
La Praga a început procesul împotriva ex-premierului ceh Andrej Babis
Praga, 12 sep. /MOLDPRES/. La tribunalul din Praga a început astăzi un proces împotriva fostului prim-ministru ceh Andrej Babis pentru presupusă implicare în fraudă cu subvenții europene, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.
Om de afaceri miliardar, Babis a fost inculpat în martie pentru că a "ajutat" în 2007 la scoaterea fermei "Cuibul de barză" din holdingul său Agrofert (cu afaceri în industria alimentară, chimică şi media) pentru a obţine subvenţii europene de două milioane de euro rezervate IMM-urilor.
Andrej Babis a fost prim-ministru din 2017 până în 2021. El a negat orice faptă ilegală, calificând procesul drept unul "politic", în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor la care este de aşteptat să candideze.
Ex-premierul în vârstă de 68 de ani, nr. 5 pe lista celor mai bogaţi cehi potrivit revistei Forbes, apare ca acuzat în acest proces alături de fosta sa asistentă Jana Nagyova.
Preşedinte al mişcării de opoziţie populiste de centru ANO, Babis a pierdut la mică diferenţă alegerile parlamentare de anul trecut în faţa unei coaliţii de partide de centru-dreapta, condusă de actualul prim-ministru Petr Fiala.
Partidul ex-premierului rămâne însă în continuare în fruntea sondajelor de opinie, cu un sprijin de 30,5%.
Locul al doilea îl ocupă Partidul Civic Democrat, de dreapta, cu o susţinere de 19,5%, în contextul în care guvernul se luptă cu o inflaţie galopantă din cauza creşterii preţurilor la energie după invazia Rusiei din Ucraina.
Fostul prim-ministru este acuzat şi că a fost agent al poliţiei secrete comuniste în anii 1980. Astăzi el este deputat în parlamentul ceh, dar imunitatea i-a fost retrasă în martie, ceea ce a deschis calea pentru inculparea sa.
Foto: intellinews.com
Doi astronauți americani au revenit pe Pământ, după ce au fost blocați în cosmos timp de nouă luni
Discuţiile SUA-Rusia privind încetarea focului vor avea loc la 23 martie la Jeddah
Rusia a lansat atacuri aeriene împotriva infrastructurii civile din Ucraina
Donald Trump și Vladimir Putin au convenit asupra începerii negocierilor pentru încetarea conflictului din Ucraina
Ursula von der Leyen: „O nouă ordine internaţională va fi formată în a doua jumătate a acestui deceniu”
Șeful guvernului din Fâșia Gaza a fost ucis în atacurile israeliene
Atacuri reciproce cu drone între Ucraina și Rusia, soldate cu răniți, incendii și pene de curent
Ucraina a testat cu succes drone capabile să atace ținte aflate la 3.000 de kilometri distanță
Opoziția și mediul universitar din Serbia acuză guvernul că a folosit un dispozitiv interzis împotriva participanților la marșul antiguvernamental
Ambalajele de unică folosință și cele reutilizabile vor putea fi returnate contra plată
Atac cu drone asupra Kievului: Cel puţin şapte persoane au fost rănite
GALERIE FOTO // Moldova-Norvegia în debutul preliminăriilor CM 2026
UPDATE // Trafic intens de călători la PTF Palanca-Maiaki-Udobnoe, pe sensul de intrare în Republica Moldova
Norvegia învinge Moldova cu 5-0 în debutul preliminariilor CM 2026
România // Biroul Electoral Central a stabilit ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale
Zece mii de plopi au fost plantați în cadrul campaniei „Donează pentru un viitor la verde”
Ucraina // Toți membrii unei familii, uciși într-un atac rusesc
Naționala Moldovei debutează în preliminariile Campionatului Mondial 2026. Președinta Maia Sandu: „Fotbalul are puterea de a ne uni și de a ne face mândri de țara noastră”
Republica Moldova se aliniază inițiativei globale „Ora Pământului”
Incendiu la Botanica. Flăcările au cuprins un lan de vegetație
Delegația UE: Republica Moldova avansează în procesul de aderare
Ziua Mondială a Apei // Ministerul Mediului îndeamnă cetățenii să folosească rațional resursele de apă
Ucraina // Zelenski, în vizită la trupele care apără orașul strategic Pokrovsk
Zilele Reginei Maria la Chișinău // Iuliana Gorea Costin: „Simbolizează dreptul nostru la identitate”
UPDATE // Traficul transfrontalier, fluidizat la PTF Sculeni