ro

 

Externe
14 Martie, 2026 / 01:47
/ 22 Martie, 2016

Explozii la aeroportul Zaventem din Bruxelles: 11 morți și 25 de răniți, potrivit presei belgiene

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Bruxelles, 22 mar. /MOLDPRES/. Cel puțin 11 persoane au murit și 25 au fost rănite, marți dimineață, în urma a două explozii produse la aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, potrivit cotidianului belgian La Derniere Heure, citat de AGERPRES și MOLDPRES.

Totuși, un reprezentant al poliției federale belgiene, citat de agenția Belga, a declarat că bilanțul exploziilor este de un mort și mai mulți răniți, informează AFP și Reuters.

Deflagrațiile s-au produs în jurul orei locale 08:00 (07:00 GMT), în zona de plecări a aeroportului.

Media belgiene au relatat că legăturile feroviare cu aeroportul Zaventem au fost suspendate, iar Eurocontrol a anunțat că traficul aerian pe aeroportul din Bruxelles a fost închis pînă la noi dispoziții.

Cauza deflagrațiilor nu este clară deocamdată. Potrivit AFP, o primă explozie a fost auzită în zona de plecări a aeroportului, urmată la scurt timp de a doua deflagrație. Numeroase persoane au fost văzute cînd părăseau aeroportul abandonîndu-și bagajele.

Corespondentul canalului de televiziune Sky News, Alex Rossi, aflat la aeroportul Zaventem, a declarat că a auzit „două explozii foarte, foarte puternice”. ''Am simțit clădirea mișcîndu-se. Erau praf și fum peste tot'', a spus el.

Claude Moniquet, expert în terorism, a declarat pentru cotidianul La Libre Belgique că, „după imagini, exploziile au fost puternice”. „Este nevoie ca încărcătura (explozivă) să fie puternică pentru a putea sparge geamurile”, a declarat Moiquet, care a refuzat să facă alte comentarii.

(Editor A. Răileanu)