ro

 

Externe
13 Octombrie, 2026 / 04:04
/ 03 Februarie, 2023

Cancelarul german nu vede şanse pentru tratative de pace decât după retragerea trupelor ruse din Ucraina

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Berlin, 3 feb. /MOLDPRES/. Cancelarul german Olaf Scholz consideră că nu sunt şanse pentru un final negociat al războiului dintre Rusia şi Ucraina decât după ce Moscova va fi de acord să-şi retragă forţele din teritoriile ocupate, transmite vineri DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

''În momentul în care ei vor anunţa că retragerea trupelor se produce, atunci calea pentru discuţii cu Ucraina va fi deschisă - sunt destul de sigur de asta'', a spus şeful executivului german într-o dezbatere publică organizată joi în oraşul Marburg, situat în landul Hessa (centru).

''Dar încă trebuie să lucrăm puţin în acest scop'', a adăugat Olaf Scholz.

Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a propus ca ţări precum Brazilia şi China să poată juca rolul de mediatori în conflictul dintre Ucraina şi Rusia.

Kievul a declarat că respinge însă orice negocieri până când trupele ruse vor fi retrase complet de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv din peninsula Crimeea anexată de Rusia în 2014.

La rândul său, Kremlinul s-a distanţat de ideea unor convorbiri de pace în urma anunţului Germaniei şi al altor state occidentale privind trimiterea de tancuri pentru armata ucraineană.

Rusia a lansat în 24 februarie 2022 o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova susţine că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina. 

Foto: deutschland.de


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia

/ Acum 5 zile

Premiul Nobel pentru Chimie pe 2026, acordat lui Henri B. Kagan şi Kenso Soai

/ Acum 5 zile

Rusia a lansat o nouă campanie de atacuri asupra infrastructurii energetice a Ucrainei. Zeci de rachete, lansate în timpul nopții

/ Acum 6 zile

BTA: Noi rezultate ale cercetărilor arheologice de la dealul Trapezitsa din Veliko Târnovo, prezentate după 20 de ani de studii

/ Acum 6 zile

Autoritățile ruse exclud existența unor cazuri de ciumă în Irkutsk

/ Acum 6 zile

Premiul Nobel pentru Fizică 2026 a fost acordat belgianului Francis Halzen

/ Acum 6 zile

Ministrul german de externe afirmă că ambițiile Rusiei depășesc Ucraina

/ Acum 7 zile

Luca Niculescu, desemnat candidat pentru funcția de premier al României

/ Acum 7 zile

BTA: Unul dintre principalii producători de cupru din Bulgaria primește un împrumut de până la 55 de milioane de euro pentru investiții verzi

/ Acum 7 zile

ARMENPRESS // Armenia și Iran discută cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și dezvoltării infrastructurii

/ Acum 7 zile

Premiul Nobel pentru Medicină 2026 a fost acordat cercetătorilor Karl Deisseroth, Peter Hegemann şi Georg Nagel

/ Acum 7 zile

Spania convoacă alegeri anticipate

/ Acum 7 zile

Exporturile de petrol din Orientul Mijlociu au depășit nivelul dinaintea războiului cu Iranul

/ Acum 7 zile

Președintele României va desemna un nou candidat de prim-ministru