Legea care prevede şi un ajutor de 45 de miliarde de dolari pentru Ucraina a fost votată în Congresul SUA
Washington, 24 dec. /MOLDPRES/. Un vast proiect de lege care prevede finanțarea serviciilor federale a fost adoptat vineri în Congresul american, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.
Valoarea totală a bugetului serviciilor federale este de 1.700 de miliarde de dolari, dintre care 45 de miliarde sunt destinate Ucrainei.
Importanța acestui vot este uriașă, fiindcă administraţia americană ar fi rămas paralizată dacă legea nu era adoptată.
Astfel, 858 de miliarde de dolari vor fi destinate pentru apărare, iar restul banilor pentru alte programe interne. Experții observă că cheltuielile SUA vor creşte cu 8 la sută în domeniul militar şi cu 5 la sută pentru celelalte programe.
Legea prevede expres alocarea sumei de 44,9 miliarde de dolari pentru sprijin militar şi economic destinat Ucrainei. Votul a divizat şi membrii Partidului Republican. În timp ce unii au afirmat că cheltuielile sunt prea mari, alţii au susţinut decizia.
Joe Biden urmează să promulge acum legea. Cu ocazia votării legii, preşedintele american a afirmat că măsura este "bună pentru economia şi competitivitatea noastră, bună pentru comunităţile noastre" şi a adăugat că va semna legea "imediat ce ajunge pe birou".
Foto: bangkokpost.com
Criza din Strâmtoarea Ormuz stimulează cererea globală de cărbune
Studiu: Băuturile foarte fierbinți ar putea crește riscul de cancer esofagian
ARMENPRESS: Ministrul Economiei și o companie de logistică din Emirate au discutat despre rolul Armeniei ca hub logistic regional
Statul Major General al Ucrainei a dat publicității pierderile Rusiei: peste 1,5 milioane de soldați au fost uciși din 2022
Putin și Trump au avut o discuție telefonică după vizita emisarilor americani în Rusia și Ucraina
ARMENPRESS: Erevanul a depus o plângere în cadrul UEEA privind restricțiile impuse de Rusia produselor armenești
Cinci jurnaliști au fost răniți după ce o dronă rusească a lovit o clădire a unui post TV din Ucraina
Ungaria a expulzat 10 diplomați ruși
Prețul petrolului urcă la maximele ultimelor săptămâni pe fondul temerilor privind escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu
Procurorul general al Ucrainei a demisionat în urma unor acuzații de corupție
Rusia a reluat atacurile asupra Kievului, după o pauză de trei zile
Italia a înregistrat cea mai călduroasă vară din ultimii peste 75 de ani
Ucraina pregătește „următoarele etape” ale procesului diplomatic după vizita emisarilor americani
Letonia interzice cărțile din Rusia și Belarus pentru a combate „dezinformarea și propaganda de război”
DOC // Legea privind accesibilitatea produselor și serviciilor a fost publicată în Monitorul Oficial. Noile reguli vor intra în vigoare în 2028
Peste 955 de milioane de lei, acumulate de Serviciul Vamal la buget în ultima săptămână
VIDEO // Peste 6 milioane de lei, prejudiciu într-o schemă cu tractoare și mașini fictive. Trei persoane vor ajunge pe banca acuzaților
Cotații în creștere pentru euro și dolar la început de săptămână
Agenda evenimentelor, luni, 14 septembrie
UPDATE // Traficul transfrontalier intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe a fost fluidizat
Donald Trump îi cere Ucrainei să înceteze atacurile asupra producătorilor ruși de motorină
BTA: Bulgaria înăsprește securitatea la obiective strategice și potențial periculoase
ANALIZĂ // Mihai Isac: Transnistria, de la conflict înghețat la test al integrării europene
Kremlinul nu exclude o reluare a negocierilor trilaterale privind Ucraina în luna octombrie
Cinci vagoane ale unui tren de marfă au deraiat pe sectorul Cahul–Prut 2
Canada vrea să devină „membru asociat” al Uniunii Europene
Fondul de convergență pentru regiunea transnistreană ar urma să finanțeze infrastructura, educația și serviciile publice
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, va efectua vizite de lucru în Slovenia și Ungaria
Ceață densă pe traseul Chișinău- Leușeni. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență
FOTO // Elevii din Republica Moldova au obținut medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Limba Engleză