Moscova amenință cu sistarea livrărilor de gaze prin conducta Nord Stream 1
Moscova, 8 mar. /MOLDPRES/. Supărată din cauza introducerii sancțiunilor UE pentru invazia Ucrainei, Rusia a ameninţat în mod direct că va opri livrările de gaz spre Europa prin conducta Nord Stream 1 pentru prima dată de la invadarea țării vecine, conform unor comentarii făcute de vicepremierul rus Alexander Novak la televiziunea de stat, relatează MOLDPRES cu referire la Agerpres.
"Avem dreptul deplin (...) să impunem un embargou asupra tranzitului de gaz prin conducta Nord Stream 1, care în prezent operează la capacitatea maximă", a spus Novak luni, precizând că o astfel de măsură ar fi similară cu decizia Germaniei de a opri aprobarea proiectului Nord Stream 2.
Oficialul rus a dat asigurări că Rusia nu face încă acest pas, dar a adăugat că Moscova se simte împinsă în această direcţie de politicienii europeni şi de acuzaţiile lor.Novak a atras atenţia de asemenea că preţul la petrol ar putea creşte de peste două ori, până la 300 de dolari barilul, dacă SUA şi aliaţii lor ar interzice importurile de petrol rusesc, o sursă crucială de venit, după ce Rusia a fost practic scoasă de pe pieţele financiare occidentale.
Nord Stream 1 asigură aproximativ 60 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, transmis din Rusia. La presiunea SUA, Germania a suspendat procesul de aprobare a gazoductului Nord Stream 2 după ce Rusia a recunoscut independenţa provinciilor separatiste din estul Ucrainei.
Frica de un război energetic între Rusia şi Occident este tot mai mare, în contextul în care SUA fac presiuni în rândul aliaţilor să interzică importurile de petrol din Rusia ca sancţiune pentru invadarea Ucrainei.Foto: Reuters
„Limba română ne unește în România, Republica Moldova și Ucraina”. Mesajul președintelui Nicușor Dan
FOTO // Ziua Limbii Române unește simbolic Republica Moldova, România și Ucraina. Sărbătoarea, marcată în premieră la Cernăuți
BTA: Producția „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, revine la Atena cu un spectacol la Teatrul Lycabettus
Referendum în Islanda: majoritatea alegătorilor respinge reluarea negocierilor de aderare la UE
Kievul, atacat cu drone rusești: un bloc de 12 etaje a luat foc, sunt răniți
Ucraina: Depozitul lovit de Rusia conținea muniții, drone și explozibili din dotarea armatei, a anunțat Zelenski
BTA: Spectacolul „Bacantele” de Euripide, în regia lui Javor Gardev, pus în scenă la Teatrul Antic din Dion
Ucraina: Bilanțul atacului rus cu dronă contra unui depozit de muniții a urcat la 37 de morți
Viitură în Himalaya: Peste 600 de oameni decedați; continuă căutările pentru găsirea persoanelor dispărute
Ucraina: Cel puțin 27 de persoane au murit în urma atacului rusesc din regiunea Kiev
VIDEO // Bulgaria: Incendiu pe litoralul din Sozopol. Zeci de turiști, evacuați
Islandezii se pronunță prin referendum asupra reluării negocierilor de aderare la UE
BTA: Tenorul ucrainean Mykhailo Malafii a câștigat concursul „The Voice of Kamen” de la Ruse
Suedia trimite avioane Gripen și nave militare pentru patrularea frontierei Finlandei cu Rusia
Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova
Stocurile de manuale disponibile în școli vor fi colectate și redistribuite. Ministerul pregătește și noi achiziții
Vreme instabilă la sfârșit de săptămână. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice
Instituțiile de învățământ din întreaga țară vor desfășura Decada Valorilor Naționale
Noi cazuri de escrocherii semnalate de polițiști. O femeie din Chișinău, deposedată de 52 000 de euro
FOTO // Deputați francezi, în vizită la Parlamentul de la Chișinău. Discuțiile au vizat consolidarea cooperării și sprijinirea parcursului european
Spitalul Clinic Municipal „Sfânta Treime” marchează 50 de ani de activitate. Premierul Vasile Tofan: „Serviciile medicale vor deveni un domeniu în care Republica Moldova va fi competitivă, inclusiv pentru pacienții din UE”
Vicepremierul Mihai Popșoi, discuții cu parlamentarii lituanieni. Sprijinul pentru parcursul european și colaborarea în domeniul securității, pe agendă
Veniturile și cheltuielile fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală vor crește cu peste 167 de milioane de lei
Republica Moldova renunță la Acordul CSI privind schimbul de publicații între biblioteci
Legislația privind investigarea accidentelor din transporturi va fi armonizată cu practicile europene
Bugetul asigurărilor sociale pentru 2026 crește cu 1,37 miliarde de lei
Funcțiile de director adjunct din școli vor fi scoase la concurs. Primele contracte încetează la 7 septembrie
CEC a publicat lista partidelor care pot participa la alegerile pentru funcția de Bașcan al Găgăuziei
Bugetarii vor primi indemnizații unice de până la 4 000 de lei. Parlamentul a aprobat rectificarea bugetului în prima lectură
Situația hidrologică de pe Nistru și Prut rămâne îngrijorătoare. Nivelul apei în lacurile Novodnestrovsk și Stânca-Costești continuă să scadă