Jumătate din populația adultă a SUA a fost vaccinată cu cel puţin o doză
Washington, 19 apr. /MOLDPRES/. Peste jumătate din totalul adulţilor din Statele Unite a primit până duminică cel puţin o primă doză de vaccin anti-COVID-19, transmite dpa, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.
De la începerea vaccinării în SUA în urmă cu patru luni, 50.4% din adulţi, aproximativ 130 de milioane de persoane, au beneficiat de injectarea a cel puţin unei doze de vaccin, conform datelor oferite de Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) .
Conform sursei citate, aproape o treime din adulţi au fost vaccinaţi şi cu a doua doză.
În ceea ce priveşte grupul cu risc crescut al persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani , 81% dintre aceştia au primit o primă doză şi aproximativ două treimi sunt complet vaccinaţi.
În medie, peste 3 milioane de vaccinuri sunt administrate zilnic, potrivit informaţiilor furnizate de Casa Albă.
În total, aproape 210 milioane de doze au fost administrate în SUA, ţară cu o populaţie de 330 de milioane de locuitori.
O asistentă medicală a fost prima persoană vaccinată la New York, pe 14 decembrie 2020.
SUA utilizează în mare parte vaccinurile Moderna şi Pfizer. Recent au suspendat temporar administrarea vaccinului Johnson & Johnson după înregistrarea a şase cazuri de tromboză venoasă cerebrală.
Vaccinul Johnson & Johnson necesită injectarea unei singure doze, în timp ce pentru restul sunt necesare două doze.
foto: usnews.com
Ucraina a predat negociatorilor americani propuneri pentru încheierea războiului cu Rusia
Petrolul ar putea urca la 120-140 de dolari pe baril
Eclipsa de Soare din 12 august: unde va putea fi văzut spectacolul astronomic
Situația aprovizionării cu energie va rămâne tensionată săptămâna următoare, estimează Comisia Europeană
Ungaria are un nou președinte: Andras Baka, ales prin vot secret de Parlament
Un tronson al Autostrăzii A3 din România va putea fi folosit ca pistă pentru avioane
ARMENPRESS: SUA, Armenia și Azerbaidjan au emis o declarație comună la un an de la Summitul de Pace de la Casa Albă
Fostul președinte sirian Bashar al-Assad a fost condamnat la pedeapsa capitală
Centrala Nucleară de la Cernavodă ar putea fi oprită joi
Rusia a atacat orașul Zaporojie: Șase persoane au murit, iar altele 19 au fost rănite
Reacția României la acuzațiile Rusiei privind Portul Giurgiulești: „Războiul și propaganda rusă sunt două fețe ale aceleiași dorințe de control a Moscovei”
Seism de 7,4 în Columbia. Mai multe persoane au fost rănite
Europa de Vest a avut cele mai fierbinți luni iunie și iulie din istoria observațiilor
BTA: Plovdiv va găzdui Campionatele Mondiale de Canotaj U19 și U23 din 2027
Peste 230 de pacienți au beneficiat de tratament intervențional pentru AVC ischemic acut în prima jumătate a anului
Maia Sandu îi îndeamnă pe copii să povestească despre cărțile citite în această vară. Cei mai pasionați de lectură, invitați la Președinție
FOTO // Peste 165 de hectare din raionul Dondușeni vor putea fi irigate printr-un nou sistem de alimentare cu apă
Un adolescent din Republica Moldova, salvat de polițiștii români după ce a fost luat de curenții Prutului
Un tânăr a fost condamnat la 23 de ani de închisoare după ce ar fi violat și omorât o femeie la Chișinău
CEC anunță începerea perioadei electorale pentru alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie
Sesiune de informare pentru agenții economici de pe ambele maluri ale Nistrului privind aplicarea TVA și a accizelor asupra mărfurilor introduse în Republica Moldova
Companiile din Moldova, sprijinite să se alinieze la standardele europene de raportare privind sustenabilitatea
VIDEO // Ministrul Mihai Popșoi, despre cooperarea cu România: „Relația strategică dintre cele două state, bazată pe comuniunea de limbă, istorie și tradiție, reprezintă un mare atu pentru țara noastră”
MOLDOVA#35 – Ce am construit // Vicepremierul Eugeniu Osmochescu: „Am parcurs un drum economic complex. Următoarea etapă este integrarea deplină în economia europeană”
AIPA a autorizat plăți în agricultură de peste 1 miliard de lei în prima jumătate a anului 2026
Serviciul Vamal a încasat peste 875 de milioane de lei în ultima săptămână
Peste patru milioane de barili de petrol pe zi trec prin Strâmtoarea Hormuz, în pofida războiului
BTA: Cinci artiști bulgari, incluși într-o expoziție internațională din Arabia Saudită
Peste 12 000 de locuri de muncă, propuse de ANOFM. Chișinău și Bălți, printre localitățile cu cele mai multe posturi vacante
UE pregăteşte pentru toamnă cel mai amplu pachet de sancţiuni împotriva Rusiei