ro

 

Externe
17 Martie, 2026 / 04:47
/ 18 Noiembrie, 2015

Franţa acumulează stocuri de medicamente specifice contracarării unui atac chimic

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Paris, 18 nov. /MOLDPRES/. Administraţia Francois Hollande a cerut măsuri pentru contracararea unui eventual atac cu arme chimice, ordonînd spitalelor, după atentatele în care au fost ucise 129 de persoane, să achiziţioneze stocuri de medicamente antidot la afecţiuni neurotoxice, transmite Mediafax, citată de MOLDPRES.

Imediat după atacurile teroriste de la Paris, în cadrul măsurilor de urgenţă a fost publicat în Jurnalul Oficial un decret prin care Ministerul francez al Sănătăţii le cere spitalelor să acumuleze stocuri de sulfat de atropină, singurul antidot eficient împotriva substanţelor neurotoxice, relatează site-ul 20minutes.fr.

Pînă acum, sulfatul de atropină era doar în stocurile armatei franceze.

Ordinul a fost semnat de Benoît Vallet, şeful Direcţiei Generale pentru Sănătate din Franţa, fiind adoptat la cererea ministrului Sănătăţii, Marisol Touraine.

Conform presei franceze, decizia a fost luată pentru că autorităţile se tem de un atac cu arme chimice precum gaze VX şi VR.

În cazul unui atac cu substanţe neurotoxice, victimele ar trebui să îşi injecteze doze de cîte 2 mg de sulfat de atropină la fiecare cinci minute, pînă la dispariţia simptomelor, conform experţilor citaţi de presa franceză.

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise în cursul nopţii de 13 spre 14 noiembrie la Paris. Cel puţin 129 de persoane au fost ucise în atacurile teroriste, iar aproximativ 400 au fost rănite.

(Editor A. Răileanu)


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

VIDEO // Președintele Ucrainei, primit cu onoruri militare de șeful statului român, la Palatul Cotroceni

/ Acum 4 zile

Aproximativ 30.000 de militari participă la exerciții NATO desfășurate în Norvegia și Finlanda

/ Acum 4 zile

Lumea se confruntă cu cea mai mare întrerupere a aprovizionării cu petrol din istorie, susține Agenţia Internaţională pentru Energie

/ Acum 4 zile

UE analizează plafonarea prețului gazelor după creșterea cotațiilor pe bursă

/ Acum 4 zile

Preţul petrolului a depăşit din nou 100 de dolari pe baril

/ Acum 4 zile

Autoritățile turce dau asigurări că vacanțele în Turcia se desfășoară normal, în contextul conflictului din Orientul Mijlociu

/ Acum 5 zile

ONU cere de urgență „scutiri umanitare” pentru a transporta ajutorul prin Strâmtoarea Ormuz

/ Acum 5 zile

Parlamentul României a luat act de două informări ale președintelui Nicușor Dan cu privire la misiuni și operații militare

/ Acum 5 zile

VIDEO // CSAT a discutat dislocarea temporară în România a unor echipamente și forțe militare americane

/ Acum 5 zile

FOTO // Cel puţin şase morţi şi cinci răniţi în vestul Elveţiei, în incendiul unui autocar

/ Acum 5 zile

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va efectua, joi, o vizită oficială în România

/ Acum 6 zile

Washingtonul a propus noi negocieri ruso-ucrainene pentru săptămâna viitoare

/ Acum 6 zile

BTA: Bulgarian Telegraph Agency prezintă publicații în limba engleză la London Book Fair

/ Acum 6 zile

Donald Trump afirmă că este posibil să discute cu Iranul