ro

 

Externe
19 Ianuarie, 2026 / 02:26
/ 11 Noiembrie, 2015

Germania ar putea cheltui până la 14,3 miliarde de euro pentru primirea și integrarea refugiaților în 2016

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Berlin, 11 nov. /MOLDPRES/. Germania ar putea cheltui pînă la 14,3 miliarde de euro din fonduri publice pentru primirea și integrarea refugiaților în 2016, însă țara are capacitatea de a face față acestei presiuni, estimează un grup de economiști influenți care consiliază guvernul federal, transmite AFP, preluată de AGERPRES şi MOLDPRES.

În cel mai recent raport, prezentat miercuri, cei cinci economiști — patru bărbați și o femeie, proveniți din instituții și universități diferite — estimează la ”5,9 pînă la 8,3 miliarde de euro în 2015 și 9 pînă la 14,3 miliarde de euro în 2016 cheltuielile directe ale autorităților publice în legătură cu sosirea de refugiați”.

”Avînd în vedere situația bună a bugetelor publice și potențialul existent pentru o politică economică mai eficace, cheltuielile anticipate ar trebui să poată fi gestionate”, susțin economiștii.

Ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble, care a bugetat deocamdată cheltuieli de 8 miliarde de euro pentru primirea și integrarea refugiaților în 2016, a făcut aceeași promisiune săptămîna trecută, apreciind că Germania ”este în măsură să facă față acestei sarcini neobișnuite”.

Mediile economice din Germania, la început foarte dispuse să vadă în refugiați o sursă de forță de muncă binevenită într-o țară marcată de îmbătrînire demografică, se arată acum mai circumspecte.

Grupul celor 5 ”înțelepți” adoptă la rîndul său un ton prudent, estimînd că ”integrarea refugiaților este o investiție pentru viitor ale cărei succes nu este garantat”, ci ”va depinde în mare parte de eforturile de integrare, de formare și de calificare” ale celor implicați și ale autorităților.

Economiștii cer ”o coborîre a barierelor la intrarea pe piața muncii” și se pronunță împotriva creșterii salariului minim, stabilit în prezent la 8,50 euro/oră brut și pe care îl consideră, la modul general, drept un handicap considerabil pentru integrarea refugiaților.

(Editor L. Alcază)