ro

 

Economie
20 Ianuarie, 2026 / 13:59
/ 25 Ianuarie, 2016

Ministrul Economiei a prezentat priorităţile instituției pentru primele 100 de zile de mandat

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Chişinău, 25 ian. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, priorităţile de activitate pentru primele 100 de zile de guvernare, informează MOLDPRES.

Vicepremierul a accentuat că în condiţiile unei crize politice fără precedent şi a unor constrîngeri severe de ordin financiar şi economic, Ministerul Economiei îşi propune să implementeze un set de acţiuni şi iniţiative orientate spre stabilizarea situaţiei economice şi asigurarea condiţiilor necesare pentru revenirea către finele anului curent pe un trend de creştere.

Astfel, pînă la 30 aprilie curent, echipa Ministerului Economiei va realiza peste 80 de acţiuni concrete în domeniile gestionate. Prioritatea absolută şi imediată vizează reluarea negocierilor cu Fondul Monetar Internaţional în vederea semnării unui nou Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare. Această acţiune este determinantă în procesul de deblocare a asistenţei financiare şi tehnice, care urmează a fi oferită Republicii Moldova de către Uniunea Europeană şi partenerii de dezvoltare, pentru reluarea finanţării proiectelor investiţionale iniţiate.

Ministrul a menționat că asigurarea realizării angajamentelor prevăzute de Acordul de Asociere/DCFTA pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în regiunea transnistreană, constituie o altă prioritate, care necesită mobilizarea şi implicarea tuturor instituţiilor statului şi întregii societăţi. În acest sens, Ministerul îşi propune în perioada vizată, atingerea unui nivel de realizare a angajamentelor de circa 30 la sută.

De asemenea, Octavian Calmîc a menţionat că o atenţie deosebită va fi acordată stimulării activităţii antreprenoriale la nivelul tuturor regiunilor. Astfel, Ministerul îşi propune să continue acordarea suportului financiar, inclusiv, sub formă de granturi, oferit întreprinderilor mici şi mijlocii prin intermediul programelor de suport existente (PARE 1+1, PNAET, Fondul de Garantare a Creditelor). Totodată, ME şi-a stabilit drept scop aprobarea unui nou Program de suport destinat dezvoltării antreprenoriatului feminin. 

Oficialul a subliniat că pentru atragerea investiţiilor străine pe platformele industriale existente şi dezvoltarea infrastructurii de afaceri, va fi creat Consiliul pentru promovarea proiectelor investiţionale de importanţă naţională, platformă, prin intermediul căreia, va fi facilitată intrarea investitorilor pe piaţă.

În ceea ce priveşte stimularea exporturilor, atît pe pieţele tradiţionale, cît şi pe noi pieţe internaţionale, ministrul Economiei a afirmat că va fi menţinut dialogul strategic privind cooperarea sectorială pe comerţul dintre RM şi UE. “Vom finaliza procedurile de ratificare a Acordului OMC privind facilitarea comerţului şi Acordului  de comerţ liber cu Turcia. Totodată, vom încerca să restabilim şi să dinamizăm relaţiile comerciale cu Federaţia Rusă în vederea reluării exporturilor produselor moldoveneşti pe piaţa rusă, dar şi cu Ucraina, inclusiv prin organizarea în primul trimestru al anului curent, a Comisiilor mixte interguvernamentale cu aceste două ţări. În paralel, vom demara negocieri cu cinci state în vederea semnării acordurilor privind promovarea şi protejarea investiţiilor – Emiratele Arabe Unite, Regatul Maroc, Oman, Turcia, Republica Federală Brazilia”, a precizat Octavian Calmîc.

Cu referire la domeniul energetic, viceprim-ministrul a spus că urmează transpunerea Pachetului legislativ energetic III şi implementarea proiectelor de interconexiuni în sectorul energetic şi promovarea eficienţei energetice. În acest sens, vor fi depuse eforturi pentru semnarea unor contracte noi de furnizare a energiei electrice la condiţii favorabile, începînd cu 1 aprilie 2016.

“Timp de 100 de zile ne vom focusa pe implementarea cu maximă consecvenţă a acţiunilor “Agendei-100”, fiind în permanentă comunicare cu asociaţiile de business şi donatorii, pe toate platformele existente, aşa încît, la finele acestei perioade să obţinem nu doar rezultate, dar şi încrederea mediului de afaceri şi a cetăţenilor în politicile economice”, a afirmat vicepremierul Octavian Calmîc.

(Reporter A. Mardare, editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ Acum 3 zile

ANRE: SA Energocom nu a depus cererea de ajustare a prețului reglementat la gaze naturale

/ Acum 3 zile

Consolidarea cooperării în domeniul siguranței alimentelor și al comerțului agroalimentar, pe agenda discuțiilor dintre directorul ANSA și Ambasadoarea Chinei

/ Acum 4 zile

Republica Moldova va testa soluții tehnologice inovatoare în domeniul energiei. Șase proiecte depuse, inclusiv trei inițiative din România

/ Acum 4 zile

O companie aeriană a lansat curse directe din Chișinău spre o nouă destinație din Europa

/ Acum 4 zile

Amenzi de circa un milion de lei aplicate de Fisc pentru activități ilicite de întreprinzător

/ Acum 4 zile

Elveția oferă un sprijin de peste 80 de milioane de lei pentru consolidarea integrității și transparenței mediului de afaceri din Republica Moldova

/ Acum 4 zile

Sistem de monitorizare a circulației trenurilor, implementat de CFM

/ Acum 4 zile

ANTA: Înregistrarea curselor cu autorizații CEMT digitale în sistemul BIREG devine obligatorie pentru transporturile efectuate în Ungaria

/ Acum 4 zile

Progrese semnificative în domeniul energetic: cooperare regională, noi interconexiuni și securitatea aprovizionării

/ Acum 4 zile

Curs valutar anunțat de BNM: euro și dolarul se apreciază la sfârșit de săptămână

/ Acum 4 zile

Noile tarife la gazele naturale ar putea fi aprobate la sfârșit de ianuarie - început de februarie. Directorul ANRE: „Se conturează o tendință de scădere”

/ Acum 4 zile

Grecia va organiza o misiune economică în Republica Moldova, pentru explorarea oportunităților investiționale

/ Acum 4 zile

Moldelectrica: Sistemul electroenergetic național funcționează stabil, fără sistări ale transportului energiei electrice

/ Acum 5 zile

VIDEO // Peste 100 de milioane de lei au fost plătiți cetățenilor care au investit în valori mobiliare de stat în anul precedent