Zeci de migranţi vor primi bani de la stat pentru a dezvolta o afacere în R. Moldova
Chişinău, 14 iun. /MOLDPRES/. Patruzeci şi trei de migranți sau rudele acestora de gradul I vor accesa de la stat până la 250 mii lei pentru inițierea/dezvoltarea unei afaceri în Republica Moldova. Managerii companiilor au semnat astăzi contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii (ODIMM), transmite MOLDPRES.
Suma totală a granturilor este de circa 11 milioane de lei (mai mult de o jumătate de milion de euro), iar volumul investițiilor în economie va constitui circa 30 milioane de lei. Astfel, conform previziunilor incluse în proiectele investiționale, cele 43 de companii vor angaja 136 de persoane, inclusiv 55 de tineri și 42 de femei. În primele 6 luni ale anului curent, 84 de companii au fost selectate spre finanțare.
Dumitru Pîntea, director interimar ODIMM, a reafirmat angajamentul instituției privind susținerea tuturor persoanelor cu spirit antreprenorial pentru a iniția sau dezvolta afaceri, inclusiv a lucrătorilor din diaspora.
“Afacerile susținute de ODIMM readuc migranții acasă, reîntregesc familii și creează noi locuri de muncă. La ora actuală, recepționăm în regim continuu cereri de înscriere și proiecte investiționale naționale la Programul de Atragere a Remitențelor în Economie „PARE 1+1” pentru a atrage diaspora să revină în Republica Moldova și să investească în economia națională”, a declarat Pîntea.
Programul de atragere a remitențelor în economie „PARE 1+1” este implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii din anul 2010 și are drept scop mobilizarea resurselor umane şi financiare ale moldovenilor aflați la muncă peste hotare în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova. Programul activează în baza algoritmului „1+1”, astfel încât fiecare leu investit din remitențe este suplinit cu un leu sub formă de grant. Suma grantului este de până la 250 000 lei. Beneficiarii de granturi pot fi cetățeni ai R. Moldova, care muncesc peste hotare şi beneficiari de remitențe, rude de gradul I.
Foto: ODIMM
Consiliul pentru Examinarea Investițiilor de Importanță pentru Securitatea Statului a înaintat o ofertă de achiziționare a depozitului Lukoil din Aeroport
Alternative pentru alimentarea cu combustibil a Aeroportului Chişinău după sancțiunile impuse companiei Lukoil. Radu Marian: „Sunt mai multe opțiuni analizate”
VIDEO // Linia electrică Vulcănești–Chișinău, aproape de finalizare. 99 la sută din lucrările de construcție și instalare au fost realizate
VIDEO // Radu Vrabie preia conducerea Serviciului Vamal: obiective de digitalizare și aliniere europeană
Experți feroviari europeni au evaluat patrimoniul și modernizarea Căii Ferate din Moldova
Trafic aerian record pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău în luna octombrie
Regatul Țărilor de Jos vine cu soluții inovatoare pentru agricultura Republicii Moldova
Peste 2 mii de antreprenori, cu risc de neconformare fiscală, monitorizați de SFS: Contribuțiile acestora la buget au crescut cu 15 la sută
Cotația dolarului scade ușor, iar euro se apreciază
Proiectele finanțate de BERD, discutate de premierul Alexandru Munteanu și Giuseppe Grimaldi, șeful biroului instituției financiare în Republica Moldova
Limba română, mai aproape de copiii din diasporă. 40 de profesori instruiți să predea modern și interactiv
FOTO // În raionul Soroca avansează lucrările la rețelele interne de apă potabilă pentru șapte localități
Clădirea fostului hotel „Național”, pericol pentru siguranța publică. Poliția a reiterat apelul către autoritățile responsabile să întreprindă măsuri urgente
BTA: Centrul de Arheologie Subacvatică din Sozopol, desemnat Centru UNESCO de Categoria a II-a
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy va fi eliberat din închisoare
Peste 13 mii de persoane au solicitat ambulanța săptămâna trecută
Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău, lider european la creșterea traficului de pasageri în categoria aeroporturilor de dimensiune medie
Prim-ministrul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la București
Opt ani de închisoare pentru un bărbat care a jefuit o instituție de creditare din Chișinău
Comisia de Evaluare a Judecătorilor are o nouă conducere
Un nou sens giratoriu va fi amenajat la Anenii Noi, pentru creșterea siguranței rutiere în regiune
Uzina de procesare a subproduselor de origine animală din Criuleni va fi funcțională din 2026
Moldova participă la definirea standardelor internaționale pentru soia nemodificată genetic
Inspectorii ANSA și-au consolidat competențele în controlul laptelui și produselor lactate, printr-o instruire UNIDO în România
FOTO // Chișinăul găzduiește cea de-a XIV‑a ediție a Festivalului ClassFest, cu profesori și regizori din patru țări