În ultima săptămână, încasările Serviciului Vamal s-au ridicat la circa 688 mln de lei
Chişinău, 26 apr. /MOLDPRES/. Încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat s-au ridicat, în perioada 18 - 25 aprilie, la peste 687,9 milioane de lei, mai mult cu 23,3% față de sarcina bugetară stabilită pentru acest interval, transmite MOLDPRES.
Potrivit instituţiei, de către persoane fizice au fost introduse bunuri ale căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 8,3 milioane de lei, ceea ce reprezintă 1,2% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
„Pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 360 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 74 242 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 20 960 și, respectiv, 15 526 de traversări”, indică Serviciul Vamal.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 74 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 332 mii de lei. Cele mai frecvente încălcări se referă la depășirea termenului de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport cu numere străine, declarate prin acțiune.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat 9,2 miliarde de lei, fiind atestată o creștere de 25,9% față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.
Pe pagina web a Serviciului Vamal poate fi accesată rubrica ”Traficul on-line în posturile vamale de frontieră”. Aici poate fi consultată în timp real situația în posturile vamale de frontieră: Leușeni, Tudora, Giurgiulești, Sculeni, Otaci și Palanca.
Foto: Serviciul Vamal
DOC // Nou regim pentru importurile de cereale și oleaginoase. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial și a intrat în vigoare
Euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului rămâne neschimbată
FOTO // Peste 200 de milioane de lei au ajuns în luna august în proiecte de dezvoltare pentru localitățile din țară
Peste 3700 de antreprenori independenți sunt înregistrați în Republica Moldova: ce activități desfășoară
AIPA a autorizat săptămâna trecută plata a 3,9 milioane de lei pentru 16 cereri depuse de agricultori
Ziua Națională a Vinului-2026 se anunţă cu un dress code în culorile vinului moldovenesc
Energocom a anunțat prețul pentru energia electrică procurată în luna august
Cetățenii pot investi în valori mobiliare de stat: o nouă rundă de subscriere lansată de Ministerul Finanțelor
VIDEO // Sectorul agricol din Moldova va beneficia de mai mult sprijin pentru investiții și dezvoltarea satelor
VIDEO // Cunoștințele și inovațiile ajută un producător din Râșcani să dezvolte cultura afinului
Soluții și finanțări pentru renovarea blocurilor vor fi discutate la Forumul Asociațiilor de Locatari din 25 septembrie
Serviciul Vamal a acumulat peste 880 de milioane de lei la buget în ultima săptămână
Leul începe săptămâna cu apreciere față de euro și dolar
Produsele de igienă vor rămâne la cota redusă de TVA
FOTO // Peste două mii de gospodării și firme din Cimișlia vor fi racordate la o nouă rețea de canalizare
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești se deschide astăzi la Chișinău
Republica Moldova și Bulgaria își consolidează cooperarea în economie, energie și securitate
PTF Tudora–Starokazacie și-a reluat activitatea. Circulația prin punctul de trecere se desfășoară normal
Primăriile din Moldova pot obține granturi europene de 50 mii de euro pentru modernizarea spațiilor publice
GALERIE FOTO // „Suntem ceea ce iubim”: Teatrele Naționale Românești se reunesc la Chișinău
Bunuri de peste 200 000 de lei, nedeclarate au fost depistate de vameșii de la Leușeni
Traficul de camioane este redirecționat prin Palanca. Serviciul Vamal suplimentează numărul de funcționari
Supraveghere video modernă la frontieră: patru terenuri, transmise în proprietatea statului
Statul Major General al Ucrainei a dat publicității pierderile Rusiei: peste 1,5 milioane de soldați au fost uciși din 2022
Noi reguli pentru finanțarea activităților sportive, aprobate de Guvern: schimbările propuse de MEC
Ministerul Agriculturii anunță finanțări de două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor prin programele IFAD
Condiții mai bune pentru păstrarea medicamentelor la Centrul de Sănătate Soroca
VIDEO // Turul României a pornit din Republica Moldova. Peste 130 de cicliști au luat startul la Chișinău
Mai mult de jumătate dintre femeile adulte din Moldova au consumat alcool în ultima lună. Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor în sarcină
Modul de repartizare a tinerilor specialiști în sistemul medical va fi eficientizat