Irlanda lansează o dezbatere publică asupra neutralităţii sale militare
Dublin, 22 iun. /MOLDPRES/. Irlanda lansează joi o dezbatere publică asupra politicii sale de securitate, punând problema arzătoare a neutralităţii sale, din ce în ce mai decalată de angajamentul aliaţilor săi din cadrul Uniunii Europene în favoarea Ucrainei în faţa Rusiei, informează AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.
Această consultare începe joi şi va dura până marţi, în contextul în care invazia rusă a determinat deja Finlanda şi Suedia să pună în discuţie decenii de non-aliniere militară.
În Irlanda, dezbaterea asupra unei posibile aderări la NATO, în contradicţie cu politica dusă după Al Doilea Război Mondial, stârneşte reacţii aprinse.
Preşedintele Michael Higgins, care are un rol mai degrabă protocolar, a acuzat guvernul că "se joacă cu focul" deschizând acest dosar. El a estimat, în paginile publicaţiei Business Post, că Irlanda se află într-un "moment foarte periculos" în termeni de politică externă, exprimând temeri în legătură cu o "derivă".
Prim-ministrul Leo Varadkar a relativizat implicaţiile dezbaterii asupra neutralităţii, dând asigurări marţi în Parlament că această consultare nu are "niciun obiectiv ascuns" şi vizează o întreagă serie de subiecte militare.
"Suntem foarte clari în ceea ce priveşte politica noastră: nu contăm pe aderarea noastră nici la NATO, nici la nicio altă alianţă militară. Noi vom investi în forţele noastre armate", a declarat Varadkar.
Circa 1.200 de persoane s-au înscris pentru a participa la dezbateri, ce vor începe la Cork, în sud, înainte de a se deplasa pe teritoriul acestei ţări cu 5 milioane de locuitori, pentru a se încheia la Dublin luni şi marţi.
Cu un buget de 1,1 miliarde de euro alocat apărării sale, Irlanda rămâne departe de alte ţări membre ale UE în termeni de cheltuieli militare, lăsând-o dependentă de vecinii săi în ceea ce priveşte asigurarea securităţii sale, potrivit unor voci critice.
Forţele sale armate numără 8.500 de militari care participă la operaţiuni de menţinere a păcii, 500 de soldaţi fiind în prezent desfăşuraţi în străinătate, în special în Liban.
După declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei, trecerea de nave ale Rusiei în largul coastelor irlandeze stârneşte îngrijorarea guvernului de la Dublin în legătură cu sabotaje, susceptibile în special să afecteze cablurile transatlantice.
Irlanda nu dispune decât de şase nave de patrulare, susţinute de două avioane însărcinate cu patrulări maritime pentru supravegherea zonei sale economice exclusive, ce reprezintă 16% din apele teritoriale ale UE, potrivit Royal United Services Institute.
Guvernul irlandez a subliniat deja necesitatea de a se pregăti în faţa unor atacuri cibernetice, precum cel atribuit unui grup rus de hackeri care i-a paralizat serviciul de sănătate în 2021.
Potrivit unui sondaj al Ipsos pentru Irish Times, publicat în iunie, 61% dintre irlandezi sunt pentru neutralitatea pe care ţara lor o are în prezent, însă 55% dintre ei susţin o "majorare importantă" a capacităţilor militare ale Irlandei.
Guvernul a anunţat anul trecut că vrea să majoreze cheltuielile militare cu 1,5 miliarde de euro pe an până în 2028, o creştere fără precedent.
În februarie, Dublinul a acceptat să participe la asistenţa militară adusă Ucrainei de UE, cu 30 de militari irlandezi însărcinaţi să formeze trupe ucrainene.
Politica de neutralitate a Irlandei pleacă de la lupta sa pentru a-şi căpăta independenţa şi a scăpa de dominaţia britanică, trecând printr-un război civil sângeros ce a dus la crearea Republicii Irlanda în 1937.
Chiar dacă această nealiniere nu este fixată ferm în Constituţie, guvernele succesive au urmat cu toate decizia luată în acest sens de fostul prim-ministru Eamon de Valera după cel de-Al Doilea Război Mondial, decizie criticată de Londra şi Washington.
Statele G7 eliberează 100 de milioane de barili de motorină şi petrol din rezervele de urgență pentru a stabiliza piața energetică
Slovacia salută finanțarea UE pentru consolidarea apărării flancului estic și este interesată de proiecte antidrone
UE respinge amenințarea SUA privind interzicerea exporturilor de motorină
ARMENPRESS // Militarul azer care a împușcat o femeie în Armenia a fost plasat în arest preventiv
Ciuma a revenit în Rusia
Comisia Europeană a deblocat 2,9 miliarde de euro pentru Ucraina
SUA impune sancțiuni rețelei de plăți A7, legată de condamnatul Ilan Șor
Regatul Unit anunță un nou pachet de sancțiuni care vizează fondurile de război ale Kremlinului
Norvegia anunță că este pregătită să livreze mai multe gaze Europei la iarnă
Israel califică incidentul de la bordul avionului Flydubai drept o posibilă tentativă de atac terorist
ARMENPRESS // Armenia și SUA fac pași concreți pentru punerea în aplicare a memorandumului privind mineralele critice
Nicușor Dan anunță noi consultări cu partidele - luni, la Palatul Cotroceni
Guvernul Siegfried Mureșan a fost respins de Parlamentul României
UPDATE // Avionul companiei Flydubai a aterizat în siguranță în Arabia Saudită
Consolidarea cooperării și schimbului de bune practici între secretariatele parlamentelor Republicii Moldova și României în sprijinul procesului de aderare a țării noastre la UE
Președinția a publicat registrul cadourilor primite în iulie-septembrie 2026, care rămân în patrimoniul instituției sau pot fi răscumpărate
Autoritățile vor spori măsurile de protecție la punctele de trecere a frontierei, după incidentul de la Palanca
Dispute privind intervenția Termoelectrica în scuarul Catedralei. Compania spune că a depistat o avarie
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru familiile cu copii și cele pentru incapacitatea temporară de muncă
FOTO // Experiența Austriei în gestionarea ariilor protejate și restaurarea habitatelor, studiată de specialişti din Moldova
Moldova și Turcia își consolidează cooperarea economică. Schimburile comerciale au ajuns la 638,7 milioane de dolari
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ambasadorul SUA, Mark Burkhalter, au discutat despre consolidarea parteneriatului moldo-american
UE aprobă cea mai amplă listă de sancțiuni împotriva Rusiei
CSM anunță noi reguli pentru instanțe: actele de procedură vor putea fi depuse electronic, iar ședințele vor fi și online
SUA și Moldova își consolidează cooperarea în securitatea cibernetică. Nick Pietrowicz: „Împreună, SUA și Republica Moldova construiesc un mediu digital mai sigur și mai rezilient”
VIDEO // Vicepremierul Valeriu Chiveri: „Avansarea țării pe calea integrării europene va crea un cadru sustenabil și mult mai atractiv pentru reintegrarea țării”
Un ucrainean, căutat internațional, a fost extrădat din Moldova
FOTO // Satul Sireți își invită vizitatorii la plimbare: patru trasee noi, pentru drumeții și ciclism
O femeie de 73 de ani a fost înșelată cu peste 70.000 de euro
ARMENPRESS: Consiliul ONU pentru Drepturile Omului adoptă în unanimitate o rezoluție inițiată de Armenia