ro

 

Externe
07 Septembrie, 2026 / 05:50
/ 13 Noiembrie, 2022

Democrații mențin controlul Senatului american

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Washington, 13 nov. /MOLDPRES/. Potrivit presei americane, Partidul Democrat a câştigat sâmbătă, 12 noiembrie, locul care îi lipsea pentru a-şi menţine controlul în Senat, o victorie decisivă pentru continuarea preşedinţiei lui Joe Biden, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.

După un start dezamăgitor în alegerile de la jumătatea mandatului pentru republicani, senatoarea democrată Catherine Cortez Masto a fost declarată câştigătoare în statul cheie Nevada în faţa unui candidat Adam Laxalt, susţinut de fostul preşedinte american Donald Trump, potrivit estimărilor unor canale de televiziune americane.

Victoria democratei aduce numărul de aleşi ai partidului de la guvernare în Senat la 50 din 100, ceea ce permite partidului lui Joe Biden să păstreze controlul asupra camerei superioare a Congresului. Conform Constituţiei, vicepreşedinta Kamala Harris are puterea de a departaja senatorii.

În anumite circumstanțe, democraţii ar putea câştiga în continuare un loc în statul Georgia, unde va fi organizat un al doilea tur pe 6 decembrie.

Valul aşteptat de republicani în timpul acestui scrutin, tradiţional defavorabil partidului de guvernământ, n-a fost atins. Totuşi, ei sunt în măsură să recâştige o majoritate în Camera Reprezentanţilor, ceea ce i-ar ajuta să lanseze numeroase anchete parlamentare asupra administraţiei lui Joe Biden sau a celor apropiaţi lui.

Astfel, republicanii nu vor putea să adopte legi contrare obiectivelor acestuia, în special cu privire la avort sau schimbările climatice, sau să blocheze numirile judecătorilor, ambasadorilor şi oficialilor guvernamentali.

Victoria așteptată de republicani promite să fie mult mai strânsă. Canalul NBC News a estimat sâmbătă dimineaţa o majoritate fragilă de cinci locuri pentru republicani, cu 220 de aleşi faţă de 215 pentru democraţi.


 
Ultimele Știri
/ Acum 6 zile

Rusia lansează noi valuri de drone asupra Kievului pentru a cincea zi

/ Acum 6 zile

„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan

/ Acum 7 zile

FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți

/ Acum 7 zile

BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus

/ Acum 7 zile

Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE

/ Acum 7 zile

Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți

/ 29 August, 2026

Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski

/ 29 August, 2026

BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion

/ 29 August, 2026

Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți

/ 29 August, 2026

Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute

/ 29 August, 2026

Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev

/ 29 August, 2026

VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați

/ 29 August, 2026

Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE

/ 28 August, 2026

BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse