ro

 

Economie
17 August, 2026 / 14:42
/ 22 August, 2022

IFAD va oferi granturi pentru adaptare la schimbările climatice în agricultură

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 22 aug. /MOLDPRES/. Proiectul de Reziliență Rurală, finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii (IFAD), a anunţat că continuă Apelul III de depunere a solicitărilor de grant la finanțarea măsurilor de adaptare a sistemelor de producție agricolă la schimbările climatice. Apelul de granturi va fi deschis pe parcursul anului curent până la epuizarea resurselor financiare, transmite MOLDPRES.

„Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor (UCIP) IFAD acordă suport financiar producătorilor agricoli sub formă de grant pentru implementarea inițiativelor de adaptare la schimbările climatice în activitățile agricole. Pentru întreprinderi/persoane fizice înregistrate - până la cinci mii de dolari per beneficiar. Pentru cooperative - până la 15 mii de dolari per beneficiar”, indică instituţia.

Pentru a fi eligibile, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să activeze cel puțin un an; să dispună de terenuri care nu depășesc 25 ha; să nu aibă datorii la buget și să dispună de surse financiare suficiente pentru asigurarea contribuției proprii care constituie 70% din costul investiției pentru persoane fizice și 50% pentru cooperative. Solicitanții vor completa o cerere de finanțare, care poate fi descărcată de pe pagina web a UCIP IFAD.

Proiectul de Reziliență Rurală, finanțat de Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii, prin intermediul Programului de adaptare pentru micii producători şi implementat de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Proiectelor IFAD este conceput pentru a îmbunătăți condiţiile de viaţă ale populației din zona rurală, a reduce sărăcia prin consolidarea rezilienței la schimbările climatice şi a îmbunătăţi oportunităţile economice.

Colaborarea dintre Republica Moldova și Fondul Internațional pentru Dezvoltarea Agriculturii a început în 1999. Până în prezent, fondul a sprijinit în ţara noastră proiecte, beneficiarii cărora sunt peste 130 de mii de persoane. În Moldova, asistența IFAD vizează îmbunătățirea veniturilor și condițiilor de trai ale oamenilor din mediul rural. Activitățile sunt destinate micilor proprietari, fermierilor, producătorilor de animale la scară mică, femeilor din mediul rural, tinerilor din diferite zone ale țării ş.a.

Foto simbol


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

Asociațiile de proprietari vor avea acces mai ușor la credite pentru renovarea blocurilor

/ Acum 3 zile

VIDEO // Schemă de evaziune fiscală de peste 7 milioane de lei, deconspirată de autorități

/ Acum 3 zile

DOC // Termenul pentru depunerea ofertelor la privatizarea hotelului „Zarea” a fost prelungit

/ Acum 3 zile

Încasările din impozitul pe chirii au crescut cu 33,7% în primele șapte luni ale anului 2026

/ Acum 3 zile

DOC // Programul Strategic al Sectorului de Acvacultură 2026–2030, publicat în Monitorul Oficial

/ Acum 3 zile

Linia electrică Bălți–Dnestrovsk a fost repusă în funcțiune

/ Acum 3 zile

Republica Moldova și-a majorat capacitățile de producere a energiei regenerabile cu aproape 94 MW în prima jumătate a anului

/ Acum 3 zile

Euro și dolarul își continuă ieftinirea

/ Acum 3 zile

Norvegia ar putea continua finanțarea programului EcoVoucher și sprijini investițiile în baterii de stocare a energiei

/ Acum 3 zile

Republica Moldova are asigurat necesarul de energie pentru astăzi. Energocom a rezervat volumele

/ Acum 4 zile

FOTO // Oraşul Criuleni își modernizează infrastructura locală prin Programul „Europa este aproape”

/ Acum 4 zile

BNM: rata anuală a inflației va avea o tendință ascendentă până la finele anului curent, iar ulterior va scădea

/ Acum 4 zile

DOC// R. Moldova accesează o finanțare de 150 de milioane de euro pentru proiectul „Livada Moldovei II”. Legea, publicată în Monitorul Oficial

/ Acum 4 zile

VIDEO // Podul peste râul Lunguța din Taraclia intră într-o nouă etapă de reparație