Biden a calificat decizia Rusiei de a suspenda înțelegerea privind exportul de cereale ca fiind scandaloasă
Washington, 30 oct. /MOLDPRES/. Șeful statului american, Joe Biden a calificat sâmbătă, 29 octombrie, drept scandaloasă decizia Rusiei de a suspenda acordul privind exporturile de cereale din porturile ucrainene, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
"Este pur şi simplu scandalos. Nu există niciun motiv să facă asta", a spus el reporterilor după ce a votat anticipat la alegerile la jumătate de mandat în oraşul său natal Wilmington din statul Delaware.
Purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate al Casei Albe a declarat că Rusia foloseşte alimentele ca armă.
"Rusia încearcă din nou să folosească războiul pe care l-a început ca pretext pentru a utiliza alimentele ca armă, ceea ce afectează direct ţările nevoiaşe şi preţurile alimentelor din întreaga lume şi exacerbează crizele umanitare deja grave şi insecuritatea alimentară", a spus Adrienne Watson într-un comunicat.
Suspiciuni de fraudă: Fosta șefă a diplomației UE, Federica Mogherini, a fost reținută
Guvernul Bulgariei retrage proiectul de buget pentru 2026 după protestele masive
Noi proteste în Bulgaria faţă de bugetul pe 2026. Manifestanţii s-au ciocnit cu poliţia
Rusia a început să monteze rachete ghidate aer-aer pe dronele Shahed
Volodimir Zelenski afirmă că teritoriul Ucrainei este „cea mai dificilă” problemă pentru încheierea războiului
Zelenski cere discuții directe cu Trump pentru soluționarea divergențelor asupra planului de pace american
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas: „Soluția pentru pace e să punem presiune pe Rusia, nu pe Ucraina”
UE are un nou sistem de indicații geografice pentru produsele artizanale și industriale
Ucraina anunță linia roșie peste care nu va trece în negocierile de pace
UE reafirmă că Rusia nu poate fi absolvită de responsabilitate în eventualele negocieri de pace
NATO ia în considerare adoptarea unei atitudini „mai agresive” împotriva războiului hibrid al Rusiei
Donald Trump susține că este optimist cu privire la un acord Ucraina-Rusia
BTA: Echipa feminină a Bulgariei câștigă titlul mondial la gimnastică estetică de grup la Samokov
Negocieri în Florida: Ucraina și oficialii americani discută planul SUA de soluționare a războiului cu Rusia
Peste 5 milioane de lei au fost ridicate de CNA în cazul achizițiilor publice. Șapte persoane, reținute
UE–Moldova: Comitetul parlamentar cere deschiderea negocierilor de aderare pe trei clustere
FOTO // Revitalizare urbană la Ialoveni: Teatrul Verde conectat la centrul orașului printr-o zonă modernă și utilă localnicilor
Noi reguli de la ANSA contra imaginilor înșelătoare: produsele alimentare doar cu arome nu mai pot fi ilustrate cu fructe sau legume
Ministerul Infrastructurii a finalizat pregătirile pentru noul lot de proiecte „Europa este aproape”: 61 de primari au semnat deja contractele de finanțare
Moldova marchează Ziua Mondială a Solului, resursa strategică care modelează viitorul agriculturii, al mediului și al securității climatice
BNS: Forța de muncă la nivel de țară a înregistrat o creștere de 7,6%
Credite avantajoase pentru fermieri: 250 de afaceri agricole au beneficiat de finanțare prin Programul „Facilitatea de Creditare în Agricultură”
Patru judecători vor fi audiați pentru clarificarea unor dubii de integritate
Casa Albă a publicat noua strategie de securitate a SUA. Critici dure în adresa țărilor din Europa
Construcția liniei electrice de înaltă tensiune Strășeni–Gutinaș avansează: Ministerul Mediului și partenerii americani stabilesc pașii următori
VIDEO // Vicepremierul Mihai Popșoi, într-un interviu acordat CNN: „R. Moldova și moldovenii sunt un adevărat exemplu de reziliență. Am stat drepți în fața acțiunilor maligne ale Rusiei”
FOTO // Sectorul de drum Borceag – Chioselia Rusă a fost modernizat: peste 5,9 milioane de lei investiți în infrastructura rutieră regională
Cetăţenii moldoveni din SUA vor avea acces mai rapid la documente și serviciile consulare
Moldova accelerează pregătirile pentru aderarea la UE în domeniul energiei: progrese prezentate la Comitetul Parlamentar de Asociere RM–UE
Prețul la motorină scade sub 20 de lei