Nu a existat un câştigător în primul tur de scrutin al prezidenţialelor din Italia
Roma, 25 ian. /MOLDPRES/. Luni nu a existat niciun câştigător în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din Italia, după ce principalele partide aflate la guvernare au anunţat în prealabil că parlamentariilor vor depune buletine albe, informează DPA, citată de Agerpres și MOLDPRES.
Partidele de centru-stânga şi de centru-dreapta nu au ajuns la un acord cu privire la un candidat comun şi nimeni nu a obţinut cele două treimi necesare din voturile celor 1.009 alegători.
Rezultate similare sunt aşteptate în turul al doilea şi al treilea, marţi, respectiv miercuri. Abia după cel de-al patrulea tur de scrutin, programat joi, va fi suficientă o majoritate absolută pentru ca unul din candidaţi să câştige.
După retragerea fostului premier Silvio Berlusconi din cursa pentru cea mai înaltă funcţie în stat, negocierile între liderii partidelor pentru un posibil candidat s-au intensificat.
La scurt timp după ora 15.00 (14.00 GMT), primii alegători au fost chemaţi în sala de şedinţe a Camerei Reprezentanţilor din Roma pentru a-şi exprima votul. Pe lângă aceşti deputaţi, au avut dreptul să voteze şi membrii celei de-a doua camere - Senatul - şi reprezentanţii celor 20 de regiuni.
Alegătorii care au contractat coronavirusul au putut să îşi depună buletinele de vot la corturile speciale instalate în faţa clădirii.
Potrivit ANSA, este nevoie de aproximativ cel puţin şase ore pentru ca voturile să fie exprimate şi numărate în fiecare tur de scrutin, cu respectarea protocoalelor COVID-19.
În mod tradiţional, nu există candidaţi oficiali în cursă, dar actualul prim-ministru, Mario Draghi, este considerat de mult timp ca fiind favorit pentru acest rol.
Având în vedere că nu poate deţine ambele funcţii, la Roma se poartă de săptămâni întregi negocieri cu privire la modul în care va continua guvernul său, în care sunt reprezentate aproape toate partidele majore din parlament.
Mandatul actualului preşedinte, Sergio Mattarella, se încheie la 3 februarie.
Preşedintele ţării este ales pentru un mandat de şapte ani, prin vot indirect, de către o adunare formată din membrii celor două camere ale parlamentului (629 de deputaţi şi 321 de senatori) şi din delegaţi din partea regiunilor.
Preşedintele, în calitate de şef al statului şi garant al Constituţiei, numeşte şeful guvernului şi, la propunerea acestuia, miniştrii. El are puterea de a dizolva Parlamentul şi, eventual, de a retrimite legile în faţa acestuia atunci când acestea sunt prezentate pentru promulgare. Prezidează Consiliul Suprem al Magistraturii, numeşte o treime din membrii Curţii Constituţionale şi are dreptul de a graţia. Preşedintele trebuie să fie cetăţean italian şi să aibă cel puţin 50 de ani, scrie AFP.
Foto: Reuters
Washingtonul a reintrodus blocada asupra porturilor iraniene
Bloomberg: Rusia se confruntă cu un surplus de petrol pe care îl vinde tot mai greu
Trei persoane au murit în urma unui atac asupra Odesei
Ucraina va primi anul acesta primele avioane franceze Rafale
Turcia își promovează accesibilitatea ca destinație de vară, mizând pe zboruri directe și timpi reduși de așteptare
ARMENPRESS: Festivalul Internațional de Film „Golden Apricot” din Erevan a debutat cu 90 de filme din 40 de țări
Rada Supremă de la Kiev a aprobat demisia premierului Iulia Sviridenko
Ucraina a lovit în zona Mării Azov 116 nave rusești în 9 zile
Kievul a fost atacat cu rachete balistice
Uniunea Europeană şi Marea Britanie impun sancţiuni Moscovei din cauza atacurilor cibernetice
Canicula din iunie a adus peste 10.000 de decese în plus în Europa
Țările UE nu au ajuns la un acord privind al 21-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei
Petrolul se scumpește pe fondul reluării schimburilor de atacuri dintre SUA și Iran
Volodimir Zelenski propune înlocuirea premierului Iulia Sviridenko
Atac masiv cu rachete balistice asupra Kievului: un mort și 13 răniți în urma bombardamentului rusesc
Președintele Ungariei a promulgat amendamentul constituțional care îi încheie mandatul
India a lansat cu succes prima sa rachetă orbitală
BTA: Onoruri militare la Sofia, cu prilejul împlinirii a 189 de ani de la nașterea lui Vasil Levski
Serviciile publice digitale au generat economii de peste 853 de milioane de lei în 2025
Republica Moldova și Republica Ciad au stabilit relații diplomatice
VIDEO // Gheorghe Hajder: „Sistemul de rezervă pentru alimentarea cu apă a Chișinăului este într-o stare degradată”
SUA și Iranul anunță noi atacuri reciproce. Teheranul declară suspendarea angajamentelor privind memorandumul de încetare a conflictului
Ministrul german de interne avertizează asupra unui pericol sporit de atacuri pe teritoriul țării
SATUL EUROPEAN // Popeasca, transformată prin investiții de peste 15 milioane de lei. Patru proiecte de infrastructură au fost finalizate în ultimii ani
REPORTAJ MOLDPRES // Modelul chinez al caselor inteligente poate deveni o sursă de inspirație pentru Republica Moldova
Un tânăr de 29 de ani a decedat după ce mașina s-a răsturnat în raionul Hâncești
În Moldova va activa Școala Organică a Fermierilor pentru a sprijini producătorii agricoli în tranziția către culturi ecologice
MOLDOVA SUNT EU // „Ne spun mamă și tată”. Povestea soților Natalia și Serghei Ciocoi, care au devenit familie pentru trei copii rămași fără grijă și iubire
Cod galben de caniculă: temperaturile vor urca până la +34 de grade Celsius
Peste 370 de drone ucrainene au vizat Rusia în această noapte