Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace se va desfăşura cu prezenţă fizică
Oslo, 27 oct. /MOLDPRES/. Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace, care a avut loc online în 2020 din cauza pandemiei de COVID-19, se va desfăşura la Oslo, în decembrie, cu prezenţă fizică, a anunţat marţi Comitetul Nobel de la Oslo, relatează MOLDPRES cu referire la AFP și Agerpres.
''Vor fi prezenţi cei doi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Pace, Maria Ressa şi Dmitri Muratov, şi reprezentantul laureatului de anul trecut, Programul Alimentar Mondial'', a declarat secretarul Comitetului Nobel, Olav Njolstad, într-un e-mail transmis AFP.
Doi jurnalişti de investigaţie, filipineza Maria Ressa şi rusul Dmitri Muratov, au fost recompensaţi în acest an cu Premiul Nobel pentru Pace, anunţat pe 8 octombrie, pentru ''lupta lor curajoasă'' în favoarea libertăţii de exprimare în ţările lor, cei doi fiind ''reprezentanţi ai tuturor jurnaliştilor care susţin acest ideal într-o lume în care democraţia şi libertatea presei se confruntă cu condiţii din ce în ce mai potrivnice'', după cum a declarat preşedinta Comitetului, Berit Reiss-Andersen, într-o conferinţă de presă susţinută la Oslo la anunţarea numelor laureaţilor.
Maria Ressa, în vârstă de 58 de ani, a cofondat Rappler în 2012, o platformă digitală de jurnalism de investigaţie ce a adus în lumina reflectoarelor violenţa din campania antidrog promovată de preşedintele filipinez Rodrigo Duterte.
Dmitri Muratov, în vârstă de 59 de ani, este unul dintre cofondatorii ziarului Novaia Gazeta şi redactorul şef al acestuia, una dintre rarele voci încă independente din Rusia.
Ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace are loc în mod tradiţional la Oslo pe 10 decembrie, ziua morţii fondatorului acestor premii, Alfred Nobel.
O a doua ceremonie se desfăşoară la Stockholm, la aceeaşi dată, pentru câştigătorii celorlalte distincţii Nobel: premiile pentru Medicină, Fizică, Chimie, Literatură şi Economie. Aceste premii vor fi acordate şi în acest în ţara de origine a laureaţilor, din cauza pandemiei, potrivit Fundaţiei Nobel.
''Laureaţii îşi vor primi medalia şi diploma în ţara lor de origine din cauza incertitudinii care se menţine în legătură cu pandemia şi zborurile internaţionale'', a declarat directorul fundaţiei, Vidar Helgesen.
Premiul Nobel pentru Pace constă dintr-o medalie de aur, o diplomă şi suma de 10 milioane de coroane suedeze (aproape 980.000 de euro).
Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a revenit Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU, pentru eforturile de combatere a foametei în lume.
Foto: EPA
ONU presează Rusia să înceteze atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
Aproape 300.000 de persoane au rămas fără energie electrică şi apă în Odesa după un atac rusesc
Raport Transparency International: evoluții privind percepția corupției în statele UE – țările baltice se remarcă prin îmbunătățiri constante și sunt considerate exemple regionale
Ajutorul militar pentru Ucraina, la cel mai mic nivel în 2025
Trei copii au fost uciși la Harkov într-un atac aerian rusesc
BTA: Rezultatele sondajului „Sportivul Balcanic al Anului 2025” vor fi prezentate la o ceremonie pe 16 februarie
Armenia și SUA au încheiat un acord în domeniul nuclear civil
Kazahstanul își rescrie istoria: consideră URSS regim de ocupație și revine la istoria Hoardei de Aur
Politico: UE analizează acordarea unui statut parțial Ucrainei înainte de aderarea deplină
Coreea de Nord a executat elevi pentru că au vizionat un serial sud-coreean
BTA: Manuscris bisericesc de valoare istorică donat Consulatului Bulgar din Edinburgh va fi restituit Bulgariei
Raport: Rusia ar putea ataca „un vecin” în șase luni de la un posibil armistițiu în Ucraina
UE analizează introducerea „preferinței europene” pentru sectoarele strategice
Serghei Lavrov acuză SUA că blochează un acord de pace în Ucraina
INTERVIU MOLDPRES // Nicolae Hristov, directorul ADR Sud: „Nu construim doar infrastructură, ci condiții de viață mai bune, un trai mai ușor pentru mii de locuitori”
MS confirmă nereguli la spitalul din Nisporeni: activitatea secției este oprită temporar, iar directoarea și-a dat demisia
Cancelaria de Stat a lansat procesul de elaborare a noului Plan de acțiuni pentru guvernare deschisă
Date, inovații și consultanță: Republica Moldova accelerează dezvoltarea sistemelor digitale din agricultură
Posibilitățile de extindere a investițiilor letone în Republica Moldova, discutate la Guvern
CNAMUP anunță detalii despre cazul bărbatului din Orhei, care a decedat până la sosirea ambulanței blocată în zăpadă
Pănțărușul, desemnat „Pasărea Anului 2026” în Republica Moldova
Operatorul centralei nucleare de la Fukushima a reluat distribuția de electricitate după o pauză de 14 ani
Circa 860 milioane de lei, acumulate de Fisc la buget timp de o săptămână
Ambulanțe blocate și camioane derapate: Salvatorii au intervenit în Orhei, Nisporeni și Găgăuzia după ninsori și polei
Misiune de afaceri Moldova–Grecia, organizată la Chişinău: oportunitate pentru consolidarea relațiilor economice și investiționale
Plăți de peste 63 de milioane de lei pentru sprijin financiar în agricultură, autorizate de AIPA săptămâna trecută
METEO // Cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic în Republica Moldova
Mama opozantului Aleksei Navalnîi cere să i se facă dreptate fiului ei,otrăvit într-o închisoare din Rusia
Rezultatul evaluării Procurorului General interimar va fi făcut public în următoarea lună
Programul de granturi pentru turism a fost relansat. IMM-urile pot accesa noi finanțări