Producătorii de fructe au reuşit realizări importante într-un an plin de provocări, susţine Moldova Fruct
Chişinău, 16 mar. /MOLDPRES/. Peste o sută de delegaţi au participat astăzi la Adunarea Generală a membrilor Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe din Moldova ”Moldova Fruct”. Agenda evenimentului a inclus raportul de activitate al organizaţiei, precum şi stabilirea priorităţilor pentru perioada următoare, transmite MOLDPRES.
Potrivit directorului executiv Moldova Fruct, Iurie Fală, anul trecut a fost unul plin de provocări, însă au fost notate şi realizări importante. „În 2022, merele noastre au ajuns în 30 de țări, comparativ cu 18 destinații de export din anul precedent. De asemenea, au fost exportate 14,34 de mii de tone de cireșe, ceea ce constituie cu 53% mai mult decât în 2021. În același timp, având în vedere cererea mare, în anul trecut, suprafața livezilor de cais a continuat să crească, or, suprafața totală a plantațiilor e cu 44% mai mare comparativ cu anul 2018. Totodată, datorită participării membrilor Asociației la expoziții internaționale, țara noastră deja este recunoscută sub brand-ul ”Moldova – un gust deosebit”, a estimat Fală.
La rândul său, președintele Asociației, Vitalie Gorincioi, a relevat că succesul producătorilor și exportatorilor de fructe pe o piață nouă, depinde de faptul cum aceștia își îndeplinesc sarcinile de a produce rentabil, din punct de vedere economic, fructe de calitate solicitate pe piețele-țintă, în ambalajul corespunzător și la timpul potrivit; de a coopera pentru vânzări stabile și profitabile pe termen lung; de a investi bani și timp în marketing la fel cum se fac investiții în livezi, frigidere și case de ambalare.
Moldova Fruct reunește 180 de întreprinderi moderne care activează în domeniul agricol: producători, procesatori, exportatori de fructe, dar și prestatori de servicii. Obiectivul strategic al organizației este de a poziționa Republica Moldova ca țară care are livezi și infrastructură post-recoltare moderne și poate oferi fructe proaspete de înaltă calitate.
Foto: Moldova Fruct
Agricultura inteligentă, o prioritate pentru Republica Moldova. Ministrul Eugeniu Osmochescu: „Să fie bazată pe știință”
Misiune tehnică a FMI la SFS pentru reformarea și modernizarea administrării fiscale
Ministerul Energiei și Ambasada SUA la Chișinău au lansat grupul de lucru pentru linia electrică Strășeni - Gutinaș
Licitație deschisă pentru alte 200 de PTI la Chișinău: Căldură reglată automat și facturi mai mici în instituțiile publice
Dolarul se apreciază cu 9 bani
Serviciul Vamal a încasat peste 1 miliard de lei în ultima săptămână
GALERIE FOTO // Cele mai bune vinuri de casă, premiate la „Polobocul de Aur” 2026
Patru noi centrale fotovoltaice ar putea fi construite în Moldova cu asistență chineză
VIDEO // Nouă vinuri de casă au fost desemnate câștigătoare la cea de-a XXIV-a ediție a concursului „Polobocul de Aur”
Companiile din sectorul fructelor sunt invitate la Conferința Businessul Fructelor 2026
Moldova discută cu TRACECA soluții pentru transporturi mai eficiente și competitive. Vicepremierul Vladimir Bolea: „Pledăm pentru costuri de transport mai mici”
FOTO // O nouă conexiune aeriană între București și Chișinău va purta numele celebrului sportiv olimpic Ivan Patzaichin
FOTO // Aeronava „Ivan Patzaichin” a efectuat zborul inaugural Chișinău–București. Ambasadorul României, Cristian-Leon Țurcanu: „Un nou zbor ce apropie cele două maluri ale Prutului”
GALERIE FOTO // Ziua Națională a Vinului 2026 - „Vinul care ne unește”
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia