de electricitate tranzacționat de la fondare
ASP extinde programul de examinare auto în Chișinău. Probele practice pentru categoria B vor fi organizate și în zilele de sâmbătă
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Planul de Creștere al UE pentru Moldova creează condițiile pentru modernizarea economiei într-un ritm fără precedent”
Escrocheriile telefonice fac noi victime. Prejudicii de peste două milioane de lei în doar 24 de ore
VIDEO // Se dădea drept polițist sau funcționar bancar. Un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce înșela o victimă
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Aproximativ 80 de persoane și companii ar putea fi incluse pe listă