Duma de Stat din Rusia a denunţat Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa
Moscova, 16 mai. /MOLDPRES/. Duma de Stat (Camera Deputaţilor) a Federaţiei Ruse a denunţat marţi Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), a cărui aplicare fusese deja suspendată de Rusia în anul 2007 şi care a fost semnat la începutul anilor '90 cu scopul de a preveni ca alianţele militare rivale din timpul Războiului Rece - NATO şi Pactul de la Varşovia - să poată acumula forţe convenţionale suficiente pentru lansarea unei ofensive, relatează agenţia EFE, citată de AGERPRES și MOLDPRES.
Proiectul de lege care denunţă participarea Rusiei la acest tratat a fost trimis preşedintelui Vladimir Putin pentru promulgare.
Viceministrul rus de externe Serghei Riabkov, desemnat de Putin responsabil cu procesul retragerii Rusiei din tratatul CFE, a spus în faţa Dumei de Stat că "va fi nevoie de circa şase luni pentru ieşirea completă a Rusiei din acest tratat", care "în condiţiile actuale a devenit total un vestigiu al trecutului". "Vom transmite în mod public ţărilor NATO şi comunităţii internaţionale că tocmai Occidentul, prin acţiunile sale distructive, a făcut în aşa fel încât rămânerea noastră în tratat să fie pentru noi imposibilă", a justificat oficialul rus.
Tratatul privind Forţele Armate Convenţionale în Europa (CFE), semnat în 1990 şi actualizat în 1999, a fost considerat la semnarea lui piatra unghiulară a arhitecturii de securitate în Europa, întrucât elimina avantajul cantitativ şi numeric pe care Uniunea Sovietică îl deţinea în privinţa armelor convenţionale. Tratatul stabileşte pentru fiecare ţară în parte plafoane cu numărul de tancuri, vehicule blindate, piese de artilerie grea, avioane de luptă şi elicoptere de atac pe care ţările NATO şi cele ale Pactului de la Varşovia (care formal încă exista la momentul semnării tratatului) le pot desfăşura între Atlantic şi Munţii Ural.
După mai mulţi ani de dezacorduri între Rusia şi NATO, Moscova a suspendat în 2007 implementarea obligaţiilor ce-i reveneau în cadrul tratatului CFE, invocând atunci planurile SUA de a desfăşura elemente ale scutului antirachetă în Polonia şi România, acţiune considerată de Rusia o ameninţare directă la adresa securităţii sale.
Foto: ankasam.org
Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina
Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie
UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei
Senatorii americani îi cer lui Trump să revizuiască înțelegerea cu Rusia privind livrările de motorină
Volodimir Zelenski îşi enunţă condiţiile în care va organiza alegeri în Ucraina și va înceta să atace rafinăriile ruse
Donald Trump susţine că Rusia şi Ucraina au încheiat „un armistiţiu energetic”
BTA: Aproape 83 de milioane de euro, planificate pentru tehnologii verzi în întreprinderile mici și mijlocii din Bulgaria
Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei
FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei
Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace
Eurodeputații cer închiderea centrelor culturale rusești din UE
Rusia anunță că suspiciunile privind un caz de ciumă în Irkutsk nu s-au confirmat
ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia
Autoarea canadiană Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură
CEC a aprobat modelele buletinelor de vot pentru alegerile regionale din 15 noiembrie
Copiii și tinerii din diasporă, interesați să învețe limba română: 2000 de cereri depuse
Republica Moldova va include pentru prima dată în raportarea către ONU analiza diferențelor de gen în accesul la resurse agricole
UPDATE // Aparatul de zbor fără pilot a căzut și a explodat pe un câmp din raionul Dondușeni
ANRE propune amânarea până în iulie 2027 a trecerii unor consumatori la piața liberă de energie electrică
Percheziții la Ștefan Vodă. Polițiștii au depistat două arme și 73 de cartușe la domiciliul unui bărbat
FOTO // Teatrul bulgar „Smeshen Petak” și Școala de Arte din Taraclia, vizitate de ministrul Culturii
Ministerul Sănătății și OMS își consolidează cooperarea pentru menținerea serviciilor medicale în situații de urgență
FOTO // Un nou post de salvatori și pompieri va deservi locuitorii din Sofia, raionul Drochia, și satele învecinate
ARMENPRESS: Armenia își demonstrează potențialul prin organizarea COP17, afirmă un oficial FAO
FOTO // Cel de-al treilea contingent al Armatei Naționale a fost detașat în operațiunea de menținere a păcii din Bosnia și Herțegovina
Cronica ARHIVELOR // Glebus Sainciuc, artistul care a transformat măștile în artă
FOTO // Studenții participanți la proiectul Moldova Model United Nations, în vizită la MAE. Vicepremierul Mihai Popșoi i-a încurajat să se implice în parcursul european al țării
FOTO // Regina Maria și legătura sa cu Basarabia, reflectate într-un volum semnat de Iulian Rusanovschi
VIDEO // Moldova explorează oportunitățile de import al gazelor lichefiate din SUA
Republica Moldova și FAO vor extinde cooperarea pentru reziliența agriculturii și atragerea investițiilor