Rata anuală a inflaţiei se menţine a treia lună consecutiv la nivelul de 4,8 la sută
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Biroul Naţional de Statistică (BNS) a anunţat astăzi că preţurile de consum au crescut în noiembrie cu 0,8 la sută, iar rata anuală a inflaţiei a fost de 4,8 la sută. Este a treia lună consecutiv cînd inflaţia anuală se menţine la acelaşi nivel, în pofida majorării preţurilor în ultimele trei luni cu 2,9 la sută, informează MOLDPRES.
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8 la sută, în luna trecută, a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,5 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,5 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,1 la sută, precizează BNS.
În luna noiembrie cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la strugurii proaspeţi (21,4 la sută), legume proaspete (10,8 la sută), tomate (34,3 la sută), iar preţul la vinete şi castraveţi a crescut cu 19,5% şi 16,1%. Pe de altă parte, zahărul s-a ieftinit cu 5,1 la sută, iar fructele exotice cu 8,2 la sută. Cu 3,9 la sută au crescut tarifele la întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe.
Rata anuală a inflaţiei se încadrează în prognoza BNM care anticipează o inflaţie de 4,9 la sută pentru 2014. Inflația se va diminua în trimestrul patru 2014 și primul trimestrul 2015, în special ca urmare a micșorării prețurilor la produsele alimentare, iar spre sfîrșitul anului viitor va reveni la nivelul țintă de 5 la sută, se arată în ultimul raportul asupra inflației lansat la începutul lunii noiembrie de banca centrală.
Pentru anul viitor, Banca Națională prognozează o rată medie anuală a inflaţiei de 4,6 la sută, în creştere cu 1,1 puncte procentuale, faţă de previziunile anterioare.
Moldova se aliniază la standardele globale: aderarea la „Agroecology Coalition” deschide calea către o agricultură modernă și rezistentă
Ministerul Energiei: pe 12 martie, importurile de carburanți prin Portul Giurgiulești au crescut semnificativ
Modernizarea transporturilor din Republica Moldova și integrarea în rețelele europene, discutate la Washington
Vicepremierul Eugeniu Osmochescu, la Forumul de afaceri moldo-elvețian: „Moldova continuă să construiască alianțe internaționale puternice, consolidându-și locul pe scena economică globală”
FOTO // Modernizarea rețelei rutiere în plină desfășurare: drumarii trec la asfaltarea cu mixtură la cald pentru reparația carosabilului
Euro se ieftinește ușor, iar cotația dolarului crește
Ministerul Energiei monitorizează piața: Peste 3.800 de tone de carburanți au intrat azi în țară, inclusiv prin Portul Giurgiulești
Reguli noi pentru importuri și achiziții publice: proiect pentru mediul de afaceri, votat în Parlament
FOTO // Proiecte de infrastructură în raionul Nisporeni: vicepremierul Vladimir Bolea a evaluat lucrările realizate prin programe guvernamentale
Agricultorii vor primi de la Guvern compensații de 4.000 de lei pe tona de motorină
Persoanele fizice și juridice care desfășoară activitate de întreprinzător, obligate să prezinte declarația privind impozitul pe venit până pe 25 martie
VIDEO // Sprijin financiar pentru agricultori: plăți de peste 400 de milioane de lei prin AIPA și compensații pentru motorina utilizată la lucrările de primăvară
Vladimir Bolea la Nisporeni: „Primarii știu cel mai bine de ce au nevoie localitățile, iar noi venim cu investițiile”
Igor Grosu despre situația din agricultură: „Am acționat la timp pentru a preveni complicațiile”
FOTO // Armata Națională distribuie apă la Bălți, iar autoritățile activează surse alternative după suspendarea captării din Nistru
VIDEO // Statul restaurează un simbol cultural al ţării: Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Bălți intră în reparație capitală
FOTO // Investiție de 29 milioane de lei pentru transformarea orașului Râșcani: lucrări majore de infrastructură și un parc urban nou
VIDEO // Administrația Drumurilor intensifică lucrările de întreținere: intervenții masive pe principalele trasee naționale pentru siguranța traficului
Parlamentul se întrunește vineri în ședință plenară. Denunțarea Acordului de constituire a CSI, pe ordinea de zi
Poluarea fluviului Nistru după atacul Rusiei de la Novodnistrovsk. Promo-LEX a depus un denunț penal la Procuratura Generală
Academia „Ștefan cel Mare” a MAI a semnat un Acord de colaborare cu Asociația Tinerilor Diplomați din Moldova
Partidele politice trebuie să depună până la 31 martie rapoartele financiare pentru anul 2025
Biblioteca UTM a fost completată cu peste 250 de exemplare de carte, inclusiv publicații unice în Republica Moldova
Școlile din Bălți vor activa în regim online din cauza suspendării alimentării cu apă
Republica Moldova și Grecia au semnat un Memorandum privind conservarea și restaurarea patrimoniului cultural
Parteneriat pentru facilitarea investițiilor și dezvoltarea pieței de capital: Acord semnat între Agenția de Investiții și Bursa Internațională a Moldovei
1992 - Războiul care nu se uită // Istoricul Octavian Tâcu: „Simbol al rezilienței Republicii Moldova, mai actual ca niciodată în contextul agresiunii din Ucraina”
Marta Kos: „Comisia Europeană este pregătită să ofere sprijin Moldovei prin intermediul Mecanismului de protecție civilă al UE în contextul situației de pe râul Nistru”
Municipiul Iași oferă ajutor umanitar orașului Bălți: cisterne cu apă potabilă în sprijinul cetățenilor
Premierul Alexandru Munteanu și Marnix van Rij, director executiv supleant al FMI – discuție pe marginea Raportului pozitiv al FMI pentru Republica Moldova