Fostul președinte al Consiliului European, Donald Tusk, ar urma să preia conducerea celui mai mare partid de opoziţie din Polonia
Varșovia, 3 iul. /MOLDPRES/. Cel mai mare partid de opoziţie polonez, Platforma Civică (PO), i-a cerut fostului premier Donald Tusk să revină în politica internă, transmit Reuters şi DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
''I-am solicitat lui Donald Tusk să se întoarcă în politica poloneză foarte activ, 100%, chiar 110%'', a declarat liderul PO, Borys Budka.
Planurile mai concrete privind revenirea lui Tusk vor fi prezentate sâmbătă în cadrul congresului Platformei Civice.
Potrivit unor relatări din media poloneze, Budka ar urma să demisioneze şi Donald Tusk (64 de ani) să preia provizoriu conducerea Platformei Civice. În prezent, Tusk este preşedintele Partidului Popular European (PPE).
În 2001, Donald Tusk a fost unul dintre fondatorii Platformei Civice, care după alegerile parlamentare din 2019 a format Coaliţia Civică, alături de alte partide mai mici. El este considerat principalul opozant al lui Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat la guvernare la Varşovia.
Pro-european convins, Donald Tusk a fost prim-ministru al Poloniei în perioada 2007-2014, după care a devenit preşedinte al Consiliului European, funcţie deţinută până în 2019.
foto: euractiv.com
VIDEO // Un mort și patru răniți după ce o barcă de pescuit turcească a fost atacată în Marea Neagră
Zelenski afirmă că răspunsul lui Putin de a respinge o întâlnire arată că liderul de la Kremlin „alege încă războiul”
BTA // Ishtar: „Muzica este ca un parfum, totul ține de emoție”
Siegfried Mureșan: „Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova”
Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Macron: Franța își menține sprijinul militar pentru România și își adaptează postura în funcție de amenințări
SUA: Camera Reprezentanților a aprobat un pachet de ajutor pentru Ucraina
VIDEO // Explozie în Portul Constanța: o dronă maritimă s-a autodetonat; autoritățile evacuează zona de risc
Ucraina: Trei morți în lovituri rusești în mai multe regiuni
Zelenski îi propune lui Putin o întâlnire directă și un armistițiu pe durata negocierilor
Nicușor Dan l-a desemnat pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru al României
ARMENPRESS: UE va acorda sprijin suplimentar Armeniei pe fondul restricțiilor impuse de Rusia la importuri
Mai multe state europene cer înăsprirea regulilor de acordare a vizelor Schengen pentru cetățenii ruși
Botoșani: O bombă de aviație a fost descoperită pe malul Prutului, în apropiere de localitatea Stânca
Oportunitățile economice și investiționale ale Republicii Moldova, promovate la Reuniunea Anuală a Consiliului Guvernatorilor BERD
Reprezentanți ai organizațiilor de mediu, instruiți privind metode alternative de soluționare a conflictelor de mediu
VIDEO // Administratorul unui cont de TikTok, reținut într-o cauză penală pornită pentru propaganda războiului
FOTO // Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman: „Marele Ducat de Luxemburg, ca membru fondator al UE, susține ferm parcursul european al Republicii Moldova”
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Descoperă Moldova cu #MOLDPRES // Afacerea dulce din Lunca Prutului
Noi cazuri de escrocherie telefonică. Victimele au fost prejudiciate cu peste 3 milioane de lei
REPORTAJ MOLDPRES // Tehnologie smart pentru blocuri vechi: soluțiile din China care ar putea rezolva problema parcărilor și a deșeurilor în orașele din Moldova
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Rusia va rămâne exclusă din competițiile UEFA în sezonul viitor
Profesori de limba română din Republica Moldova vor beneficia de cursuri intensive de perfecționare organizate în România
MAE a emis o alertă de călătorie în statul Israel
Crește numărul de accidente feroviare. Un automobil cu trei minori la bord a fost lovit de o locomotivă la Cimișlia
Medalie de bronz pentru R. Moldova la debutul Campionatului European de rugby 7
USMF „Nicolae Testemițanu” găzduiește prima ediție a conferinței privind managementul utilizării antimicrobienelor în tuberculoză
VIDEO // Mai multe persoane, cercetate într-un caz de escrocherie și spălare de bani. Polițiștii au ridicat circa 1,2 milioane de lei