ro

 

Externe
13 Octombrie, 2026 / 04:09
/ 03 Mai, 2023

Belarus: Fostul jurnalist disident Protasevici, condamnat la opt ani de închisoare

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Minsk, 3 mai /MOLDPRES/. Roman Protasevici, fostul jurnalist disident arestat în Belarus în 2021 după o interceptare spectaculoasă a unui avion de linie de către regimul de la Minsk, un gest ce a suscitat la vremea respectivă un val de condamnări şi sancţiuni occidentale împotriva administraţiei belaruse, a fost condamnat miercuri la opt ani de închisoare, comunică France Presse, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Potrivit agenţiei de presă oficiale Belta, Stepan Putilo şi Ian Rudik, alţi doi acuzaţi aflaţi în exil în străinătate, au fost condamnaţi în acelaşi dosar, în contumacie, la 20 şi respectiv 19 ani de închisoare.

Ei sunt vizaţi de o serie de capete de acuzare, între care AFP menţionează apeluri publice la 'preluarea puterii', comiterea de 'acte teroriste' şi insultă la adresa şefului statului.

Cei trei tineri din acest dosar emblematic al represiunii din Belarus lucrează sau au lucrat în trecut pentru media de opoziţie Nexta.

Canalul Telegram Nexta a jucat un rol-cheie în mişcarea de protest din 2020 împotriva realegerii în august acelaşi an a preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, prin difuzarea masivă a apelurilor la protest şi a imaginilor cu represiunea poliţiei.

Roman Protasevici, 27 de ani, a fost arestat la 23 mai 2021 împreună cu prietena sa Sofia Sapega, după ce un avion Ryanair la bordul căruia cei doi se aflau, întorcându-se din Grecia la Vilnius, a fost interceptat de un avion de vânătoare belarus, ceea ce a suscitat un val de proteste şi de sancţiuni occidentale împotriva regimului belarus.

După arestarea sa, el a acceptat să coopereze cu anchetatorii şi a afirmat că se căieşte, în imagini video difuzate de televiziunea publică de la Minsk, înregistrate 'sub constrângere', potrivit opoziţiei belaruse.

'El este ostatic al regimului de la deturnarea zborului Ryanair', a reacţionat miercuri pe Twitter lidera opoziţiei belaruse din exil Svetlana Tihanovskaia.

'Când a fost răpit, el a ales să colaboreze cu KGB (Serviciul de securitate belarus). Dar aceasta nu l-a scăpat de închisoare. Este o lecţie pentru noi toţi; nu colaborezi cu diavolul!', a transmis miercuri prin Twitter Franak Viarcorka, un opozant în exil şi consilier al Svetlanei Tihanovskaia.

Roman Protasevici a compărut miercuri la audierea tribunalului din Minsk, singur pe banca acuzaţilor, cu cearcăne, potrivit imaginilor difuzate de agenţia Belta.

Parchetul ceruse 20 de ani de detenţie pentru Stepan Putilo - fondatorul Nexta -, 19 ani pentru Ian Rudik şi 10 ani pentru Protasevici, fost redactor-şef al Nexta.

'Protasevici a respectat termenii acordului de colaborare încheiat cu el. În consecinţă, acuzatul va primi mai puţin decât ar putea primi', a declarat procurorul Natalia Sokolova pentru televiziunea belarusă la sfârşitul lunii aprilie.

El se află în arest la domiciliu din iunie 2021 şi, potrivit Parchetului, va rămâne acolo până la intrarea în vigoare a sentinţei sale, dacă aceasta va fi confirmată în apel.

Prietena sa, Sofia Sapega, cetăţean rus, a fost condamnată anterior la şase ani de închisoare. Între Minsk şi Moscova sunt în curs negocieri pentru ca aceasta să fie transferată în Rusia pentru a-şi ispăşi pedeapsa. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia

/ Acum 5 zile

Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai

/ Acum 5 zile

Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții

/ Acum 6 zile

BTA: Noi rezultate ale cercetărilor arheologice de la dealul Trapezitsa din Veliko Târnovo, prezentate după 20 de ani de studii

/ Acum 6 zile

Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk

/ Acum 6 zile

Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost acordat belgianului Francis Halzen

/ Acum 6 zile

Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina

/ Acum 7 zile

Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României

/ Acum 7 zile

BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii

/ Acum 7 zile

Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann şi Georg Nagel

/ Acum 7 zile

Spania convoacă alegeri anticipate

/ Acum 7 zile

Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul

/ Acum 7 zile

Președintele României va desemna un nou candidat de prim-ministru