Britanicii îşi fac stocuri de haine groase ca răspuns la creşterea facturilor la încălzire
Londra, 7 oct. /MOLDPRES/. Cumpărătorii din Marea Britanie au început să îşi facă stocuri de haine groase, mănuşi şi halate care să îi ajute să facă faţă frigului la iarnă, în condiţiile în care vor încerca să evite să umble la termostat pentru a face economii la factură, relatează MOLDPRES cu referire la Reuters și Agerpres.
Vânzările de pături cu glugă, salopete dintr-o bucată, izmene, halate şi papuci de casă au explodat în ultimele săptămâni, potrivit John Lewis, cel mai mare lanţ de magazine universale din Marea Britanie.
Facturile la energie au crescut foarte mult în acest an iar în paralel consumatorii se confruntă cu o inflaţie accelerată la toate bunurile, inclusiv la alimente, în timp ce ratele la creditele ipotecare au început să crească şi ele, ceea ce a modificat semnificativ costul vieţii.
În acest context, economisirea câtorva lire prin folosirea unor haine mai groase în loc să umble la termostat a devenit o opţiune atractivă iar lanţul de magazine John Lewis spune că clienţii săi cumpără mai multe haine groase pentru a trece de iarnă.
Vânzările de haine călduroase pentru femei s-au dublat în ultima săptămână, comparativ cu cea anterioară, iar păturile cu mâneci şi glugă se numără printre cele mai vândute produse. Vânzările de halate au crescut şi ele cu 76% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
"În condiţiile în care costul energiei est un motiv de îngrijorare, vedem cum clienţii fac cumpărături orientate spre menţinerea căldurii corpului", a spus Claire Miles, director pentru articole de îmbrăcăminte la John Lewis.
Şi alte articole similare precum salopetele dintr-o bucată se vând mai repede decât de obicei, subliniază retailerul britanic, un semn că acum oamenii cumpără salopete în acest an pentru a se încălzi în loc să le facă cadou amuzant de Crăciun.
Tesco, cel mai mare lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, a anunţat şi el miercuri că clienţii săi continuă să îşi modifice obiceiurile de cumpărare pentru a face economii.
Rămăşiţele pământeşti ale ultimului domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka, vor fi înhumate la Iași
Ucraina ar putea rămâne fără energie electrică până la 16 ore pe zi după atacurile ruseşti
Peste 1.400 de zboruri au fost anulate în SUA din cauza shoutdown-ului guvernamental
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
FOTO // Premierul Alexandru Munteanu, prezent la campania națională de împădurire: „Ne propunem să plantăm 145 000 de hectare de pădure până în anul 2032”
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei