În Bulgaria se desfășoară al doilea tur al alegerilor prezidenţiale
Sofia, 21 nov. /MOLDPRES/. Bulgarii au ieșit duminică la urne pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, în care sunt chemaţi să decidă între şeful de stat în exerciţiu, Rumen Radev, şi rectorul Universităţii din Sofia, Anastas Gherdjikov, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres și dpa.
La primul tur, acum o săptămână, generalul în rezervă Radev, în vârstă de 58 de ani, a ratat cu puţin realegerea, obţinând circa 49% din voturi. Profesorul Gherdjikov, şi el în vârstă de 58 de ani, a obţinut circa 22%.
Nu au fost publicate sondaje de opinie înainte de al doilea tur, dar analiştii îi dau mai multe şanse preşedintelui în exerciţiu.
Fost pilot de vânătoare, Radev a fost ales în 2016 cu sprijinul socialiştilor, foşti comunişti, care îl susţin şi acum, şi este un critic virulent al fostului premier Boiko Borisov, din partidul conservator GERB şi a cărui administraţie a fost acuzată de corupţie.
Gherdjikov, la rândul său, este independent, dar susţinut de GERB. Absolvent al Universităţii Humboldt din Berlin, Gherdjikov a primit şi susţinerea indirectă a partidului minorităţii turce Mişcarea pentru drepturi şi libertăţi (DPS), înaintea celui de-al doilea tur.
Alegerile legislative din Bulgaria, desfăşurate duminica trecută, împreună cu primul tur de scrutin al prezidenţialelor, au fost câştigate de noul partid anticorupţie "Continuăm Schimbarea", cu peste 25% din voturi, urmat de GERB, cu 22%, şi DPS, cu 13%, Partidul Socialist obţinând doar 10%, ceea ce a determinat-o pe lidera formaţiunii, Kornelia Ninova, să-şi prezinte demisia.
Foto: Xinhua
Peste 1.400 de zboruri au fost anulate în SUA din cauza shoutdown-ului guvernamental
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității
Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”
Premierul Alexandru Munteanu va efectua o vizită oficială la Bruxelles
Premierul Alexandru Munteanu și Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos au discutat despre dezvoltarea relațiilor moldo-olandeze