Tarifele micșorate la energia electrică au intrat în vigoare. Hotărârile ANRE au fost publicate în Monitorul Oficial
Chişinău, 13 apr. /MOLDPRES/. Noile tarife micșorate la energia electrică au intrat în vigoare astăzi, după ce deciziile în acest sens aprobate ieri de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) au fost publicate în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES.
Astfel, consumatorii din nordul țării vor achita 3 lei și 58 de bani pentru un kwh, cu 26 de bani mai puțin decât până în prezent. Prețul pentru consumatorii din centrul și sudul țării va fi de 2 lei și 99 de bani, cu 43 de bani mai mic față de vechiul tarif.
Potrivit ANRE, micșorarea tarifelor a fost determinată în particular de reducerea prețului mediu de procurare a energiei electrice, aplicarea cursului de schimb al monedei naționale față de dolarul american și aplicarea indicilor prețurilor de consum.
Prețul la energia electrică s-a ieftinit după ce la sfârșitul lui martie, Energocom a semnat un contract nou, pe jumătate de an, de achiziție a energiei electrice de la Centrala termoelectrică moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES), iar prețul de procurare este 66 dolari/MWh, cu șapte dolari mai puțin decât în ultimele patru luni.
Ultima oară, energia electrică s-a ieftinit la 1 ianuarie 2023.
Sursa: monitorul.gov.md
ANTA a eliberat în septembrie peste 8.600 de documente pentru operatorii din transportul rutier
AIPA a autorizat spre plată subvenții de peste 220 de milioane de lei în ultima săptămână
Legumicultorii pot accesa finanțări de până la două milioane de lei pentru modernizarea afacerilor
GALERIE FOTO // Un agricultor din Briceni își modernizează gospodăria și pregătește noi investiții în pomicultură
Ofertele pentru închirierea unui spațiu destinat serviciilor auto la Aeroportul Chișinău pot fi depuse până pe 23 octombrie
Serviciul Vamal a încasat peste 926 de milioane de lei în ultima săptămână
Euro se apreciază ușor
VIDEO // R. Moldova ar putea importa gaze naturale din Ucraina. Subiectul va fi discutat de premierul Vasile Tofan în cadrul unei vizite la Kiev
Programul EcoVoucher. Peste 3 300 de familii au înlocuit electrocasnicele vechi cu echipamente eficiente energetic
Freelancerii au înregistrat venituri de peste 53 de milioane de lei în august
Calea Ferată din Moldova va majora cu 15% tarifele pentru transportul de mărfuri de la 1 noiembrie
DOC // Finanțele publice vor fi gestionate în baza regulamentului sistemului „Trezoreria”. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial
O stație de pompare din Bălți va fi modernizată cu sprijinul unui grant slovac de 249 mii de euro
Republica Moldova trebuie să accelereze investițiile din Planul de Creștere. Ambasadoarea UE, Iwona Piórko, explică în ce condiții sunt acordați banii
FOTO // Emil Loteanu, omagiat printr-o expoziție cu circa 100 de documente la Biblioteca Națională
VIDEO // Prim-ministrul anunță simplificări pentru micii producători alimentari. Activitatea ar putea începe printr-o simplă notificare la ANSA
Fermierii vor avea acces la tehnică agricolă modernă și sisteme de irigare, cu sprijinul Japoniei
Clădirile publice din Republica Moldova vor fi modernizate pentru a reduce consumul de energie și cheltuielile de întreținere
Un bărbat din capitală a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru vânzarea heroinei
Premierul Vasile Tofan: „Debitul Nistrului a fost majorat cu 20%, însă situația rămâne complicată atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina”
Lucrările de construcție a liniei electrice Strășeni–Gutinaș și de modernizare a stației electrice Strășeni vor fi declarate de utilitate publică de interes național
Normele privind cantitățile substanțelor supuse controlului au fost actualizate de Guvern
FOTO // Natalia Dumbravă, profesoara care a transformat vișinele din livadă într-o afacere
Investiții de 80 de milioane de euro pentru modernizarea a 25 de școli profesionale, colegii și centre de excelență, până în anul 2032
Guvernul a aprobat mai multe numiri și rechemări de ambasadori. Sergiu Gurin pleacă din funcția de secretar de stat responsabil de sport
CEC lansează campania de informare pentru alegerile regionale: „Votează! Fiecare vot este important! Al tău e decisiv!”
FOTO // Podul temporar de la Cosăuți, care va lega Republica Moldova de Ucraina, ar urma să fie deschis până la sfârșitul anului
USMF „Nicolae Testemițanu” se află printre cele 25 de branduri premiate în cadrul programului național „Top Exporters from Moldova”
Peste 24 de percheziții la sediul ANSA Giurgiulești. Sunt vizați șeful postului și cinci inspectori
Întreprinderea „Termoelectrica” începe conectarea consumatorilor din Chișinău la agentul termic