ro
Externe
16 Noiembrie, 2025 / 12:11
/ 14 Martie, 2022

Noi negocieri ruso-ucrainene vor avea loc luni

Moldpres
Agenția Informațională de Stat

Kiev, 14 mar. /MOLDPRES/. O sesiune de negocieri prin videoconferinţă între Rusia şi Ucraina se va desfășura luni, a confirmat duminică seara Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, informează MOLDPRES cu referire la AFP și Agerpres.

"Luni va avea loc o sesiune de negocieri pentru a face un rezumat al rezultatelor preliminare" ale discuţiilor, a scris el pe contul său de Twitter.

Mai devreme, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, anunţase că acest schimb de opinii va avea loc luni prin videoconferinţă.

"Negocierile continuă fără întrerupere prin videoconferinţă. Grupurile de lucru lucrează în mod constant. Un număr mare de probleme necesită o atenţie constantă", a precizat Mihailo Podoliak.

Un negociator rus a apreciat duminica aceasta că, în general, discuţiile progresează.

"Dacă comparăm poziţia celor două delegaţii între începutul negocierilor şi acum, atunci vedem progrese semnificative", a spus Leonid Sluţki, un deputat care făcea parte din delegaţia rusă care s-a întâlnit recent cu negociatorii ucraineni în Belarus.

"Aşteptarea mea personală este ca acest progres va duce foarte curând la o poziţie comună între cele două delegaţii şi la semnarea unor documente", a adăugat el, citat de agenţiile ruse de presă.

De la începutul ofensivei militare a Moscovei la 24 februarie, în Belarus au avut loc trei runde de discuţii. Acestea s-au concentrat în principal pe crearea de coridoare umanitare pentru civili.

Foto: Reuters