ro

 

Externe
17 Octombrie, 2026 / 06:46
/ 13 Aprilie, 2023

Naftogaz susține că Rusia trebuie să-i plătească cinci miliarde de dolari pentru activele expropriate în Crimeea

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Kiev, 13 apr. /MOLDPRES/. Compania energetică de stat din Ucraina, Naftogaz, a anunţat joi că un tribunal de arbitraj de la Haga ar fi condamnat Moscova la plata unor despăgubiri în valoare de cinci miliarde de dolari, pentru activele Naftogaz pe care le-a expropriat în mod ilegal cu prilejul anexării Peninsulei Crimeea în 2014, informează AFP, preluată de Agerpres și MOLDPRES.

Directorul general de la Naftogaz, Oleksiy Chernyshov, a catalogat decizia tribunalului de arbitraj de la Haga drept "o victorie importantă pe frontul energetic" şi a adăugat că, în viitor, se aşteaptă şi la alte decizii în favoarea Ucrainei.

"În pofida tentativelor Rusiei de a obstrucţiona justiţia, tribunalul de arbitraj a ordonat Rusiei să despăgubească Naftogaz pentru pierderi în valoare de până la cinci miliarde de dolari", a informat Naftogaz.

Contenciosul viza activele Naftogaz care ar fi fost expropriate de Rusia, cu prilejul anexării Peninsulei Crimeea în 2014, care ulterior a fost alipită Rusiei, în urma unui referendum care nu a fost recunoscut de comunitatea internaţională. Considerând că a fost prejudiciată de anexare, grupul energetic ucrainean a sesizat în 2026 tribunalul de arbitraj, care a derulat audieri până în luna martie 2022, şi miercuri a dat verdictul, susţine Naftogaz.

Compania ucraineană a precizat că dacă Rusia refuză să plătească, în mod voluntar, despăgubirile ordonate de tribunalul de arbitraj, ar putea iniţia o procedură prin care să aibă dreptul de a pune în aplicare decizia pe teritoriul acelor state unde sunt amplasate active ale Federaţiei Ruse. Naftogaz, companie care deţinea în Crimeea inclusiv zăcământul offshore de gaze Chornomornaftogaz, nu a oferit detalii cu privire la activele ruseşti de peste hotare pe care le-ar putea viza.

Autorităţile de la Kiev şi companiile ucrainene s-au îndreptat din ce în ce mai des spre tribunalele de arbitraj, jurisdicţii de drept privat internaţional, pentru a-şi apăra drepturile în disputa cu Rusia.


 
Ultimele Știri
/ Acum 4 zile

Kremlinul respinge propunerea unui armistițiu de 60 de zile pentru organizarea alegerilor în Ucraina

/ Acum 4 zile

Americanii Robert Hall și Michael Woodford au câștigat Premiul Nobel pentru Economie

/ Acum 4 zile

UE adoptă noi sancțiuni împotriva Rusiei

/ Acum 4 zile

Senatorii americani îi cer lui Trump să revizuiască înțelegerea cu Rusia privind livrările de motorină

/ Acum 5 zile

Volodimir Zelenski îşi enunţă condiţiile în care va organiza alegeri în Ucraina și va înceta să atace rafinăriile ruse

/ Acum 5 zile

Donald Trump susţine că Rusia şi Ucraina au încheiat „un armistiţiu energetic”

/ Acum 5 zile

BTA: Aproape 83 de milioane de euro, planificate pentru tehnologii verzi în întreprinderile mici și mijlocii din Bulgaria

/ Acum 6 zile

Opt oameni au decedat în urma loviturilor rusești asupra orașului Zaporojie din sud-estul Ucrainei

/ Acum 7 zile

FOTO // Erzincan, o destinație mai puțin cunoscută, cu peisaje impresionante în estul Turciei

/ Acum 7 zile

Jurista sud-africană Navanethem "Navi" Pillay a câştigat Premiul Nobel pentru Pace

/ Acum 7 zile

Eurodeputații cer închiderea centrelor culturale rusești din UE

/ Acum 7 zile

Rusia anunță că suspiciunile privind un caz de ciumă în Irkutsk nu s-au confirmat

/ 08 Octombrie, 2026

ARMENPRESS: Armenia creează un grup de lucru în contextul riscului de ciumă din Rusia

/ 08 Octombrie, 2026

Autoarea canadiană Anne Carson a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură