ro
Externe
09 Decembrie, 2025 / 16:26
/ 07 August, 2022

Israelul anunță că a eliminat liderii Jihadului Islamic

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Tel Aviv, 7 aug. /MOLDPRES/. Armata israeliană a anunțat că i-a neutralizat pe liderii 'militari' ai grupării Jihadul Islamic din Fâşia Gaza în timpul operaţiunilor care, potrivit autorităţilor enclavei palestiniene, au făcut peste 20 de morţi, inclusiv copii, informează duminică AFP, citată de Agerpres, preluat de MOLDPRES. 

Potrivit unor informaţii actualizate, furnizate de ministerul sănătăţii din Gaza, 24 de persoane, inclusiv şase copii, au murit de vineri în atacurile israeliene în care au fost rănite 215 persoane, bilanţ contrazis de autorităţile israeliene.

Consiliul de Securitate al ONU urmează să discute luni, într-o sesiune cu uşile închise, la New York, despre atacurile aeriene ale Israelului asupra Fâşiei Gaza, conform dpa. Consiliul de Securitate a acceptat să abordeze subiectul în urma solicitărilor formulate sâmbătă de Emiratele Arabe Unite, Irlanda, Franţa, Norvegia şi China, potrivit unor surse diplomatice, mai scriu sursele citate.

Forţele israeliene au lansat vineri operaţiunea 'Zori de zi', o serie de atacuri aeriene care au vizat Fâşia Gaza şi care au dus la uciderea, printre alţii, a lui Taisir al-Jabari, un lider important al grupării militante Jihadul Islamic palestinian.

Militanţii palestinieni au tras peste 400 de rachete înspre Israel. Majoritatea lor au fost interceptate şi nu sunt date despre existenţa unor victime grave, potrivit informaţiilor furnizate de serviciul de ambulanţă israelian.

Jihadul Islamic palestinian, clasificat ca organizaţie teroristă atât de Uniunea Europeană, cât şi de Statele Unite, are legături strânse cu Iranul, principalul inamic al Israelului, şi este a doua cea mai importantă miliţie din Fâşia Gaza după gruparea militantă Hamas, aflată la guvernare.

Foto: dailysabah.com

Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

VIDEO // În China a fost prezentată o maşină de pompieri de ultimă generaţie, dotată cu drone

/ Acum 4 zile

SUA permit benzinăriilor Lukoil din afara Rusiei să activeze până la sfârșitul lunii aprilie 2026

/ Acum 4 zile

BTA: Kiril Valchev, reales în unanimitate în funcția de director general al BTA

/ Acum 4 zile

Lideri europeni sunt îngrijorați de posibilitatea ca SUA să trădeze Europa și Ucraina

/ Acum 5 zile

Zeci de mii de ucraineni au rămas fără curent electric şi căldură ca urmare a atacurilor ruseşti

/ Acum 5 zile

Adunarea Generală a ONU a cerut Rusiei să returneze copiii ucraineni

/ Acum 5 zile

Ucrainenii se declară pregătiți să protesteze dacă Kievul face concesii considerate inacceptabile faţă de Moscova

/ Acum 5 zile

BTA: Prim-ministrul României efectuează o vizită de două zile în Austria; este programată o întrevedere cu omologul ungar

/ Acum 6 zile

Președintele Bulgariei cere guvernului să demisioneze

/ Acum 6 zile

Turcia promovează turismul experiențial prin participarea la recolta tradițională de măsline

/ Acum 6 zile

Federica Mogherini, acuzată de fraudă și corupție în achiziții publice

/ Acum 6 zile

UE ajunge la un acord pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze ruseşti până în 2027

/ Acum 6 zile

Miniștrii de externe ai NATO se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta despre sprijinul acordat Ucrainei

/ Acum 6 zile

Întâlnire Putin-Witkoff: Nu s-a ajuns la niciun compromis privind teritoriile ocupate din Ucraina