Joe Biden va transfera temporar puterea Kamalei Harris
Washington, 19 nov. /MOLDPRES/. Președintele SUA Joe Biden îi va transfera temporar prerogativele prezidențiale vicepreședintelui SUA, Kamala Harris. Motivul: Joe Biden se va afla sub anestezie pentru o colonoscopie de rutină, a declarat reporterilor Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, notează CNN, preluat de digi24.ro și MOLDPRES.
„În acest timp, vicepreședintele va lucra din biroul ei din aripa de vest a Casei Albe”, a transmis Psaki într-un comunicat.
Președintele Joe Biden a sosit vineri dimineață la Centrul Medical Walter Reed pentru a fi supus unui examen medical anual de rutină, primul său examen medical de când a devenit președinte al SUA. De altfel, Joe Biden, care împlinește sâmbătă 79 de ani, este cel mai bătrân președinte american din istoria SUA aflat la primul mandat.
În Statele Unite este o rutină ca un vicepreședinte să-și asume puterile prezidențiale în timp ce președintele este supus unei proceduri medicale care necesită anestezie.
Acum două decenii, vicepreședintele SUA de la acea vreme, Dick Cheney, a preluat de mai multe ori prerogativele prezidențiale, când președintele republican de la acel moment, George W. Bush, a fost supus colonoscopiilor de rutină.
Și în mandatul lui Donald Trump s-a întâmplat un transfer asemănător. La începutul acestui an, fostul secretar de presă al fostului președinte american Donald Trump, Stephanie Grisham, a dat de înțeles în spațiul public că predecesorul lui Biden a fost supus unei colonoscopii în urma unei vizite secrete, în 2019, la Walter Reed Maryland. Totuși, administrația Trump a ținut să nu facă public acest lucru pentru a evita dezvăluirea transferul temporar al puterii prezidențiale către vicepreședintelele de la acel moment, Mike Pence.
Președinții americani sunt supuși în mod regulat unor serii de teste pentru a le fi măsurată bunăstarea fizică, inclusiv teste care măsoară tensiunea arterială și nivelul colesterolului, scrie The Wall Stre Journal.
În decembrie 2019, medicul personal al lui Joe Biden a spus că acesta din urmă, candidat la funcția de președinte al SUA la acea vreme, era apt fizic pentru a servi în funcție. Joe Biden a fost supus în acel moment unor controale medicale pentru fibrilație atrială nonvalvulară, colesterol ridicat, reflux gastroesofagian și alergii sezoniere.
Kamala Harris are 55 de ani și este prima femeie care a devenit vicepreședinte al SUA. De asemenea, este și prima persoană de culoare, cu rădăcini sud-asiatice, care ajunge în această funcție. În educația și formarea ei ca om se împletesc mai multe culturi, fiind, dincolo de inteligența nativă, un om considerat reprezentativ pentru societatea americană de astăzi.
Foto: gds.ro
Liderii nordici și baltici și-au exprimat susținerea pentru „marșul ireversibil” al Ucrainei spre NATO și aderarea sa cât mai rapidă la UE
Persoanele care au participat la războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei vor fi interzise în Uniunea Europeană
Sute de superiahturi au blocat portul Monaco în timpul Marelui Premiu de Formula 1
UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei. Aproximativ 80 de persoane și companii ar putea fi incluse pe listă
Patru persoane au murit într-un atac rusesc în regiunea Harkov din Ucraina
ARMENPRESS: Observatorii IRI: Alegerile parlamentare din Armenia s-au desfășurat calm, corect și credibil
Ucraina anunță testarea cu succes a unor drone autonome pentru interceptarea aparatelor Shahed
Uniunea Europeană permite inspectarea navelor din „flota din umbră” a Rusiei în Marea Mediterană
Liderii europeni îl felicită pe Paşinian pentru victoria în alegerile legislative şi apropierea de UE
Ambasador iranian: Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă, dar se vor percepe taxe de tranzit
Partidul premierului Nikol Pașinian a obținut majoritatea parlamentară în Armenia
Israelul anunță lovituri asupra unor obiective petroliere și militare din Iran, pe fondul escaladării tensiunilor
Parisul, Berlinul şi Londra susţin propunerea lui Zelenski privind un „dialog direct” între Ucraina şi Rusia
Irakul și Siria își închid spațiul aerian după tirurile de rachete iraniene asupra Israelului
Limba rusă a pierdut statutul de limbă protejată în Ucraina
VIDEO // Localitățile Roșcani, Telița și Calfa au aprobat decizia finală de amalgamare voluntară
Zilele Chinei la Chișinău: gastronomie, tradiții și tehnologii moderne în centrul capitalei
Președintele Nicușor Dan: Începerea negocierilor de aderare cu R.Moldova și Ucraina, o zi de referință pentru istoria extinderii UE
REPORTAJ MOLDPRES // De la fermă la masă: cum poate moderniza Moldova sectorul agrar, inspirându-se din tehnologiile gigantului chinez Famsun
Turcia deschide noaptea porțile patrimoniului: 20 de muzee și situri istorice pot fi vizitate după apus
Meteorologii prognozează pentru zilele de odihnă ploi de scurtă durată cu descărcări electrice
UE deschide primul cluster de negocieri cu R. Moldova și Ucraina. António Costa: „Decizia reprezintă o recunoaștere a determinării în promovarea reformelor, chiar și în fața unor provocări enorme”
Președinta Maia Sandu îndeamnă cetățenii să se informeze despre reforma APL: „Vezi cum poate beneficia localitatea ta”
BTA: Forțele Armate bulgare organizează exerciții menite să îmbunătățească interoperabilitatea
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola: „Extinderea este cel mai puternic instrument geopolitic al nostru, iar Ucraina și R. Moldova își au locul în UE”
Țările UE au agreat deschiderea primului cluster de negocieri. Ursula von der Leyen: „Extinderea rămâne una dintre cele mai mari povești de succes ale UE”
Președinta Maia Sandu a avut o convorbire telefonică cu Președintele Consiliului European, António Costa
Statele UE au aprobat deschiderea primului cluster de negocieri. Cristina Gherasimov: „Această decizie confirmă recunoașterea progreselor înregistrate de țara noastră”
FOTO // Modernizarea barajului Costești–Stânca avansează. Proiectul urmează a fi finalizat până la sfârșitul anului
Noi oportunități de formare europeană pentru profesioniști. Ministrul Justiției a semnat acordul de aderare a R. Moldova la ERA