Croația a activat mecanismul de protecție civilă al UE pentru a face față crizei refugiaților
Zagreb, 26 oct. /MOLDPRES/. Croația a devenit luni ultima țară membră UE care solicită blocului comunitar ajutor material, precum paturi și corturi, pentru a face față afluxului masiv de refugiați care tranzitează țară într-un efort de a ajunge în Europa de Vest, relatează DPA, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.
Europa se confruntă cu cea mai puternică mișcare de populație de după Al Doilea Război Mondial, aproape 700.000 de migranți și solicitanți de azil sosind în acest an din Orientul Mijlociu, majoritatea din Siria devastată de război.
Zeci de mii dintre ei au traversat Balcanii de Vest pentru a ajunge din Turcia în țări europene înstărite, precum Germania și Suedia, punînd presiune asupra autorităților din țările de tranzit, care nu dispun de resurse suficiente.
Luni, Comisia Europeană a anunțat că Zagrebul a activat mecanismul de protecție civilă al UE, înființat pentru ca statele membre și unele state candidate să poată solicita ajutor în situații de urgență.
"Croația a solicitat sprijin material precum corturi de iarnă, paturi, pături, saltele și echipament sanitar", a precizat executivul UE într-un comunicat.
Ruta migrației din Balcanii de Vest pleacă din Turcia, continuă în Grecia și Macedonia, trecînd apoi prin Serbia, Croația și Slovenia în drum spre Austria.
Slovenia, țara cel mai greu lovită dintre statele balcanice din cauza suprafeței sale reduse, a activat mecanismul de protecție civilă al UE la 22 octombrie. De asemenea, Cehia și Ungaria au solicitat ajutor în baza mecanismului.
Cererea Croației urmează după reuniunea extraordinară a 11 lideri din state UE și non-UE de duminică, cu prilejul căreia aceștia s-au angajat să controleze mai strîns fluxul de migranți de pe teritoriile lor și să pregătească adăposturi, în contextul temerilor că oamenii ar putea muri de frig odată cu venirea iernii.
Potrivit datelor poliției de luni, Croația a procesat 256.255 de migranți de la jumătatea lui septembrie și pînă duminică la miezul nopții.
Înainte de 16 septembrie, majoritatea migranților treceau în Austria din Ungaria, care și-a închis însă frontiera cu Serbia începînd cu acea dată și apoi cu Croația de la 17 octombrie.
(Editor L. Alcază)
Prețurile de referință la gaze în Europa au trecut de 54 de euro pentru un Megawatt-oră
Beijingul face presiuni asupra Iranului pentru a menține Strâmtoarea Ormuz deschisă
Israelul anunță lansarea unei operațiuni terestre în Liban pentru ocuparea unor „zone strategice”
Bulgaria marchează Ziua Națională
Iranul continuă atacurile asupra aliaţilor SUA din Golf
Un tren a fost lovit de o dronă în regiunea ucraineană Dnipropetrovsk. Sunt morți și răniți
Trei avioane militare americane, doborâte din eroare de apărarea antiaeriană a Kuweitului
Kremlin: Țările din grupul BRICS nu vor ajuta Iranul în conflictul său cu SUA și Israel
Bloomberg: Prețurile gazelor în Europa ar putea crește cu până la 130% în cazul blocării strâmtorii Ormuz
Preţul petrolului a trecut de 80 de dolari per baril, după izbucnirea războiului în Orientul Mijlociu
Șeful Consiliului Suprem de Securitate al Iranului respinge orice negocieri cu SUA
Donald Trump vorbește despre un război de „patru săptămâni” în Iran
BTA: Bulgarii sărbătoresc primăvara printr-o tradiție veche de secole - Martenitsa
Iranul confirmă moartea ayatollahului Ali Khamenei. Conducerea interimară, preluată de un triumvirat
Peste 90% dintre produsele alimentare analizate în 2025 sunt conforme. ANSA a publicat raportul privind reziduurile de pesticide
CNAM: Peste 14 mii de persoane au beneficiat de operații de cataractă anul trecut
DOC // Modificările la Codul Educației, publicate în Monitorul Oficial: consolidarea rețelei școlare și sprijin pentru tinerii profesori
Celula de Criză a MAE: Zborurile din aeroporturile Dubai, Abu Dhabi și Sharjah sunt operate în regim limitat, prin coridoare aeriene sigure
Trafic în creștere la Aeroportul Internațional „Eugen Doga” Chișinău: peste 360 mii de pasageri în februarie 2026
Republica Moldova marchează un an de la aderarea la SEPA: comisioane mai mici și economii de milioane de euro
Mărțișor 2026 // Agenda festivalului, vineri, 6 martie: Recitaluri, concerte și spectacole în mai multe localități din țară
Tentative de corupere la posturile Sculeni și Leușeni. Cazurile au fost denunțate de polițiștii de frontieră
Legume moldovenești pe tot parcursul anului: cooperarea cu Țările de Jos vizează independența alimentară a Republicii Moldova
Șefa statului Maia Sandu: „Nu putem opri reforma justiției pentru că nu avem 61 de voturi”
Primul monument dedicat eroilor moldoveni, căzuți în toate războaiele, inaugurat în Ungaria
Ministerul Agriculturii avertizează petroliștii asupra speculei cu motorină în pragul lucrărilor de primăvară: „Cerem responsabilitate și corectitudine în raport cu fermierii”
UE va analiza opțiuni pe termen scurt pentru reducerea prețurilor la energie
Israelul anunță o nouă fază în războiul împotriva Iranului
Radiografia poluării în Moldova: specialiștii de mediu învață să măsoare amprenta de carbon a economiei
SUA afirmă că au scufundat peste 30 de nave iraniene