Belarus introduce pedeapsa cu moartea pentru ''tentativă de act terorist''
Minsk, 18 mai. /MOLDPRES/. Republica Belarus a introdus pedeapsa cu moartea pentru pregătirea de atentat sau "tentativă de act terorist", potrivit unui decret publicat miercuri, citat de agenţiile de presă ruse, acuzaţii care vizează numeroşi militanţi ai opoziţiei, printre care lidera opoziţiei aflată în exil, Svetlana Tihanovskaia, informează AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
"Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a semnat legea ce prevede posibilitatea pedepsei cu moartea pentru o tentativă de act terorist", potrivit agenţiei RIA Novosti, în condiţiile în care până acum doar cei care au comis un astfel de act erau pasibili de execuţie.
Potrivit agenţiei de presă Interfax, textul relevă că nicio "pregătire sau tentativă" de crimă nu este pasibilă de pedeapsa cu moartea, exceptând cele calificate drept "teroriste".
După ampla mişcare de contestare din 2020 împotriva realegerii lui Aleksandr Lukaşenko, la putere din 1994, numeroşi opozanţi au fost inculpaţi şi arestaţi pentru tentativă sau pregătire de act terorist.
În martie 2021, Parchetul belarus a anunţat că lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, constrânsă la exil în 2020 în urma reprimării mişcării de contestare, face ea însăşi obiectul unei anchete pentru "pregătire de act terorist în grup organizat", potrivit agenţiei de presă belaruse Belta.
Republica Belarus, una dintre fostele republici sovietice aliate ale Rusiei, este ultima din Europa care aplică încă pedeapsa capitala. Această ţară, unde au loc mai multe execuţii în fiecare an, îşi execută condamnaţii prin împuşcare.
După alegerile prezidenţiale din 2020, în timpul cărora Tihanovskaia a avut parte de un sprijin popular surprinzător, mobilizând mulţimi imense pentru a denunţa un scrutin fraudat în favoarea lui Lukaşenko, autorităţile belaruse au declanşat represiuni considerabile, arestând sute de persoane şi forţând la exil lideri ai opoziţiei sau simpli manifestanţi.
Numeroase personalităţi ale mişcării protestatare au fost condamnate la pedepse grele cu închisoarea, ONG-uri şi mass-media independente au fost interzise şi acuzate de extremism.
De altfel, un nou proces împotriva a 12 militanţi ai opoziţiei a început miercuri în oraşul Grodno, iar liderul lor presupus, Nikolai Avtuhovici, este acuzat de "act terorist" şi de "pregătirea unui act de terorism" în grup organizat, potrivit ONG-ului pentru apărarea drepturilor omului Viasna, mulţi membri ai căruia, inclusiv liderul, se află de asemenea în închisoare.
Potrivit acestei surse, anchetatorii acuză grupul că a incendiat o maşină şi casa unui poliţist, apoi că au aruncat în aer o altă maşină.
Foto: gazeta.ru
UE ia în calcul înăsprirea regimului vizelor turistice pentru cetățenii ruși
Finlanda va prelungi până în 2028 legea ce permite returnarea imediată a migranților și refugiaților la frontiera cu Rusia
ARMENPRESS: UE își reafirmă sprijinul pentru normalizarea relațiilor dintre Armenia și Turcia
Președintele României declară că va desemna un premier în zilele următoare
Ucraina anunță o „nouă dinamică” în negocierile de pace
Atacurile cu drone se intensifică în Rusia. Peste 43 de mii, interceptate în trei luni
Putin: Rusia și Ucraina trebuie să rezolve în primul rând între ele problema războiului
Un bloc de locuit a fost lovit la Odesa: 17 persoane, rănite
BTA: Bulgaria finanțează amenajarea curții unei grădinițe din Cairaclia
VIDEO // UE și NATO promit să intensifice presiunea asupra Rusiei după incidentul de la Leipzig
Ulle Madise a fost aleasă președintă a Estoniei
ARMENPRESS: Consiliul UE susține măsuri temporare de liberalizare a comerțului pentru produsele armenești
Germania testează pentru prima dată o rachetă balistică
Rusia ar putea încerca să influențeze alegerile generale din Italia, susține ministrul italian de externe
DOC // Republica Moldova pregătește sectorul aerian național pentru aplicarea cerințelor privind Cerul unic european
DOC // Legea privind evaluarea siguranței drumurilor, publicată în Monitorul Oficial. Infrastructura rutieră va fi verificată cel puțin o dată la cinci ani
Vicepremierul Mihai Popșoi, la Sofia: „Bulgaria este un partener de încredere al Republicii Moldova și un susținător al parcursului nostru european”
VIDEO // Un bărbat a fost reținut la Drochia după ce s-ar fi dat drept specialist în combaterea criminalității cibernetice și ar fi lăsat o femeie fără 92.000 de lei
Atenție, călători! Trafic intens la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe
Curs valutar anunțat de BNM: euro se apreciază ușor, iar cotația dolarului scade
Mărturii despre maestrul Nicolae Sulac, într-o carte lansată la Chișinău
Igor Grosu, despre participarea PAS la alegerile din Găgăuzia: „Pentru moment, noi nu avem o decizie”
Autoritățile au venit cu precizări după declarația premierului Norvegiei despre avionul lui Volodimir Zelenski
Reuniunea Teatrelor Naționale Românești s-a deschis la Chișinău. Premierul Vasile Tofan: „Cultura va învinge barbarismul"
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, despre atacul Rusiei la Starokazacie, lângă frontiera cu Republica Moldova: „A fost deliberat. A fost atacată o locație civilă”
România invită Republica Moldova la Târgul de Carte de la Frankfurt. Stand comun în 2028
Agenda evenimentelor joi, 10 septembrie
Vreme predominant senină și temperaturi de până la 32 de grade în următoarele 24 de ore
Igor Grosu: „Parlamentul trebuie să voteze în această toamnă 217 legi pentru parcursul european al Republicii Moldova”
Medici de familie din întreaga țară au fost instruiți să ofere servicii de maternitate adaptate femeilor cu dizabilități