Italia a adoptat o reformă radicală a justiiției
Roma, 30 iul. /MOLDPRES/. Executivul italian a aprobat joi o reformă crucială a justiţiei care vizează accelerarea proceselor, în pofida obstacolelor ridicate de opoziţie, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Numeroase amendamente, depuse în ultimele zile de partidele coaliţiei la putere, au fost retrase, fapt ce a permis prezentarea reformei în parlament, a precizat ministrul Justiției Marta Cartabia.
Reforma sistemului judiciar italian, bine-cunoscut ca fiind lent şi greoi, face parte din angajamentele asumate de premierul Mario Draghi faţă de Uniunea Europeană.
"Obiectivul este de a obţine o justiţie rapidă care să respecte durata necesară a procedurii, asigurându-se totodată că procesul nu cade în uitare", a explicat Marta Cartabia la finalul unei şedinţe de guvern, citată de agenţia italiană de presă AGI.Partidul populist Mișcarea 5 Stele care constituie cea mai importantă componentă a coaliţiei guvernamentale, a avertizat împotriva termenelor de prescripţie prevăzute în cadrul acestei reforme care urmăreşte accelerarea ritmului justiţiei, afirmând că ele riscă să torpileze procese importante vizând mafia.
Însă, după cum a subliniat guvernul de la Roma, pentru infracţiunile legate de crima organizată şi mafie, terorism şi violenţa sexuală, judecătorii vor avea posibilitatea de a ordona prelungirea perioadei în care urmează să se desfăşoare procesul.foto: blacknews.ro
Seceta afectează aproape 40% din teritoriul Uniunii Europene
ARMENPRESS: Piața imobiliară din Erevan prinde amploare
Orașul Burgas din Bulgaria va găzdui Concursul Muzical Eurovision din 2027
Rusia a atacat portul Izmail din Ucraina
Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
STISC avertizează asupra unei tentative de fraudă. Escrocii folosesc identitatea MPay pentru a colecta date personale
Ucraina: Rusia ar fi dezvoltat o dronă specială pentru atacarea liniilor electrice
FOTO // Drum modernizat, iluminat pe toate străzile și un nou plan de dezvoltare pentru satul Oneşti, raionul Străşeni
Procedura de rezervare a capacității de transport al gazelor naturale în punctele de interconectare a fost simplificată
Republica Moldova, la 35 de ani de Independență. Președinta Maia Sandu: „Demnitatea noastră umană este respectată”
Premiul Național 2026: cine poate candida și până când pot fi depuse dosarele
Escrocii au prejudiciat două persoane cu peste 820 000 de lei. Victimele au contractat credite
Volumele necesare de electricitate pentru ziua de marți, rezervate integral de Energocom
Compensații pentru energie vor fi și în acest an. Volumul sprijinului va depinde de resursele interne și cele externe
CNAS lansează campania „Prestații sociale în orice colț al lumii”. Specialiștii vor discuta cu cetățenii din țară despre acordarea pensiilor și indemnizațiilor
Orașele din Republica Moldova beneficiază de cooperare și finanțare europeană prin Programul URBACT IV
VIDEO // Ministerul Sănătății vrea protocoale unitare pentru protejarea personalului medical
Peste 2 mii de persoane s-au înscris la Marea Dictare Națională: înregistrările continuă
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, despre solicitarea de majorare a salariilor profesorilor: „În cel mai scurt timp, Executivul va prezenta soluțiile identificate”
Marea Neagră înaintează pe Dunăre. Apa sărată poate ajunge la 25 km în interiorul Deltei
VIDEO // Antrenamente pentru Parada Militară din 27 august. Anatolie Nosatîi: „Parada semnifică importanța acestei date”