ro

 

Externe
24 Ianuarie, 2026 / 13:00
/ 13 Octombrie, 2020

China repornește un motor important al economiei naționale - turismul

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Beijing, 13 oct. /MOLDPRES/. Cu ocazia a opt zile naţionale libere, în China au fost înregistrate peste 637 de milioane de deplasări interne. Mai mulți specialiști consideră că populația chineză începe să depășească criza economică indusă de COVID-19, transmite MOLDPRES cu referire la bloomberg.com

Turismul intern înregistrează o creștere spectaculoasă în jumătatea a doua a anului 2020. Academia de Turism din China subliniază, totuși, faptul că numărul de călătorii efectuate nu indică numărul de persoane care au călătorit, întrucât o singură persoană e posibil să fi efectuat mai mult de două călătorii.

Raportul instituției de specialitate „Citigroup” concluzionează că turismul din perioada Festivalului de Toamnă, cât şi creșterea puterii de cumpărare pe familie contribuie la redresarea economică.

Conform datelor furnizate de Ministrul chinez al Turismului, numai turismul domestic a înregistrat câștiguri de peste 467 de miliarde de yuan, echivalentul a aproximativ 70 de miliarde de dolari.

„Un stimul al turismului domestic este şi lipsa mobilității internaționale, din cauza restricțiilor de călătorie şi a cerințelor de carantinare la întoarcerea în China”, spune vestitul economist chinez Larry Hu.

Republica Populară Chineză este prima țară care a reușit să reducă la minimum numărul cazurilor de Covid-19 și să repornească principalele motoare ale economiei naționale, inclusiv turismul.

Sursă foto: chinatour.com


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Serviciul de Securitate al Ucrainei a capturat un rus suspectat că ar fi ucis prizonieri ucraineni

/ Acum 4 zile

Rusia a lovit Kievul cu drone şi rachete

/ Acum 4 zile

BTA: Președintele Bulgariei, Rumen Radev, demisionează

/ Acum 5 zile

Tema Ucrainei pierde prioritate la Forumul Economic Mondial de la Davos, pe fondul disputelor legate de Groenlanda

/ Acum 5 zile

Două trenuri s-au ciocnit în Spania. Cel puțin 21 de morți și zeci de răniți

/ Acum 5 zile

BTA: Tervel Zamfirov, după câștigarea slalomului la Cupa Mondială FIS de snowboard alpin de la Bansko: „O zi istorică pentru sportul bulgar”

/ Acum 5 zile

Ucraina: 200.000 de gospodării au rămas fără curent electric în teritoriul ocupat de Moscova, în Zaporojie

/ Acum 6 zile

Indonezia: Un avion ATR al Indonesia Air, cu 11 persoane la bord, a dispărut de pe radar

/ Acum 6 zile

O delegație de negociatori ucraineni a sosit în Statele Unite pentru discuții

/ Acum 7 zile

Agenția Europeană pentru Securitate Aeriană a cerut companiilor aeriene să evite spațiul aerian al Iranului

/ Acum 7 zile

Negociatorii ucraineni și americani se vor întâlni la Miami pentru noi discuții privind încheierea războiului

/ Acum 7 zile

Școlile din Kiev se închid până la 1 februarie. Noi măsuri în capitala Ucrainei după bombardamentele rusești

/ Acum 7 zile

Azerbaidjanul a început să livreze gaze naturale în Germania și Austria

/ Acum 7 zile

Kremlinul salută dorinţa unor ţări europene de a restabili dialogul cu Rusia