Cel puţin 125 de persoane au murit în avalanşe produse în Afganistan
Kabul, 26 feb. /MOLDPRES/. Cel puţin 125 de persoane au murit într-o serie de avalanşe produse în ultimele zile în Afganistan, cele mai grave incidente de acest fel înregistrate în ultimele trei decenii, informează cotidianul The New York Times, citat de Mediafax şi MOLDPRES.
Avalanşele s-au produs în patru provincii din nord-estul Afganistanului, soldîndu-se cu 125 de morţi, a declarat Mohammad Aslam Syas, un oficial din Autoritatea pentru gestionarea dezastrelor.
Cele mai grave avalanşe au avut loc în provincia Panjshir, la circa 100 de kilometri nord-est de Kabul. O sută de case au fost distruse.
Avalanşele produse în provincia Dara au afectat aproximativ 600 de familii.
O altă zonă afectată este Valea Panjshir, unde avalanşa a dislocat şi stînci de mari dimensiuni, care au căzut în satele situate la poalele munţilor.
Potrivit experţilor, avalanşele sînt cele mai grave produse în Afganistan în ultimii 30 de ani.
(Editor M. Cucu)
BTA: Peste 1.200 de cetățeni bulgari au fost evacuați din Emiratele Arabe Unite cu sprijinul Ministerului de Externe
SUA trimit încă un portavion în Marea Mediterană
SUA iau în considerare să ridice sancțiunile asupra petrolului rusesc, pe fondul creșterii prețurilor globale
Președintele Iranului a cerut scuze țărilor vecine pentru atacurile iraniene care le-au vizat
Navele din Golful Persic se declară „chineze” pentru a evita atacurile iraniene
Atacuri rusești în mai multe regiuni ale Ucrainei: morți, răniți și clădiri distruse
Prețul petrolului ajunge la 90 de dolari per baril
Donald Trump cere capitularea necondiționată a Iranului
BTA: Istoricul Mikhaylo Stanchev a primit titlul de profesor onorific la Universitatea de Stat de Științe Umaniste din Ismail
Uniunea Europeană suspendă călătoriile fără vize pentru oficialitățile georgiene
UE va analiza opțiuni pe termen scurt pentru reducerea prețurilor la energie
Israelul anunță o nouă fază în războiul împotriva Iranului
SUA afirmă că au scufundat peste 30 de nave iraniene
Zelenski: Statele din Orientul Mijlociu au folosit în câteva zile mai multe rachete Patriot decât Ucraina în patru ani de război
Un copil și-a pierdut viața în urma unui incendiu produs în satul Răspopeni, raionul Șoldănești
Republica Moldova denunță Acordul de constituire a Comunității Statelor Independente
Agenda evenimentelor, miercuri, 11 martie
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Președinta Maia Sandu, printre membrii de onoare ai Ordinului European de Merit - distincție oferită pentru contribuții semnificative la promovarea și apărarea valorilor europene
Guvernul indexează venitul lunar minim garantat
Președinta Maia Sandu, întrevederi cu conducerea de vârf a Republicii Lituania
A fost stabilită componența nominală a grupului de lucru parlamentar privind Găgăuzia
FOTO // Simbolul prieteniei moldo-japoneze: peste 50 de arbori de sakura au fost plantați la Grădina Botanică a USM
Șefa statului Maia Sandu, despre diferendul transnistrean: „Cel mai mare obstacol în soluționarea conflictului este prezența ilegală a trupelor ruse în stânga Nistrului”
ANSP: 77 de cazuri de gripă sezonieră au fost înregistrate săptămâna trecută
Viceprim-ministrul pentru reintegrare Valeriu Chiveri a avut întrevederi la București cu oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe și ai Administrației Prezidențiale a României
Consiliul Superior al Procurorilor intensifică selecția pentru funcțiile vacante din procuraturile specializate: peste 50 de procurori în cursa pentru promovare
Autoritățile de mediu monitorizează petele uleioase observate pe Nistru, în amonte de Naslavcea
Cancelaria de Stat a obținut certificatul de utilizator CAF, consolidând angajamentul pentru excelență în managementul organizațional
Guvernatoarea BNM, la București: „Protecția infrastructurilor critice devine o prioritate în era tehnologiilor emergente”