O comisie parlamentară va elucida subiectul „spălătoriei rusești”
Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Parlamentul va constitui Comisia de anchetă pentru elucidarea tuturor circumstanțelor care au dus la „spălătoria” banilor murdari în proporții deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova. O hotărâre în acest sens a fost adoptată astăzi de Comisia juridică, numiri și imunități, comunică MOLDPRES.
Potrivit proiectului examinat astăzi, comisia de anchetă va antrena în activitatea sa toate autorităţile statului responsabile și va audia părțile şi persoanele implicate. În termen de 90 de zile, aceasta va prezenta Parlamentului raportul cu privire la elucidarea circumstanțelor privind spălarea banilor murdari în proporție deosebit de mari prin intermediul judecătoriilor și instituțiilor financiar-bancare din Republica Moldova, începând cu anul 2010.
Comisia va avea nouă membri, deputați de la toate fracțiunile parlamentare. Proiectul de hotărâre urmează a fi dezbătut în ședința plenară a Parlamentului.
foto: Parlament
Cetățenii ar putea achita mai puțin pentru gaz. Dorin Junghietu: „Există oportunitatea de a micșora tariful”
Infrastructura rutieră modernizată în alte 42 de localități, prin Programul „Europa este aproape”. Vladimir Bolea: „Fiecare leu trebuie să fie folosit corect”
VIDEO // ANSA oferă detalii în cazul depistării substanței interzise metronidazol
Sectorul IT a generat peste un sfert din totalul exporturilor de servicii, cu o valoare de peste 600 milioane de dolari
Rata anuală a inflației continuă tendința de scădere: în decembrie a fost înregistrată cea mai mică valoare din 2025
Întreprinderile mici și mijlocii pot accesa credite investiționale de până la 5 milioane de lei prin programul „FACEM Impact”
Circa 400 de milioane de lei, încasate de Serviciul Vamal în ultima săptămână
Euro și dolarul se apreciază la început de săptămână
Ninsori în nordul țării: drumarii intervin pentru menținerea siguranței rutiere
Zăpada – aliat sau risc pentru agricultură? Analiza fitosanitară avertizează asupra pericolelor ascunse ale începutului de an
VIDEO // Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură” sprijină 288 de afaceri agricole și stimulează investițiile în sector
VIDEO // Lucrările de deszăpezire și patrulare continuă pe drumurile naționale
FOTO // Un vis început în 1997, împlinit în UE: istoria de succes a unei companii din Moldova
Serviciul Fiscal de Stat desfăşoară lucrări de mentenanță la sistemele fiscale electronice
Guvernul a aprobat reguli noi de igienă pentru instituțiile medicale
Programul de voluntariat internațional în întreprindere va fi implementat în Republica Moldova
Tineri din Franța și din Spațiul economic european vor putea participa la stagii profesionale în întreprinderi din Republica Moldova
Președinta Maia Sandu, comandantul suprem al Armatei Naționale, a inspectat lucrările de construcție a unei noi unități militare
CSM lansează un nou mecanism de reducere a restanțelor în instanțe
Doi bărbați au ajuns la spital în urma nerespectării regulilor de securitate la exploatarea sobelor
Granturi de până la 1,5 milioane de lei pentru întreprinderi care investesc în soluții de eficiență energetică
Un bărbat a fost condamnat la nouă luni de închisoare după ce a refuzat să depună mărturii într-un dosar
Investiții suplimentare de peste 210 milioane de lei în localitățile din țară: Circa 300 de proiecte noi au fost incluse în Documentul unic de program
FOTO // Șase lingouri, presupuse a fi din aur, depistate la vama Palanca
Prima ședință a Guvernului din 2026. Premierul Alexandru Munteanu: „Avem multe de făcut”
Explozie într-o gospodărie din Ialoveni: un bărbat transportat de urgență la spital cu arsuri
Noi secretari de stat numiți de Guvern la Ministerul Culturii, Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
Proiectele de asistență promovate pe ambele maluri ale Nistrului au fost trecute în revistă la întrevederea cu directorul Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova
FOTO // Președinta Maia Sandu, vizită pe șantierul noii unități militare din Băcioi: „Investițiile în apărare sunt investiții în pace și stabilitate”
Fostul premier al Ucrainei, Iulia Timoșenko, este suspectată de implicare în fapte de corupție