ro

 

Externe
11 Martie, 2026 / 08:52
/ 10 Februarie, 2016

Japonia a anunțat noi sancțiuni după "testul balistic deghizat" al Coreii de Nord

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Tokio, 10 feb. /MOLDPRES/. Japonia a anunțat miercuri noi sancțiuni la adresa Coreii de Nord, după ce Phenianul a lansat duminică un satelit, încălcînd mai multe rezoluții ale Națiunilor Unite, informează AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Aceste măsuri presupun interdicția de acces în porturile nipone pentru navele nord-coreene, "inclusiv pentru cele cu caracter umanitar", și pentru navele "țărilor terțe" care au acostat anterior în Coreea de Nord, a anunțat guvernul Japoniei într-un comunicat.

De asemenea, sancțiunile presupun "extinderea listei de persoane și organizații ale căror averi trebuie să fie înghețate", se mai spune în comunicat.

"Am decis să introducem sancțiuni severe", a declarat premierul japonez Shinzo Abe pentru presă.

Coreea de Nord a anunțat, duminică, că a reușit să plaseze pe orbită un satelit prin lansarea unei rachete, acțiune puternic condamnată și calificată drept "test balistic deghizat", menit să pună la punct arme capabile să lovească teritoriul american.

Această lansare, care a încălcat mai multe rezoluții ale ONU, a suscitat imediat o reacție pe plan internațional. Duminică seara, Consiliul de Securitate al ONU "a condamnat ferm această lansare" și s-a angajat să "adopte rapid o nouă rezoluție", în pregătire timp de mai multe săptămîni, pentru a înăspri sancțiunile împotriva Phenianului.

 

/Editor M.Cucu/