În marea majoritate a cazurilor, asasinatele jurnaliștilor din întreaga lume rămân nepedepsite
Paris, 2 nov. /MOLDPRES/. În majoritatea cazurilor, asasinatele jurnaliştilor din întreaga lume rămân încă nepedepsite a declarat, miercuri, 2 noiembrie, UNESCO, care a făcut apel la liderii mondiali să ia măsuri pentru a consolida investigaţiile şi a condamna autorii, relatează MOLDPRES cu referire la G4Media.
„Potrivit noilor date ale UNESCO, rata globală de impunitate pentru uciderea jurnaliştilor este de 86%”, o scădere de 9 puncte în ultimii zece ani, a precizat într-un raport agenţia ONU responsabilă pentru cultură, educaţie, arte şi ştiinţă.
Cifrele sunt totuşi „departe de a fi suficiente pentru a opri spirala violenţei”, a avertizat UNESCO.
117 jurnalişti au fost ucişi în anii 2020-2021 ca urmare a activităţii lor, cea mai mică cifră de când raportul a fost publicat pentru prima dată în 2008.
Organizaţia subliniază că, pentru anul 2022, 66 de jurnalişti au fost deja ucişi până la 30 septembrie.
Cele mai mortale regiuni pentru jurnalişti au fost America Latină şi Caraibe şi, într-o măsură mai mică, Asia-Pacific. În schimb, în 2020, în Europa Centrală şi de Est nu s-a înregistrat nicio crimă împotriva jurnaliştilor, o premieră din 2007.
Doar 36% dintre jurnalişti au fost ucişi în ţări care se confruntă cu conflicte armate în 2021, în timp ce 64% dintre uciderile de jurnalişti au avut loc în state care nu se confruntă cu astfel de conflicte. Cu toate acestea, raportul remarcă o creştere a numărului de jurnalişti ucişi în timpul revoltelor sau demonstraţiilor: şase în perioada 2020-2021, faţă de trei în perioada 2016-2017.
UNESCO atrage atenţia asupra faptului că nu există un loc sigur pentru jurnalişti: din cei 117 ucişi în 2020-2021, 91 dintre ei (aproape opt din zece) au fost ucişi în afara orelor de lucru, acasă, în maşina lor sau pe stradă, de exemplu, şi nu în contextul unei misiuni specifice.
Au existat cazuri când jurnaliștii au fost ucişi în faţa membrilor familiei, inclusiv a copiilor lor. În plus, proporţia femeilor în rândul jurnaliştilor ucişi aproape s-a dublat în 2021, ajungând la 11%, faţă de 6% în anul precedent.
UNESCO îşi reiterează apelul de a lua toate măsurile necesare pentru a se asigura că infracţiunile comise împotriva jurnaliştilor sunt investigate în mod corespunzător şi că autorii sunt identificaţi şi condamnaţi.
Donald Trump cere Ucrainei să organizeze alegeri prezidențiale
Președintele ucrainean susține că nu are nici dreptul legal, nici cel moral de a ceda teritorii Rusiei
Statele UE aprobă o înăsprire a politicii privind migrația
Noi atacuri cu drone rusești asupra Ucrainei: un mort și mai mulți răniți
Șeful diplomației italiene cere o reformă majoră a Uniunii Europene
The Economist: Rusia a pierdut peste 680 de mii de bărbați în războiul din Ucraina
Candidatul PNL Ciprian Ciucu a fost ales primar general al Bucureștiului
BTA: Institutul Național de Asigurări Sociale aprobă în unanimitate bugetul asigurărilor sociale de stat pentru 2026
Reparațiile la rețeaua electrică din Ucraina vor dura câteva săptămâni, declară operatorul Ukrenergo
Rusia a reluat atacurile aeriene asupra Ucrainei, în timp ce discuțiile pentru un posibil acord de pace avansează în SUA
Europa ar trebui să preia până în 2027 majoritatea capabilităților NATO de apărare convențională
BTA: Agenția Scope Ratings Confirmă Ratingul de Credit „A-” al Bulgariei, Perspectivă Stabilă
Turcia: Șapte morți și 11 răniți într-un accident de autobuz
Drone și rachete rusești au lovit un nod feroviar din apropierea capitalei ucrainene
Peste un milion de ucraineni au rămas fără electricitate după loviturile ruse
Expoziția GIFT EXPO-2025: Moldexpo va găzdui unicul pom de Crăciun din Moldova împodobit de producători autohtoni
The New York Times: Kievul respinge retragerea trupelor din regiunea Donețk în planul de pace transmis Washingtonului
Odesa, în blackout total după cel mai amplu atac asupra infrastructurii energetice de la începutul războiului
INTERVIU MOLDPRES // Regizorul Valeriu Jereghi anunță un nou proiect cinematografic: „Fa Major” - un film despre oamenii care au refuzat să-și piardă identitatea”
Creştinii ortodocşi de stil vechi îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei
Proietul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală 2026, votat în prima lectură: mai mulți bani pentru servicii medicale și medicamente compensate
Laboratorul Centrului de Sănătate Căușeni, dotat cu echipament performant
VIDEO // Părinții pot beneficia de deduceri pentru instruirea copiilor: ministrul Educației explică procedura
Legea Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pentru 2026, aprobată în prima lectură: pensii indexate și indemnizații majorate
Bugetul de stat pentru anul 2026, aprobat de Parlament în prima lectură
Comisia Europeană: Bulgaria se va alătura zonei euro la 1 ianuarie 2026 indiferent de situația politică
Acord al țărilor UE privind înghețarea pe termen nelimitat a activelor băncii centrale ruse
METEO // Vreme variabilă și precipitații slabe în weekend
Ucraina ar putea adera la UE până în 2027, în cadrul unui plan de pace mediat de SUA
GALERIE FOTO // Vinul ca artă, un vernisaj al emoțiilor