R. Moldova este prima ţară din PaE căreia i-a fost prezentat instrumentul de investiții în conectivitate
Chişinău, 12 mai. /MOLDPRES/. Republica Moldova este prima țară din cadrul Parteneriatului Estic (PaE), căreia i-a fost prezentat instrumentul „Investiții în Conectivitate pentru Țările Parteneriatului Estic” (EPIC). Facilităţile şi modul în care funcţionează acesta au fost prezentate ieri la Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale (MIDR), în cadrul videoconferinţei de lansare, transmite MOLDPRES-
Republica Moldova a fost selectată ca o primă platformă de lansare a EPIC, datorită primului proiect analizat și acceptat spre finanțare prin instrumentul „Fundamentarea și elaborarea Strategiei de Mobilitate a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030”. Acesta a fost elaborat și promovat cu suportul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Potrivit MIDR, proiectele investiționale elaborate cu sprijinul EPIC corespund cerințelor Instituțiilor Financiare Internațional şi, prin urmare, vor îmbunătăți esențial capacitatea de absorbție a mijloacelor externe care urmează a fi atrase pentru dezvoltarea proiectelor majore de infrastructură.
„Realizarea cu succes a proiectelor majore de infrastructură este cheia valorificării potențialului de mobilitate prin interconectarea infrastructurilor de transport”, a menționat secretarul general al Ministerului Infrastructurii, Lilia Dabija, în cadrul evenimentului de deschidere.
Oportunitățile utilizării, precum și importanța instrumentului EPIC au fost confirmate și de reprezentanții de nivel înalt ai Directoratului General Vecinătate din cadrul Comisiei Europene, reprezentanții Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, de Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Banca Mondială.
EPIC „Eastern Partnership Investment in Connectivity” este un instrument creat de Uniunea Europeană care are drept scop acordarea suportului în elaborarea și definitivarea Proiectelor de dezvoltare a infrastructurii Țărilor Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Republica Moldova și Ucraina).
Colaborare logistică între CFM și Portul Giurgiuleşti: mărfurile vor circula mai rapid și eficient
Laboratoarele naționale de control al alimentelor primesc certificare internațională
BNM menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară
Republica Moldova, reprezentată în premieră la reuniunea TADEUS. Olga Golban: „Împreună putem promova eficiența în administrarea fiscală în întreaga Europă”
VIDEO // Trafic mai sigur și mai fluent la Drochia, după finalizarea lucrărilor la noul sens giratoriu de pe drumul R7
Doar circa 3 la sută din casele din Republica Moldova sunt asigurate. Cât costă asigurarea și ce riscuri acoperă
Oficiali ai Ministerului Agriculturii studiază în Franța modele europene de gestionare a riscurilor în sector
Republica Moldova va crea un sistem digital pentru emiterea certificatelor de performanță energetică a clădirilor
Curs valutar anunțat de BNM: Euro se ieftinește
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Incendiu la Vatra: pompierii au intervenit conform nivelului sporit de alertă
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
FOTO // Turiști străini și elevi din țară, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost reluată. Se atestă flux sporit de călători și mijloace de transport
Precizările MAE cu privire la denunțarea Acordului CSI privind călătoriile fără vize
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Activitatea posturilor vamale moldo-ucrainene, temporar suspendată din cauza unor probleme tehnice
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare de peste 4,3 milioane de lei în urma controalelor efectuate
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova