ro

 

Externe
11 Iulie, 2026 / 20:55
/ 06 Noiembrie, 2020

În SUA, tensiunea electorală atinge cote maxime

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Washington, 6 nov. /MOLDPRES/. Cele mai importante agenții de presă din lume stau 24 din 24 de ore ațintite asupra procesului de numărare a voturilor din cadrul alegerilor prezidențiale din SUA. Chiar din primele ore după închiderea urnelor, informațiile parvenite din sursele americane erau contradictorii și pline de intrigă, în pofida sondajelor net favorabile candidatului democrat Joe Biden, comunică MOLDPRES.

Pe data de 5 noiembrie, la prânz, ambii candidați au ieșit în fața publicului cu declarații, care, în ansamblu, creau o aparentă victorie senzațională a lui Donald Trump. Discursul moderat al lui Biden a fost urmat de unul victorios al candidatului republican. Staff-ul lui Trump avea motive de optimism, deoarece candidatul lor conducea detașat în cele mai importante state.

Însă, canalul CNN, doar la câteva ore de la eveniment, anunță că începutul numărării voturilor prin poștă înclină încet, dar sigur, balanța în favoarea democratului Biden. Din cele cinci state în care se numără voturile la momentul în care Biden are 253 de electori aproape asigurați, este suficientă victoria într-un stat mare  pentru ca democratul să fie declarat învingător. 

Iată care este situația în acest moment:

Nevada - Biden - 49,4%, Trump - 48,5%, voturi numărate - 89%;

Arizona - Biden - 50,1%, Trump - 48,5%, v.n. - 90%;

Pennsylvania - Biden - 49,2%, Trump - 49,5%, v.n.- 95%;

North Carolina - Biden - 48,6%, Trump - 50,0%, v.n. - 95%;

Michigan - Biden - 50,5%, Trump - 47,9%, v.n - 99%;

Georgia - Biden 49,4%, Trump -  49,4%, v.n. - 99%;

Wisconsin - Biden 49,4%, Tump - 48,8%, v.n - 99%.

Nu se cunoaște nici ziua și nici ora când vom afla numele următorului președinte american. Tensiunea este maximă, iar în stradă simpatizanții ambelor tabere manifestează zgomotos. Pentru a fi ales, un candidat trebuie să-și asigure cel puțin 270 de electori.

foto: valuethemarkets.com


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Zelenski: Ucraina doboară peste 90% dintre dronele Shahed și poate deveni un pilon al apărării NATO

/ Acum 5 zile

Nepotul lui Raul Castro spune că este dispus să negocieze cu Donald Trump

/ Acum 5 zile

Sonda chineză Tianwen-2 ajunge la un asteroid, după o călătorie de un miliard de kilometri

/ Acum 5 zile

Ucraina a atacat o răfinărie din Omsk, aflată la aproape 2.500 de kilometri de frontieră

/ Acum 5 zile

Volodimir Zelenski cere NATO mai multe rachete Patriot după ultimul atac al Rusiei asupra Kievului

/ Acum 5 zile

Atac masiv asupra Kievului: cel puțin zece morți și 48 de răniți după bombardamentele din timpul nopții

/ Acum 6 zile

Cursuri de română ca limbă maternă, organizate în școli din Austria

/ Acum 6 zile

Premierul ungar Peter Magyar propune ca parlamentarii să nu poată rămâne mai mult de 12 ani în legislativul țării

/ Acum 6 zile

Incendiu puternic în Grecia: două fabrici mistuite de flăcări în apropiere de Salonic

/ Acum 6 zile

Zelenski a cerut în discuția cu Trump „determinare americană” pentru a ajuta la încheierea războiului

/ Acum 7 zile

Avioane de luptă ale misiunii de reacție rapidă a NATO, ridicate de la sol la granița româno-ungară

/ Acum 7 zile

Numărul grecilor din diaspora, care se întorc în țara lor, este în continuă creștere

/ Acum 7 zile

Trump și Netanyahu au convenit să se întâlnească în curând în SUA, în continuarea eforturilor de a pune capăt conflictului din Orientul Mijlociu

/ 03 Iulie, 2026

Fenomenul climatic El Niño ar urma să atingă o intensitate puternică între iulie şi septembrie