Europa este îngrijorată de evoluția rapidă a noii tulpini Covid
Paris, 21 dec. /MOLDPRES/. Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au avut duminică discuţii telefonice cu şefii principalelor instituţii ale UE despre situaţia creată în urma confirmării unei noi tulpini de coronavirus în Marea Britanie, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Potrivit unor surse de la Palatul Elysee, Macron şi Merkel au avut convorbiri cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel.
Potrivit agenţiei EFE, un reprezentant al Ministerului de Externe francez a declarat la postul public France Télévisions că Franţa doreşte o poziţie europeană coordonată în această chestiune şi speră că o decizie în acest sens să poată fi anunţată încă de astăzi.
De asemenea, Emmanuel Macron a convocat pentru duminică seară o reuniune a consiliului naţional de apărare al Franţei. Preşedintele francez are el însuşi COVID-19 şi se află în izolare, starea sa fiind ''stabilă'', potrivit unui anunţ al Palatului Elysee.
Între timp, Austria a anunţat de asemenea că va suspenda zborurile către şi dinspre Marea Britanie, decizii similare fiind luate până în prezent de Belgia, Olanda şi Italia. Germania a anunţat că examinează de asemenea o posibilă suspendare a acestor zboruri.
Guvernul britanic a decis instituirea nivelului maxim de restricţii antiepidemice la Londra şi într-o parte a Angliei, unde noua tulpină de coronavirus, care este mai contagioasă, a provocat a creştere semnificativă a numărului noilor cazuri de COVID-19.
Consilierul ştiinţific al guvernului de la Londra, Patrick Vallance, a declarat sâmbătă că noua tulpină a virusului SARS-CoV-2 a apărut la jumătatea lunii septembrie la Londra sau în comitatul Kent, iar în prezent tinde să devină forma ''dominantă'' în Marea Britanie şi a provocat o creştere puternică a spitalizărilor în decembrie.
foto: ewn.co.za
„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE
Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți
Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse
Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă