Membrii Consiliului de Securitate ONU au o poziție comună față de Afganistan
New York, 23 sep. /MOLDPRES/. Membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU "doresc cu toţii un Afganistan în pace, stabil, în care ajutorul umanitar să poată fi distribuit fără probleme şi fără discriminare", le-a declarat miercuri, 22 septembrie, mai multor jurnalişti Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, după o întâlnire cu miniştrii de Externe din ţările membre, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
Înaltul oficial ONU a menționat că toţi cei cinci membri permanenți ai Consiliului de Securitate doresc "un Afganistan în care drepturile femeilor şi fetelor să fie respectate, un Afganistan care să nu fie un refugiu pentru terorism, un Afganistan în care să avem un guvern incluziv reprezentând diferitele segmente ale populaţiei", a spus Antonio Guterres.
Reuniunea a durat puţin peste o oră. Niciunul dintre miniştrii de Externe prezenţi nu a dorit să comenteze la începutul sau la sfârşitul sesiunii. Marea Britanie care a organizat reuniunea în sala Consiliului de Securitate al ONU, a indicat că doreşte să găsească "o singură voce în dialogul său cu talibanii".
În căutare de recunoaştere internaţională, talibanii au cerut să vorbească la Adunarea Generală a ONU înainte ca dezbaterea sa generală să se încheie luni seara. Dar Statele Unite au făcut cunoscut că Comisia ONU pentru acreditare, din care fac parte, nu se va întruni înainte de noiembrie.
Kievul a reluat importurile de gaze prin Coridorul Transbalcanic
Noapte agitată în Ucraina. Rușii au atacat multe orașe cu 135 de drone
China dezvoltă un reactor pe bază de toriu pentru nave maritime de mare tonaj
Mai multe aeroporturi mari din SUA vor reduce numărul de zboruri din cauza blocajului guvernamental
Bruxelles-ul planifică un „Schengen militar” pentru transportul rapid al trupelor în UE
Cercetătorii britanici au dezvoltat un gel care repară smalțul dentar
VIDEO // Secretarul general NATO, Mark Rutte, în România: „Ca alianță defensivă, suntem mereu pregătiți să apărăm”
Rusia ar putea relua testele nucleare: ministrul Apărării propune pregătiri pentru un test pe arhipelagul Novaia Zemlea
SUA au testat o rachetă balistică intercontinentală, fără ogivă, dar capabilă să transporte încărcătură nucleară
China suspendă interdicția de export pentru anumite metale rare spre SUA
Incendiu la Vatra: pompierii au intervenit conform nivelului sporit de alertă
Stoltenberg: NATO nu a închis spațiul aerian al Ucrainei de teama unui război direct cu Rusia
Analiștii avertizează asupra unei noi etape în strategia Rusiei în Ucraina
FOTO // Turiști străini și elevi din țară, în vizită la Parlamentul Republicii Moldova
Toate termocentralele companiei „Centrenergo” din Ucraina au fost scoase din funcțiune după atacurile rusești
Activitatea punctelor de trecere a frontierei moldo-ucrainene a fost reluată. Se atestă flux sporit de călători și mijloace de transport
Precizările MAE cu privire la denunțarea Acordului CSI privind călătoriile fără vize
BTA: Președintele Organizației Meteorologice Mondiale, Al Mandous: Institutul Antarctic Bulgar stabilește un standard pentru colaborarea științifică globală
Activitatea posturilor vamale moldo-ucrainene, temporar suspendată din cauza unor probleme tehnice
Donald Trump anunţă că SUA vor boicota summitul G20 din Africa de Sud
De astăzi, permisele moldovenești vor putea fi convertite în Italia fără examene suplimentare
Serviciul Vamal a identificat obligații vamale suplimentare de peste 4,3 milioane de lei în urma controalelor efectuate
SUA au acordat Ungariei derogare de la sancţiunile privind petrolul şi gazele ruseşti
Rusia a atacat din nou infrastructurile energetice din Ucraina
Comisara europeană, Marta Kos, va efectua o vizită în Republica Moldova