Joe Biden crede că al Treilea Război Mondial trebuie evitat
Washington, 12 mar. /MOLDPRES/. Președintele SUA Joe Biden a declarat că al Treilea Război Mondial trebuie evitat. O confruntare directă între forţele americane şi ruse în conflictul din Ucraina ar putea conduce la o conflagrație mondială, a avertizat preşedintele Statelor Unite Joe Biden, citat sâmbătă, 12 martie, de agenţia DPA și preluat de Agerpres și MOLDPRES.
"Vreau să fiu clar: vom apăra fiecare centimetru din teritoriul NATO cu toată puterea unui NATO unit şi galvanizat", a subliniat președintele american.
"Dar nu vom duce un război împotriva Rusiei în Ucraina", a adăugat șeful statului american.
Biden este convins că o confruntare directă între NATO şi Rusia este Al Treilea Război Mondial. Şi este ceva ce trebuie să ne străduim să prevenim, a reiterat președintele american.
Aceeași chestiune a fost comentată de Joe Biden la un eveniment al Partidului Democrat în Pennsylvania. El a comentat de asemenea asupra dezbaterii despre o propusă predare de avioane de luptă către Ucraina.
"Ideea că vom trimite echipament ofensiv şi vom avea avioane şi tancuri şi trenuri care intră cu piloţi americani şi echipaje americane (...). Nu vă amăgiţi, indiferent ce-aţi spune. Asta se numeşte Al Treilea Război Mondial", a conchis Biden.De la începutul invaziei rusești în Ucraina, SUA a acordat un ajutor substanțial țării agresate. Recent, SUA a mai aprobat un autor urgent pentru Kiev în sumă de aproape 14 miliarde de dolari.
Foto: antena3.ro
Peste 1.400 de zboruri au fost anulate în SUA din cauza shoutdown-ului guvernamental
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
CNAS a finanțat indemnizațiile pentru incapacitatea temporară de muncă și cele adresate familiilor cu copii
VIDEO // La Mihailovca, Cimișlia, s-a dat start campaniei naționale de împădurire. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder: „Vă așteptăm la plantare aici și în toată țara”
Astăzi este ziua tăcerii, înainte de alegerile locale noi de duminică
Șoferii, îndemnați de polițiști să schimbe din timp pneurile automobilelor. Recomandări în pregătirea vehiculelor pentru sezonul rece
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă cer variabil și maxime de până la +14°C
Campania națională de împădurire „Toamna 2025” începe oficial pe 15 noiembrie, la Mihailovca, Cimișlia: o mobilizare națională pentru viitorul verde al Moldovei
Agenda evenimentelor, sâmbătă, 15 noiembrie
Dorin Junghietu: „Linia independenței Vulcănești-Chișinău ar putea fi funcțională la începutul lunii ianuarie 2026
Aeroportul Internațional Chișinău a obținut autorizarea de a furniza servicii de alimentare cu combustibil
Ministrul Finanțelor Andrian Gavriliță a discutat despre reformele în domeniile vamale și fiscale cu Ambasadorul României Cristian-Leon Țurcanu
Alegeri locale noi din 16 noiembrie: câți candidați au fost înregistrați de CEC
Continuarea proiectelor comune de cooperare și asistența oferită autorității fiscale naționale de către partenerii americani, discutate la Ministerul Finanțelor
Sancțiuni din partea CEC: Partidul pentru Viitorul Moldovei nu va primi alocații din bugetul de stat din cauza unei donații efectuată ilegal
Încă un procuror propus pentru promovarea evaluării externe a integrității
Moldova, în creștere pe toate segmentele turistice: 480,7 mii de vizitatori în primele nouă luni ale anului 2025
Premierul Alexandru Munteanu, precizări despre compania Venbest, la care e actionar: „Sunt onorat că această companie a contribuit la apărarea poporului ucrainean de la începutul invaziei Rusiei”