ro

 

Externe
06 Septembrie, 2026 / 09:11
/ 23 Septembrie, 2022

După coronavirus, Japonia se va redeschide pentru turiştii străini începând din octombrie

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Tokyo, 23 sep. /MOLDPRES/. Japonia a anunţat joi eliminarea începând din 11 octombrie a restricţiilor privind accesul turiştilor străini pe teritoriul său, adoptate în urmă cu peste doi ani din cauza pandemiei de COVID-19, informează MOLDPRES cu referire la AFP și Agerpres.

Într-un discurs susţinut la Bursa din New York, prim-ministrul japonez Fumio Kishida a declarat că "începând din 11 octombrie, Japonia va relaxa controalele la frontieră şi va autoriza din nou acordarea de vize, precum şi călătoriile individuale".

Cota sosirilor zilnice în ţară a fost crescută gradual de la începutul acestui an şi a fost fixată, cel mai recent, la 50.000 de turişti.

Slăbirea yenului, care a pierdut 20% din valoarea sa în raport cu dolarul american de la începutul acestui an, ar trebui să facă din Japonia o ţară mai atractivă pentru un număr mare de vizitatori.

Totodată, un aport de devize străine ar putea contribui la stoparea prăbuşirii monedei naţionale japoneze şi la redresarea economică a ţării.

În iunie, Guvernul nipon a autorizat revenirea turiştilor străini, însă doar în cadrul unor grupuri organizate. Acest dispozitiv a fost relaxat la începutul lunii septembrie pentru a autoriza şi sejururile individuale, însă doar prin intermediul unor agenţii de turism.

Fumio Kishida "şi-a preluat atribuţiile în urmă cu un an ştiind că felul în care este percepută gestionarea deficitară a pandemiei a fost un factor-cheie pentru pierderea încrederii opiniei publice" japoneze în predecesorul său, Yoshihide Suga, a declarat recent James Brady, specialist în politică japoneză la cabinetul de consultanţă Teneo.

"Fumio Kishida s-a arătat, deci, extrem de prudent pentru a nu repeta aceleaşi erori", a adăugat acelaşi analist.

Japonia nu a recurs la lockdownuri stricte în timpul pandemiei de coronavirus, însă purtarea măştii sanitare, fără să fie impusă de autorităţi, continuă să fie larg răspândită în spaţiile şi transporturile publice. Rata de mortalitate atribuită noului coronavirus a fost relativ scăzută în Japonia (mai puţin de 35 de decese la 100.000 de locuitori).

Arhipelagul nipon va avea însă nevoie de mai mult timp pentru a reveni la nivelul său record de 31,9 milioane de vizitatori străini primiţi în 2019 şi la venituri financiare comparabile (4.800 de miliarde de yeni în 2019, reprezentând 34 de miliarde de euro la cursul actual).

Acest aspect se explică prin faptul că în Japonia, "partea majoritară a veniturilor din turismul internaţional din perioada pre-pandemică proveneau de la masele de vizitatori chinezi, care cheltuiau mulţi bani pentru a aduce acasă produse electronice şi cosmetice nipone", a explicat James Brady.

Or, întrucât chinezii se confruntă în continuare cu restricţii drastice din cauza COVID-19 în ţara lor, ei nu vor călători în număr mare în Japonia în perioada imediat următoare. Turiştii din China (inclusiv din Hong Kong) reprezentau 37% din totalul vizitatorilor străini înregistraţi în Japonia în 2019.

În schimb, cererea turistică din alte ţări ar putea fi foarte mare, chiar dacă cea din Europa riscă să fie limitată din cauza inflaţiei ridicate din statele europene şi a repercusiunilor războiului din Ucraina asupra costurilor asociate transportului aerian, au precizat experţii din acest sector de activitate. 


 
Ultimele Știri
/ Acum 5 zile

„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan

/ Acum 6 zile

FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți

/ Acum 6 zile

BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus

/ Acum 6 zile

Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE

/ Acum 6 zile

Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți

/ Acum 7 zile

Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski

/ Acum 7 zile

BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion

/ Acum 7 zile

Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți

/ Acum 7 zile

Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute

/ Acum 7 zile

Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev

/ Acum 7 zile

VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați

/ Acum 7 zile

Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE

/ 28 August, 2026

BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse

/ 28 August, 2026

Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia