Două consilii locale din Rusia au cerut demiterea lui Putin
Moscova, 10 sep. /MOLDPRES/. Mai mulți aleși locali din districtul Smolninskoie, din zona Sankt-Petersburg, au cerut Dumei de Stat (camera inferioară a Parlamentului rus) să-l demită pe președintele Vladimir Putin, pentru „crime de înaltă trădare”, relatează MOLDPRES cu referire la G4Media.
Consilierii locali s-au trezit imediat cu citații de la poliție. Inițiatorul demersului pentru demiterea lui Putin, Dmitri Paliuga, a postat documentul pe Twitter, unde a susținut că președintele rus este vinovat pentru „decimarea tinerilor bărbați ruși apți, care ar fi fost mai de folos în câmpul muncii decât în armata; recesiunea economică și exodul „creierelor” din Rusia; extinderea NATO spre est, inclusiv aderarea Finlandei și Suediei, ceea ce va dubla granița Alianței cu Rusia; efectul opus al „operațiunii militare speciale” din Ucraina”.
Cei care au semnat demersul au postat apoi pe Twitter o somație de la poliția din Sankt Petersburg, orașul natal al lui Vladimir Putin, pentru „discreditarea guvernării”. Și consilierii districtului Lomonosovski din Moscova au urmat exemplul celor din Sankt Petersburg și au votat o moțiune similară, prin care i-au cerut lui Putin să demisioneze. După câțiva ani de tăcere a opoziției ruse intimidată cu brutalitate de putere, cele două moțiuni au reprezentat o disidență publică remarcabilă. Este un semnal clar că sprijinul pentru războiul din Ucraina nu este universal.
Guvernarea rusă a încercat să înăbușe orice critică la adresa invaziei sale în Ucraina, printr-o lege care impune sancțiuni penale severe pentru răspândirea de informații „false”. Nici menționarea cuvântului „război” în legătură cu „operațiunea specială” din Ucraina nu este permisă. Autorii au mai menționat că, după ce solicitarea lor de demitere a lui Putin a devenit virală pe rețelele sociale ruse, consilierii au primit „un val” de scrisori de susținere de la oameni care și-au oferit sprijinul, de la asistență juridică la donații pentru a achita amenzile pe care le vor primi probabil politicienii.
Foto: telegram
Ucraina ar putea rămâne fără energie electrică până la 16 ore pe zi după atacurile ruseşti
Peste 1.400 de zboruri au fost anulate în SUA din cauza shoutdown-ului guvernamental
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
FOTO // Soții Sergiu și Veronica Secaș au inițiat o afacere la Slobozia Mare, cu sprijinul UE. Igor Grosu: „Sudul Moldovei se dezvoltă datorită antreprenorilor noștri curajoși”
ANOFM îndeamnă angajatorii să declare locurile de muncă vacante, inclusiv cele pentru persoanele cu dizabilități
VIDEO // Speakerul Igor Grosu a participat la campania națională de împădurire: „Peste ani, să ne bucurăm de o țară mai verde, cu păduri și aer curat”
GALERIE FOTO // Campania națională de împădurire „Toamna 2025” a început oficial la Mihailovca, Cimișlia
VIDEO // Ruta Gastronomică Moldova–România: Drumul care unește două țări prin gust și tradiție
În timpul traversării frontierei de stat, vehiculele trebuie să aibă ambele plăcuțe de înmatriculare corect montate
SUA au prelungit scutirea de sancțiuni impuse Lukoil pe fondul apariției unor noi cumpărători
IGP a primit un lot de echipamente moderne din partea Germaniei
UE va crește cu 25 de milioane de euro alocările pentru Vecinătatea Estică, inclusiv Republica Moldova, în bugetul pentru 2026
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie