În China s-a înregistrat o creștere puternică a investițiilor străine
Beijing, 13 mai. /MOLDPRES/. În primele patru luni ale anului 2021, în China au fost înființate 14.533 de companii cu investiții străine, în creștere cu 50,2% față de aceeași perioadă a anului precedent și cu 11,5% mai multe comparativ cu perioada similară a anului 2019, relatează MOLDPRES cu referire la Radio China Internațional.
Din ianuarie până la finele lunii aprilie a anului curent au fost utilizate 397,07 de miliarde de yuani de capitaluri străine, cu 38,6% mai mult în comparație cu primele patru luni ale anului trecut și cu 30,1% față de 2019. Sectorul de servicii a utilizat capitaluri străine în valoare de 312,94 de miliarde de yuani, în creștere cu 46,8%. În sectorul de înalte tehnologii, capitalul străin este mai mare cu 29,1%. Investițiile în țările de pe traseul „O centură, un drum”, ASEAN și UE sunt cu 62,8%, 65,2% și respectiv 9,2% mai mari.
China a fost unica țară puternic industrializată care, în pofida pandemiei, a înregistrat o creștere economică substanțială în anul 2020.
foto: plenglish.com
BTA: Alegerile pentru Primăria București din 7 decembrie: așteptări și promisiuni
SUA vor ca până în 2027 Europa să preia majoritatea capacităţilor de apărare convenţionale ale NATO
Casa Albă a publicat noua strategie de securitate a SUA. Critici dure în adresa țărilor din Europa
Cafeaua turcească, sărbătorită pe 5 decembrie: tradiție inclusă în patrimoniul UNESCO
VIDEO // În China a fost prezentată o maşină de pompieri de ultimă generaţie, dotată cu drone
SUA permit benzinăriilor Lukoil din afara Rusiei să activeze până la sfârșitul lunii aprilie 2026
BTA: Kiril Valchev, reales în unanimitate în funcția de director general al BTA
Lideri europeni sunt îngrijorați de posibilitatea ca SUA să trădeze Europa și Ucraina
Zeci de mii de ucraineni au rămas fără curent electric şi căldură ca urmare a atacurilor ruseşti
Adunarea Generală a ONU a cerut Rusiei să returneze copiii ucraineni
Ucrainenii se declară pregătiți să protesteze dacă Kievul face concesii considerate inacceptabile faţă de Moscova
BTA: Prim-ministrul României efectuează o vizită de două zile în Austria; este programată o întrevedere cu omologul ungar
Președintele Bulgariei cere guvernului să demisioneze
Turcia promovează turismul experiențial prin participarea la recolta tradițională de măsline
Cristina Gherasimov, la Tirana: schimb de bune practici cu echipa de integrare europeană a Albaniei
Ex-liderul democrat Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov ar putea depune mărturie în dosarul „kuliok”
Dialog economic Chișinău-Beijing: priorități pentru investiții în agricultură și proiecte energetice
Președinta Maia Sandu l-a numit pe Dorin Recean în funcția de emisar special pentru dezvoltare și reziliență
Prim-ministrul Alexandru Munteanu, în dialog cu Ambasadorul Ungariei, Sandor Szabo
Parlamentul marchează Ziua Drepturilor Omului prin expoziție și masă rotundă dedicată persoanelor în etate
Prim-ministrul Alexandru Munteanu a avut o întrevedere cu Șefa interimară a Misiunii OSCE în Republica Moldova, Izabela Sylwia Hartmann
SUA sprijină Moldova în lupta cu rezistența antimicrobiană prin proiectul EpiC
VIDEO // Condiții mai bune de studii pentru elevii din Cojorva: DRRM a donat mobilier școlar modern în regiunea transnistreană
Ex-premierul Dorin Recean va avea o nouă funcție. Decretul de numire în postul de emisar special a fost semnat de președinta Maia Sandu
Studiu IEA: Pompele de căldură, soluție pentru modernizarea sistemului de încălzire și reducerea dependenței de resursele energetice importate
Încă un magistrat a picat evaluarea externă
Moaștele Sfântului Andrei, Ocrotitorul României, vor fi aduse pentru prima dată în Republica Moldova
VIDEO // Un nou centru de inovații verzi va fi creat la Universitatea Tehnică a Moldovei
Piețele energiei electrice pentru ziua următoare și pe parcursul zilei, lansate în Republica Moldova
Moldovenii care muncesc în Irlanda ar putea beneficia de pensii și indemnizații