ro

 

Externe
16 Martie, 2026 / 23:46
/ 31 Ianuarie, 2016

Fostul preşedinte al Republicii El Salvador Francisco Flores a murit la 56 de ani

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

San Salvador, 31 ian. /MOLDPRES/. Fostul preşedinte al Republicii El Salvador Francisco Flores, în vîrstă de 56 de ani, care urma să fie judecat pentru că ar fi deturnat 15 milioane de dolari, a decedat sîmbătă, după ce s-a aflat timp de o săptămînă în comă, a anunţat partidul său, relatează AFP, citată de Mediafax și MOLDPRES.

"Regretăm decesul (fostului) preşedinte Francisco Flores, sîntem solidari cu familia sa" în aceste momente dificile, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Alianţa Republicană Naţionalistă (ARENA, dreapta, în opoziţie) din care făcea parte Flores.

Flores, care a condus această ţară din America Centrală din 1999 şi pînă în 2004, era spitalizat de la 24 ianuarie, în urma unei hemoragii cerebrale, şi se afla în comă, "paralizat pe toată partea dreaptă a corpului", potrivit avocaţilor săi.

Echipa medicală care l-a examinat pe fostul preşedinte joi, la solicitarea justiţiei, a anunţat într-un comunicat că Francisco Flores se afla "într-o comă, cu leziuni neurologice ireversibile".

El prezenta "un edem cerebral sever la nivelul arterei cerebrale medii stînga", cauzat de un cheag de sînge, potrivit comunicatului.

După ce a fost supus mai multor operaţii, fostul preşedinte se afla la terapie intensivă, au anunţat avocaţii acestuia.

Un tribunal din El Salvador a amînat sine die, pe 8 ianuarie, procesul lui Francisco Flores, în aşteptarea înfăţişării unor martori de la o bancă din Costa Rica ce urmau să depună mărturie despre tranzacţii bancare efectuate de Flores.

O anchetă a fost deschisă împotriva fostului preşedinte după ce a fost acuzat de către succesorul său Mauricio Funes. Acesta a afirmat că Flores a primit în total 15 milioane de dolari din Taiwan, în trei cecuri, în perioada 2003-2004.

Aceşti bani erau destinaţi unor programe sociale, însă fostul preşedinte i-ar fi păstrat pentru el, potrivit acuzării.

(Editor L. Alcază)


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni

/ Acum 4 zile

Aproximativ 30.000 de militari participă la exerciții NATO desfășurate în Norvegia și Finlanda

/ Acum 4 zile

Lumea se confruntă cu cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu petrol din istorie, susține Agenţia Internaţională pentru Energie

/ Acum 4 zile

UE analizează plafonarea prețului gazelor după creșterea cotațiilor pe bursă

/ Acum 4 zile

Preţul petrolului a depăşit din nou 100 de dolari pe baril

/ Acum 4 zile

Autoritățile turce dau asigurări că vacanțele în Turcia se desfășoară normal, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

ONU cere de urgență „scutiri umanitare” pentru a transporta ajutorul prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Parlamentul României a luat act de două informări ale președintelui Nicușor Dan cu privire la misiuni și operații militare

/ Acum 5 zile

VIDEO // CSAT a discutat dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane

/ Acum 5 zile

FOTO // Cel puţin şase morţi şi cinci răniţi în vestul Elveţiei, în incendiul unui autocar

/ Acum 5 zile

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua, joi, o vizită oficială în România

/ Acum 6 zile

Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare

/ Acum 6 zile

BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair

/ Acum 6 zile

Donald Trump afirmă că este posibil să discute cu Iranul