Comitetul Executiv UEFA ia luat apărarea lui Platini, iar Blatter a făcut apel
Chişinău, 9 oct. /MOLDPRES/.Comitetul Executiv al UEFA, organismul conducător al fotbalului european, şi-a exprimat susţinerea faţă de preşedintele său, Michel Platini, care va face apel împotriva suspendării de 90 de zile dictată împotriva sa de către Comisia de Etică a FIFA, relatează diferite surse electronice, citate de MOLDPRES.
Datorită acestui viitor apel, Comitetul Executiv al UEFA nu consideră necesar, "la ora actuală", să încredinţeze interimatul preşedinţiei forului continental celui mai vechi vicepreşedinte al său, spaniolul Angel Maria Villar.
Pe de altă parte, Comitetul Executiv a confirmat organizarea unei reuniuni a celor 54 de federaţii membre, pe 15 octombrie la Nyon, sediul instanţei europene. O reuniune de urgenţă a Comitetului Executiv al UEFA va avea loc, de asemenea, în aceeaşi zi. Platini poate face apel împotriva suspendării sale în faţa Comisiei de recurs a FIFA, iar apoi în faţa Tribunalului de Arbitraj pentru Sport de la Lausanne. Chiar înainte de anunţarea suspendării sale, Platini şi-a depus scrisorile de susţinere necesare pentru a fi candidat în alegerile pentru preşedinţia FIFA, programate pe 26 februarie.
Preşedintele FIFA Joseph Blatter a făcut apel la decizia Comisiei de Etică a FIFA de a-l suspenda pentru 90 de zile din funcţia de preşedinte al forului fotbalistic mondial, pe care o ocupă din 1998, informează Reuters, care citează The New York Times.
Publicaţia americană susţine că a obţinut o copie a documentului oficial prin care Blatter a făcut apel. În acesta, şeful FIFA afirmă că a fost supus unui tratament dur şi nedrept, cerînd să-şi vadă dosarul de la Comisia de Etică şi să fie audiat în acest caz.
Preşedintele FIFA, Joseph Blatter, vicepreşedintele Michel Platini, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al UEFA şi secretarul general Jerome Valcke au fost suspendaţi pentru 90 de zile de Comisia de Etică a forului fotbalistic internaţional, pentru faptul că sînt cercetaţi în cazuri de corupţie.
Perioada de suspendare a celor trei începe imediat şi se referă la orice activitate naţională şi internaţională legată de fotbal, putînd fi extinsă cu 45 de zile.
(Editor A. Răileanu)
ONU cere de urgență „scutiri umanitare” pentru a transporta ajutorul prin Strâmtoarea Ormuz
Parlamentul României a luat act de două informări ale președintelui Nicușor Dan cu privire la misiuni și operații militare
VIDEO // CSAT a discutat dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane
FOTO // Cel puţin şase morţi şi cinci răniţi în vestul Elveţiei, în incendiul unui autocar
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua, joi, o vizită oficială în România
Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare
BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair
Donald Trump afirmă că este posibil să discute cu Iranul
Parlamentul Ungariei a adoptat o moțiune de respingere a aderării Ucrainei la UE
Ucrainenii anunță că au recuperat aproape întreaga regiune Dnipropetrovsk
Polonia intenționează să construiască primul scut anti-dronă din Uniunea Europeană
Reuters: Strategia Iranului ar fi de a epuiza SUA și Israelul într-un război de uzură
FOTO // Turcia promovează rutele creștine ca destinație pentru minivacanța de Paște
Donald Trump și Vladimir Putin au discutat telefonic despre războaiele din Iran și Ucraina
VIDEO//Intervenții pe Nistru: autoritățile împrăștie material absorbant pentru a limita poluarea
CNMC anunță măsuri pentru gestionarea poluării râului Nistru: cetățenii sunt sfătuiți să nu folosească apa din fluviu până la confirmarea calității
Atenție, escrocherii! CNAM avertizează cetățenii să nu ofere date personale și numărul de asigurare medicală necunoscuților
Explozie în fața unei școli evreiești din Amsterdam
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, la evenimentul de comemorare a eroilor căzuți la Coșnița: „Moldova a rămas în picioare și a ales un drum clar: drumul libertății, drumul democrației, drumul european”
Patru echipaje de pompieri au intervenit în urma unei deflagrații într-un bloc din capitală: o persoană transportată la spital
GALERIE FOTO // Pod verde peste Prut: startul campaniei de împădurire Primăvara 2026 la Sculeni
Autoritățile au adus un omagiu eroilor căzuți în luptele de la Coșnița pentru apărarea independenței țării. Alexandru Munteanu: „Moldova a rămas în picioare datorită curajului celor care au apărat această țară”
VIDEO // Criza de poluare pe Nistru: stația de captare de la Cosăuți a fost protejată cu bariere absorbante
Ministrul Mediului din România, Diana Buzoianu, la campania de împădurire de la Sculeni: „Pădurile sunt o comoară fără frontiere, iar împreună trebuie să le protejăm și să le creștem”
Trafic intens la Sculeni: autoritățile recomandă rute alternative
„Media pentru Mediu”, ghid pentru jurnaliștii care abordează teme de mediu, lansat la EcoContact
Investiție de aproape 22 de milioane de lei pentru modernizarea accesului către Zona Economică Liberă „Ungheni-Business”
O dronă de tip Shahed a survolat localitatea Troițcoe din raionul Cimișlia. MAE: „Asemenea incidente constituie încălcarea suveranității și integrității”
Ministerul Mediului anunță că alimentarea cu apă va fi sistată temporar în mai multe raioane din nordul țării
FOTO, VIDEO // Start pentru campania de împădurire „Primăvara 2026” la Sculeni: autoritățile din Moldova și România plantează un „pod verde” peste Prut