În Germania, social-democrații, verzii și liber-democrații au ajuns la un acord pentru un nou guvern
Berlin, 15 oct. /MOLDPRES/. Social-democraţii (SPD), care au obţinut cel mai bun scor în recentele alegeri din Germania, Verzii şi Liber-Democraţii (FDP) au anunţat vineri că au ajuns la un acord preliminar în vederea formării unui guvern, relatează MOLDPRES cu referire la G4media.
„Am reuşit efectiv să ne punem de acord asupra unui document. Este un rezultat foarte bun, asta arată cu claritate că un guvern poate fi format în Germania”, a declarat social-democratul Olaf Scholz, probabil viitor cancelar, în cadrul unei declaraţii de presă împreună cu liderii partidelor ecologist şi liberal.
„Un nou început este posibil cu cele trei partide”, a mai spus Scholz.
Cele trei formațiuni s-au pus de acord asupra unor puncte majore, printre care şi renunţarea la centralele pe cărbune până în 2030.
Componentele coaliției au convenit ca 2% din suprafaţă să fie folosită pentru turbine eoliene pe pământ, ca pe toate acoperişurile adecvate să se instaleze panouri solare şi ca timpul pentru acordarea permiselor necesare să se reducă la jumătate, se menţionează în proiectul de formare a coaliției.
Social-democraţii, ecologiştii şi liberalii vor să menţină limitările la datoria publică înscrise în constituţie şi au promis să nu mărească impozitele.
Cele trei partide vor să crească investiţiile în următorii ani, dar „în cadrul frânei pentru îndatorare constituţionale” germane, care limitează strict posibilităţile de deficit public.
În cel mult 10 zile, dacă nu intervin chestiuni imprevizibile, va fi format noul guvern al Germaniei.
Foto: g4media.ro
Donald Trump cere Ucrainei să organizeze alegeri prezidențiale
Președintele ucrainean susține că nu are nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei
Statele UE aprobă o înăsprire a politicii privind migrația
Noi atacuri cu drone rusești asupra Ucrainei: un mort și mai mulți răniți
Șeful diplomației italiene cere o reformă majoră a Uniunii Europene
The Economist: Rusia a pierdut peste 680 de mii de bărbați în războiul din Ucraina
Candidatul PNL Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Bucureștiului
BTA: Institutul Național de Asigurări Sociale aprobă în unanimitate bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026
Reparațiile la rețeaua electrică din Ucraina vor dura câteva săptămâni, declară operatorul Ukrenergo
Rusia a reluat atacurile aeriene asupra Ucrainei, în timp ce discuțiile pentru un posibil acord de pace avansează în SUA
Europa ar trebui să preia până în 2027 majoritatea capabilităților NATO de apărare convențională
BTA: Agenția Scope Ratings Confirmă Ratingul de Credit „A-” al Bulgariei, Perspectivă Stabilă
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
Peste un milion de ucraineni au rămas fără electricitate după loviturile ruse
Expoziția GIFT EXPO-2025: Moldexpo va găzdui unicul pom de Crăciun din Moldova împodobit de producători autohtoni
The New York Times: Kievul respinge retragerea trupelor din regiunea Donețk în planul de pace transmis Washingtonului
Odesa, în blackout total după cel mai amplu atac asupra infrastructurii energetice de la începutul războiului
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Laboratorul Centrului de Sănătate Căușeni, dotat cu echipament performant
VIDEO // Părinții pot beneficia de deduceri pentru instruirea copiilor: ministrul Educației explică procedura
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică
Acord al țărilor UE privind înghețarea pe termen nelimitat a activelor băncii centrale ruse
METEO // Vreme variabilă și precipitații slabe în weekend
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027, în cadrul unui plan de pace mediat de SUA
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor